Acum doua milenii lumea mediteraneana era mare iar “Iudeea” era mica, mai mica ca actualul stat Israel.
Grecii erau marinari dintotdeauna, evreii nu, chiar dacă regele Irod a construit poate cel mai spectaculos port al antichităţii.
Grecii cuceriseră deja lumea prin cultură, iar în vremurile lui Alexandru Machedon (sec IV Î.H.) pun amprenta şi MILITAR asupra zonei de la est de Marea Mediterană.
După moartea lui Alexandru teritoriile cucerite de acesta din Egipt până în India s-au împărţit între “locotenenţii” lui şi au devenit state “surori”, cum ii place unui domn profesor să spună despre limbi.
Unele dintre noile state au trăit foarte puţin la scara istoriei, altele precum Egiptul au avut conducători, faraoni de sorginte greceasca încă trei secole.
Dinastia Ptolemeilor, întemeiată de Ptolemeu I Soter, general al lui Alexandru Machedon, a durat din 305 Î.H. până în 30 Î.H.
Iar despre ultima să urmaşă, aţi auzit in mod sigur: o chema Cleopatra si s-a tăvălit şi cu Antoniu, şi cu Cezar !.
Pentru elitele vremii, pentru toţi evreii din diaspora sau care l-au urmat pe Iisus, limba greaca era ceea ce este engleza pentru noi în sec. XXI, o limba de circulaţie mondială.
Doar că atunci „mondialul” era atunci cat balta Imperiului Roman: „Mare Nostrum” !
Secolul I D.H. mai aduce ceva.
Sau mai bine spus aduce pe cineva: Îl aduce pe Saul din Tars născut prin anul 5 D.H. şi mort prin anul 67 D.H., prin decapitare la Roma (?).
Tarsiotul provenea dintr-o familie înstărită, dacă nu cultă măcar şcolită, aparţinătoare de tribul evreiesc al Beniaminilor, cel din care s-a ridicat şi Saul, cel dintâi rege al Israelului.
Se considera acum, ca de mic avea atât numele de Saul cat şi cel de Paul.
Primul nume, evreiesc, era absolut necesar în iudaism şi totodată marca apartenenţa la „Beniamini”!
Al doilea nume, roman, trimite clar la relaţia clientelară cu marea familie romană a „Paulilor”.
Nu se ştie cert dacă a moştenit cetăţenia romană de la tatăl sau a dobândit-o el, în timpul vieţii.
Amănuntul ar fi foarte interesant de ştiut, având în vedere cum se acorda cetăţenia romana.
Saul – Paul (devenit Pavel la slavi), este de mic „grecizat”, fiind născut şi trăit în diaspora evreiasca din lumea bizantina.
Aşa cum putem spune ca probabil a învăţat greceşte de mic copil, tot aşa putem afirma, dar de data asta cu certitudine, ca de mic copil a studiat religia evreiasca.
Continua studiile religioase ca adult la Ierusalim, cu mari rabini precum Gamaliel, până la peste 30 de ani când devine satrap al Templului, adică hăitaş şi ucigaş de evrei creştini, şi apoi are una după alta doua viziuni.
Prima pe drumul Damascului, urmare a căreia devine creştin (probabil după 36 D.H.) şi a doua care ii releva faptul ca “lupta de clasa a sectei lui iudaice „Biserica Creştina de la Ierusalim”, trebuie să devina internaţionala şi să cucerească lumea.
Parca suna cunoscut, nu ? 🙂
Prin 45 D.H., după ceva aventuri şi mai ales eşecuri în creştinarea evreilor, realizează prima sa „mare lucrare” creştinând împreuna cu Barnabas în Antiohia Siriei, păgânii de acolo.
Şi culmea tupeului la ei, fără sa-i treacă pe nelegiuiţi mai întâi prin religia Iudaica !
Încep conflictele, Saul este disident, revizionist
Aşa ca se ia de par cu Apostolul Petru pe motiv de cine cu cine trebuie să stea la aceiaşi masa, în timpul cinei euharistice.
Petru, la fel de evreu ca şi Saul, nu accepta “goimi” creştinaţi la aceiaşi masa cu el, cu evreii.
Îi vroia la o masa separata !
Cei doi s-au luat de păr şi cu alta ocazie, când Petru şi evreii creştinaţi, doreau ca circumcizia şi alte obiceiuri evreieşti să fie impuse şi goimilor creştinaţi.
Saul s-a împotrivit şi a câştigat în 49 D.H. prima victorie dogmatica, care v-a duce la scoaterea creştinismului din orbita Templului şi a Religiei Iudaice.
Cam enervant Saul asta, ii cam calca pe bombeuri pe Apostolii de la Ierusalim. 🙂
Aşa că Saul pleacă mai mult sau mai puţin în penitenţă, în lumea largă.
Dar pleacă ca să construiască Biserica lui. Printre păgâni!
Fără „L” mare, pentru ca vorbim de biserica lui Saul, a lui personală şi nu de „Biserica Lui”, ca să punem punctul pe I.
De aceea şi mare parte din Noul Testament este scrisa de el, de satrapul devenit Apostol !
Şi Marcu a făcut acelaşi lucru, dar Biserica Copta din Egipt a rămas “personala”, oricât au încercat atât catolicii cat şi ortodocşii să tragă de ea.
Acum, Teodor al II-lea al Alexandriei este al 118-lea PAPA al acestei biserici creştine, de la Marcu încoace, acesta fiind primul ei Papa.
Interesant este şi că în prima călătorie misionară, care începe în Cipru, Saul şi Marcu (alt evreu bogat şi grecizat), plus Barnabas, sunt colegi de drum şi suferinţă.
Spre deosebire de alţi Apostoli, Saul nu l-a cunoscut/întâlnit niciodată pe Isus din Nazaret, întrucât s-a născut la 5 ani după ridicarea pre cruce !
Dar l-a cunoscut pe HRISTOS, în misiune ordonată de Templu, la Damasc, când importanta comunitate evreiasca din acel oraş, cu aproape 30 de sinagogi, fusese molipsita de virusul credinţei în Hristos.
În consecinţă Saul s-a oferit să plece, însoţit de soldaţii Templului, ca să disciplineze pe evreii de acolo şi să omoare pe evreii creştini încăpăţânaţi !
Cred ca detaliile sunt importante.
Deci să reluam, Saul pleacă în lumea larga….
Lumea larga însemna în acele vremuri aria de influenta culturala bizantina (greaca) şi de administrare imperiala romana, căci acolo erau mai mulţi oameni, mai mulţi bani şi în special un mugure de “internaţionalism” cultivat de Imperiul Roman.
Şi aici vorbim de „cetăţenia romana”, care iniţial era rezervata oamenilor liberi din Roma şi din jurul acestui oraş.
De ce facem acum aceasta noua digresiune, referitoare la cetăţenie ?
Pentru ca nici măcar toţi latinii liberi din Italia (până în 89 Î.H.) sau din Imperiul Roman (până în 212 D.H.) nu erau cetăţeni romani, chiar dacă li se recunoşteau „unele” drepturi.
Numai „cetăţeanul roman” avea drepturi depline în fata statului şi „timpului”!!!
Asta însemna de la recunoaşterea căsătoriei, până la dreptul de a lăsa moştenire, a transmite cetăţenia (numai) pe cale paterna, până la a vota, a fi ales, a face comerţ şi a face parte din armata imperială timp de minim 10 ani !!!
Şi cel mai important din punct de vedere al istoriei creştinismului, faptul ca NUMAI cetăţeanul roman avea dreptul de a refuza judecata unui tribunal roman local şi a apela la „Judecata Împăratului”, la Roma.
Cetăţeniile individuale, pentru „provincialii” – locuitori ai teritoriilor cucerite de Roma, „socii” – locuitorii unor state aliate şi pentru sclavii – obiect al proprietăţii în legea romana, se acordau de câtre împărat sau senat numai pentru merite şi servicii deosebite.
Delaţiunea împotriva „duşmanilor statului” era cea mai la îndemână cale de obţinere a cetăţeniei, la paritate cu denunţurile împotriva magistraţilor ce luau mita. 🙂
Şi acum facem legătura între cetăţenie, creştinism şi Saul din Tars, fără insa a şti dacă a moştenit cetăţenia sau a primit-o chiar el pentru servicii aduse Imperiului Roman, aşa cum explicam mai sus.
La sfârşitul vieţii, Saul era cu certitudine cetăţean roman, întrucât apelează la „Judecata Împăratului”.
Episodul este deprins parca din filmele cu Bond, James Bond.
Cu toate darurile imense aduse „Bisericii din Ierusalim” încă de la prima creştinare a păgânilor făcută de Saul în Antiohia Siriei, aceasta nu îl priveşte cu ochi buni pe Apostolul ei Saul !
Şi nu îl agreează pe Saul pentru ca acesta predica în afara lumii evreieşti, printre păgâni iar în anii 50 D.H. „Biserica din Ierusalim” era doar una din multele secte evreieşti ale acelor timpuri.
Chiar dacă era deja acceptată de oficialităţile Templului şi funcţiona la Ierusalim, nu în deşertul Anatoliei. Sau poate tocmai de aceea. 🙂
Capii Bisericii îi primesc „căruţa” cu aur trimisă de goimi, ii mulţumesc pentru ea, dar apoi Saul este rău mustrat şi pus să facă penitenţă.
Adică să se rada în cap şi să petreacă în „post şi rugăciune” o săptămână în Templul.
Atenţie, nu în „Biserica de la Ierusalim”, ci în TEMPLU !
În Templul unicei şi adevăratei „Legi evreieşti”.
Statul la Templu ustura rău la buzunar în acele vremuri, aşa ca Saul este pedepsit să plătească şi pentru încă 7 evrei păcătoşi (sau care trebuiau sa-l păzească ?), ca să se înveţe minte şi să nu mai facă altceva decât ce i se ordona!
Se pare ca penitenţa sau altceva n-a mers cum trebuia pentru ca după o săptămâna, la plecare, în fata porţilor Templului pe Saul îl aştepta o „mulţime” dezlănţuită şi furioasă, care dorea sa-l linşeze.
Porţile sunt ferecate în spatele lui şi începe nebunia.
Cumva, Saul scapă bătut bine, dar neomorât cu toate ca mulţimea tipa ca e un „egiptean” răsculat ce are mii de asasini în desert.
Poate mulţimea era mai mica, de numai 5 persoane, poate cineva cheamă soldaţii romani, poate soldaţii vin singuri întrucât aveau un fort, o garnizoana în apropiere. …(Cetatea Antonia)
Oricum îl saltă la propriu pe sus pe Saul şi îl duc în Fort.
Uzanţa era ca în astfel de probleme, administraţia romana să nu se amestece şi să ii lase pe băştinaşi să se judece şi omoare între ei.
Dar sub control Roman !!!
Urmează o suita rapidă de evenimente mai ceva ca în filmele poliţiste: rezolvări miraculoase şi prăbuşiri spectaculoase, una după alta.
Vorbeşte în greceşte cu „tribunul” ce îl arestase şi scăpa de acuzaţia de egiptean bandit şef şi cu mii de complici.
Apoi se adresează mulţimii care urla „La moarte cu el !”, în fata porţilor Fortului.
Se adresează în aramaică !
Mulţimea e surprinsa, îl aude pe Saul povestind ca este un iudeu adevărat din Tarsul Ciliciei, ca e ţinător al Legii Sfinte ….
Se face linişte.
Saul arată ca a învăţat Legea la picioarele marelui Rabin Gamaliel, că a persecutat până la moarte bărbaţi şi femei, la fel ca ei acum, pentru Templu.
Acum liniştea este deja mormântală, adunătura, gloata, este în derută.
Agitatorii, bănuind ca au nimerit într-o reglare de conturi, într-un război ucigaş între rabinii Templului, dau înapoi, nu mai incita pe nimeni, se pregătesc să dispară !
Saul exulta, stăpâneşte mulţimea, îl ia valul, în locul unor evrei habotnici, unor unelte ale Templului, a criminalilor tocmiţi sa-l omoare, vede în faţă turma Domnului care aşteaptă Cuvântul !
Şi începe să predice……
Mulţimea primeşte Cuvântul, Lumina, Iubirea lui Iisus în tăcere, apoi ….precum un bou muşcat de tăuni, se scutura, dă din picioare, dă din mâini, urlă, se leapădă de Necuratul, de Momona, de Belzebuth …
Şi se leapădă de … Saul, se leapădă de Hristosul lui şi cere moartea lui Saul!
Romanii deranjaţi de „perturbarea ordinii publice” în forma continuă, chiar în instituţia lor, îl arunca pe Saul în temniţa cu ordin de a fi schingiuit.
Erau curioşi nevoie mare, să afle cine este agitatorul Iisus care are aşa un complice pervers, pe Saul.
Înaintea primei lovituri de bici, Saul declara ca este NASCUT cetăţean roman şi nu este permisă pedepsirea lui fără judecată !
Afara, evreimea furioasa cere deja judecare lui Saul pentru ofense aduse religiei iudaice, cere „capul lui Saul” !
Pe centurioni îi apucă damblaua !
Pe tribun nebunia !
Afară ! Afară cu Saul !
Să-l judece „jidanii” lui, la Templu, afarăăăăă …
Şi romanii îl aruncă în „groapa leilor” !
Aşa că Saul ajunge la judecată în faţa Sinedriului şi cum deschide gura, se alege din prima cu trei palme peste bot.
Şi atunci urlă Saul către Marele Preot Ananias:
„- Perete văruit, eşti stricător de Lege !”
Aşa insultă, nu mai există astăzi.
Atunci, să-l faci pe Marele Preot „perete văruit” …. te condamnai singur la moarte şi te executai tot singur … cu furculiţa !
Acum, dacă te duci la Papa de la Roma şi-l înjuri 3 ore în toate limbile pământului, dacă are şi el răbdare :), te alegi cu cel mult cu un „pax vobiscum” şi doi gealaţi elveţieni care îţi arata în ce direcţie este Via Veneto! 🙂
Şi urlă Saul în continuare la Ananias:
„- După Legea Evreiască întâi judecata şi abia apoi bătaia” !
Linişte ….. consternare. Ce tupeu are nenorocitul !
Îl ia un alt rabin la bulane: „Cum de te dai mă, la Marele Preot, Şeful nostru ?”
Saul se dă lovit, afirmă ca habar nu avea ca „ăla” era Marele Preot şi o dă în bălării cu citate din Legea evreiasca:
-„Să nu-l vorbeşti de rău pe conducătorul poporului tău!”
Nici un efect !
Apoi îşi aduce aminte ca Sinedriul era compus cam la fel ca actualul Congresul American: jumătate elefanţi şi jumătate măgari !
Aşa că strigă repede: Sunt FARISEU !
Şi chiar era băftosul ! Chiar era fariseu neam de neamul lui, din moşi strămoşi !
Ca d’aia s-a şi făcut creştin satrapul, în urma revelaţiilor şi viziunilor de pe drumul Damascului.
Acum trebuie alte detalii.
Cele 2 grupări religioase şi politice majore din Sinedriu erau saducheii şi fariseii.
Saducheii credeau că nu există nici viata de după moarte, nici înviere, nici înger şi nici duh.
Fariseii erau …. nişte evrei idioţi şi nişte creştini subdezvoltaţi care le credeau pe toate de mai sus. 🙂
Aşa ca Saul a băgat toate bilele la buzunar, dintr-o lovitură, mai ceva ca la biliard.
Sinedriul a uitat de el iar rabinii s-au luat la bătaie (nu doar ideologic) între ei.
Chestie care iniţial s-a dovedit mult mai interesantă decât pedepsirea unui evreu anonim care dovedise aşaaaa o prostie, dar aşaaaa o prostie monumentală …. încât se înscrisese în partidul … „Forţa Civică”. 🙂
Dar cum nici Saul nu scăpa nebumbăcit, ba chiar după rezolvarea problemelor teologice prin manipularea toiegelor, Marii Preoţi începuseră să tragă şi unii şi alţii de el, mai sa-l rupă în doua, tribunul roman a ordonat ca evreul bizantin, fariseu, creştin, cetăţean roman …etc. să fie dus la puşcăria LUI ! A Tribunului ! La puşcăria ROMANĂ ! 🙂
Se saturase !
Se saturase de Saul-Paul, de evrei, de cei încă câţiva ani până la pensie !
Şi până la un cur de muiere care să fie numai al lui, acolo, acolo la nenorocita aia de fermă pe care spera s-o cumpere, când ajungea pe la aproape 45 de ani.
Şi pe care ferma, s-o are, s-o lucreze, pana crăpă !
La 55 de ani !
Pierzând obiectul muncii, rabinii, evreii, se sfătuiesc între ei şi 40 de excitaţi se jură pe „coapsa„ cui au nimerit, c-o sa-l omoare pe Saul.
Rabinii trebuiau doar să îl mai cheme pe Saul la încă o judecata. Încă una şi se duce !
Nepotul lui Saul este însă parte la discuţia din Templu.
Ca de obicei: spionaj, contra-spionaj, trupe de comando ….
Fuge la Fort şi explică totul lui Saul, tribunului, romanilor !
Tribunul face instantaneu o criza de delirium tremens!
Răscoală, asasinate, în timpul „mandatului” lui ?
Aşa ceva „nu se exista” !!!
Saul … zboară instantaneu, dar nu pe fereastră, ci datorită a 200 de viteji legionari, a 200 de suliţaşi şi 70 de călăreţi, direct la Cezareea !
Adică oraşul de domiciliu al trimisului Zeului de la Roma, în Iudeea !
Adică să se spele pe cap „unsul” Romei cu Saul, că eu am aplicat regulamentul şi acum am treaba să mă duc liniştit, să mănânc, să beau şi să regulez ceva curve „jidoafce” !
Aşa că taman atunci când zicea ca i-a îmbârligat pe toţi, Saul se trezeşte ca pică din lac în puţ !
Cu scrisorica lui Claudius Lisias legată de gât, Saul ajunge la Cezareea direct în braţele Guvernatorului Felix !
(altul decât maidanezul de Romanistan)
„Claudius Lisias, către prea alesul guvernator Felix.
Salutare!
Omul acesta a fost prins de către iudei şi era să fie omorât de ei, dar, când am aflat că este cetăţean roman, am venit cu soldaţii şi l-am salvat. Vrând să aflu şi motivul pentru care îl acuzau, l-am dus în Sinedriul lor şi am găsit că era acuzat pentru nişte controverse referitoare la Legea lor, dar nu era nici o acuzaţie pentru care să merite moartea sau lanţurile. Mi s-a dat însă de ştire că există un complot împotriva acestui om, aşa că l-am trimis imediat la tine, poruncindu-le şi acuzatorilor lui să-ţi spună ce au împotriva lui.
(Fii sănătos!)
Ce urmează, este ce-aţi citit despre Becali la Poarta Alba ! 🙂
2 ani l-a ţinut Felix în puşcărie pe Saul,aşteptând să-i dea bani !
2 ani l-au chemat romanul Felix şi a sa soţie locală Drusila la masă, ca să afle „tainele” creştinismului.
Iar când Saul a început să povestească „tainele” creştinismului, Felix s-a îngrozit aşa de tare, că încât n-a mai vrut sa-l vadă, până când a fost schimbat din funcţie cu Porcius Festus.
Săraca suina imperială, Porcius, nici n-a apucat să-şi vadă cocina în care urma să domicilieze, că s-a trezit cu delegaţia Templului, călare peste el şi cerând capul lui Saul, judecarea lui, etc.
Porc, porc, Porcius, dar nu tâmpit, guvernatorul roman a amânat cât a putut, iar apoi a cerut un meci „full contact” între Saul şi un reprezentant al Templului !
După 10 zile, la meci, Templul n-a putut dovedi nici o acuzaţie împotriva lui Saul !
Dar porcul, porc până la capăt, şi probabil cu mâna deja gheară în buzunarele jidovilor, îl îndeamnă pe Saul să meargă la Ierusalim să fie judecat acolo !
Răspunsul este scurt ! „- N-am păcătuit nici faţă de Legea iudeilor, nici faţă de Templu, nici faţă de Cezar!“
Şi conştient ca nu mai are decât o singură scăpare Saul zice:
„– Eu stau înaintea scaunului de judecată al Cezarului, unde trebuie să fiu judecat. „
Porcul zice săru’mâna!
Scapă de Saul şi rămâne şi cu banii evreilor !
„– Ai făcut apel la Cezar, la Cezar te vei duce!”
Cireaşa de pe tort este sosire regelui iudeu Agrippa şi a sa consoartă (sora ?), la Porc, ca sa-i prezinte omagiile casei regale evreieşti.
Porcul, ii pune lui Agrippa 5 tone de rahat politico-religioso-diplomatic în braţe, afirmând ca habar nu are cu ce acuzaţie sa-l trimită pe Saul la Roma ! 🙂
Conflictul se rezolva „amiabil”!
Toata lumea este de acord ca Saul este o persoană foarte incomodă, dar că cel mai bine ar fi să-l scurteze de un cap, Împăratul de la Roma !
Urmează episodul marin al aventurilor lui Saul, naufragiului, creştinarea escortei militare şi 2 ani de aşteptare la Roma.
Templul nu trimite pe nimeni sa-l acuze.
Saul scrie epistole peste epistole şi planifică alte misiuni de creştinare a păgânilor din Spania pana în …….Epir.
În anul 63 D.H., întrucât nu se prezintă acuzatorii Templului este lăsat liber.
Nu există nici o data certă referitoare la cum şi în ce an a murit !
Tradiţia, ici colo se vorbeşte de o arestare prin anul 66, la Nicopole în Epir şi de trimiterea sa din nou la Roma.
Acum temniţa este foarte grea şi se termină cu martiriul prin decapitare, probabil în 67 D.H.
Tot în acest an moare şi Apostolul Petru, pare-se că martirizat la Roma de Nero.
Petru, episcopul de Roma, cel care propovăduia înaltei societăţi romane şi curvelor imperiale cum să păcătuiască în curăţenie, cel care este capul celor care „vor să îmi fure Biserica” după cum spunea Saul, este pus de tradiţie, de „partid”, de gaşca, ca piatră de temelie a Bisericii creştine.
Noi suntem îndemnaţi să credem că Saul n-a murit urmarea uneltirilor Biserici din Ierusalim, ale lui Petru, ci mult mai târziu, după ce a propovăduit încă câţiva ani.
Iar neînţelegerile cu Petru, s-au rezolvat la un şpriţ, ca între bărbaţi adevăraţi. 🙂
Saul, din gâtul căruia se zice că a curs lapte la martiriul decapitării, dispare apoi 500 de ani din istoria creştină, întrucât minunea curgerii laptelui, umbrea aura lui Petru si mult mai grav a lui Iisus !
Şi dispărut ar fi rămas Saul pentru totdeauna, dacă n-ar fi fost câteva mai multe târguşoare, târguri şi oraşe, care după implementarea creştinismului ca religie oficială, n-ar fi vrut şi ele un Apostol ca „patron” şi Întemeietor al creştinismului local!
Si gata cu Saul că am vorbit destul despre el ! 🙂
În acest moment (anii 60-70) se mai întâmpla câteva lucruri:
1. Secta iudaica creştină, numita Biserica de la Ierusalim, condusa de fratele lui Iisus, Iacob, îşi pierde caracterul de club iudaic închis prin plecarea Apostolilor să propovăduiască Cuvântul în lume.
Este adevărat ca iniţial Apostolii pleacă să împartă Vestea doar printre evrei, că predica doar în Sinagogi, dar predică şi „împărtăşesc” în afara Iudeii, calcând şi pe delături, în ogrăzile păgânilor avuţi şi darnici la buzunar.
În toata diaspora, „expaţii” evrei trăiau în oraşe întemeiate de greci, sau grecizate, sau romanizate…
Aceşti evrei vorbeau şi greceşte, eventual şi latineşte din motive comerciale, culturale sau de ce nu, din motive „de fiţe” cum spunem noi acum, deoarece caracterul uman este acelaşi ca şi pe vremea lui Saul.
2. Prin urmare şi aşa dar :), „Documentele Congresului al IX-lea” sunt traduse în greaca pentru ca întreaga elită a lumii greco-romane, nu numai evreii, să poată înţelege şi participa la noua religie.
Sa participe spiritual, dar şi pecuniar.
Pentru ca nimic nu se face pe lumea asta fără bani !
Aşa ca Saul a cărat în 3 rânduri aur la Ierusalim, la „Biserica din Ierusalim” condusa de fratele Domnului .
Se vorbeşte de „căruţe” de aur şi se ştie ca înainte de ultimul transport toţi enoriaşii săi s-au răsculat şi n-au mai vrut să mai dea nici un ban !
Noroc că Saul avea un învăţăcel foarte bun de gura, care i-a convins. !
3. Concomitent, urmare a răscoalelor evreieşti împotriva romanilor, în anul 70 D.H., fiul lui Vespasian, Tit, arde Templu din Ierusalim.
“Structura” administrativă religioasă iudaica este distrusă, sinedriul este desfiinţat şi nu se mai poate întâlni, dispare Marele Preot, nu se mai fac sacrifici şi cel mai important, Templul nu mai poate aduna dări.
Acum dările sunt colectate de Imperiul Roman !
Evreii emigraţi prin alte locuri şi care ii acceptau pe conaţionalii lor “creştini” la fel cum ii acceptăm noi pe catolici sau protestanţi, rămaşi fără conducere şi lideri religioşi, nu se mai încăpăţânează să păstreze “Legea Veche”.
Nu trebuie uitat şi alt fapt FOARTE important: abia în secolele I-II D.H. evreii îşi aduna scrierile lor religioase, produse timp de 1.000 de ani de circa 150 de scriitori, în Biblia ebraică, “Tanach”.
Care “Tanach”,.secole mai târziu devine “Vechiul Testament” la creştinii “internaţionalişti”, la urmaşii spirituali ai lui Saul.
Privind lucrurile la rece, cred că adevăratul constructor al creştinismului actual este Saul.
Chiar dacă a fost “mazilit” de Petru şi a murit datorită acţiunilor susţinătorilor acestuia, ai susţinătorilor Templului, chiar dacă a murit în ciuda căruţelor cu aur pe care le-a cărat Bisericii din Ierusalim.
Sau poate tocmai datorită acestor căruţe. 🙂
Nu ştiu când a fost tradus primul text sau parte din Vechiul Testament în greceşte, dar după anul 200, genialul cărturar Origene (peste 6.000 de papirusuri scrise) ne oferă Hexpala.
Hexpala este Vechiul Testament în 6 “variante”: (1) textul ebraic, (2) textul ebraic transliterat cu caractere greceşti, (3) versiunea greaca a lui Aquila, (4) versiunea greaca a lui Symmachus, (5) Septuaginta, şi (6) versiunea greaca a lui Theodotion.
Acest lucru ne arata ca numărul de texte religioase creştine în greceşte care circulau era atât de mare, încât devenise imperios necesar studiul comparat al variantelor greceşti între ele şi în paralel cu varianta originală ebraică.
Prima traducere oficiala, la comanda papala, a Bibliei în limba latina apare abia pe la anii 385-420 (sec. IV-V D.H.).
„Biblia Vulgata” aparţine lui Eusebius Sophronius Hieronymus, Sf. Ieronim, şi încă este „piatra de temelie” a studiului în domeniu.
Versiunile anterioare sunt denumite la modul colectiv „Vetus Latina”.
Perioada de sfârşit de secol IV şi secolul V D.H. înseamnă atât începerea procesului de standardizare a conţinutului Bibliei, a curăţării ei de influentele autorilor „gnostici” cât şi a declaraţiilor de „independenţa” din partea unor puternice biserici creştine din acea perioada. Aşa apar traduceri în armeană, georgiană, siriacă, coptă şi limba ge’ez vorbita în Etiopia.
Toate Evangheliile apocrife, apărute încă din secolul II D.H., sunt declarate a fi cu caracter gnostic şi sunt eliminate din conţinutul oficial al Bibliei.
Chiar dacă încă de la 363 D.H., în Conciliul de la Laodicea, se stabileşte conţinutul Bibliei, Apocalipsa lui Ioan este adăugată în 419, la Conciliul de Cartagina.
Şi ….. tocmai în secolul al 16-lea se stabileşte oficial canonul Noului Testament pentru Biserica Catolică, la Conciliul Tridentin.
Ortodocşii, la Sinodul de la Ierusalim din 1672, stabilesc acelaşi canon cu catolicii pentru Noul Testament, dar unul diferit pentru Vechiul Testament.
Cultura iudaică a devenit duşman ascuns. Nici măcar nu se mai pomeneşte acum de numele Necuratului.
Ce ne-a lăsat cultura greacă a dispărut la fel ca amintirile noastre despre strămoşii personali din anii 1800 !
Amintirea Greciei ei este un zero barat !
Cultura latină este doar o vaga urmă despre moşul căzut la 1877 în faţa Redutei Plevna.
„Moşul era” doi tovarăşi, Romulus şi Remus, fii unei secte „werewolf” care bea sânge mai abitir ca vampirii, în loc de bere şi locuia pe 7 dealuri şi-o vale!
Kultura franceza este bunicul omorât în 1918, la Mărăşeşti de un locotenent rus, care era strănepotul unui conte prusac scăpătat şi angajat în armata rusă la 1820, de foame.
Prea beţi ca să se mai suie pe cai, ţarii ruşi i-au trimis pe veneticii vorbitori de franceza să ocupe regatele romaneşti, în minunatul secol 19, şi aşa s-au franţuzit românii !
Din WW II ne-au mai rămas în memorie doar: Holocaust, Ausweis şi davai ceas, davai palton !
Aşa că în secolul XXII o s-o luam de la capăt şi o să citim Septuaginta în aramaică. 🙂
Apreciază:
Apreciază Încarc...
Sec si de la capat! 
Comentarii recente