Archive for the 'De toate' Category

Istoria ascunsa, dupa soba …

Cunoasteti povestea, a venit meteoritul si a omorat dinozaurii.
Asa s-a creat un loc gol in biosfera si mamiferele, mici ca niste sobolance, si locuitoare in galerii subterane, au cucerit Pamantul.
Imediat ce efectele prabusirii pietroiului cosmic s-au atenuat, „sobolanimea” profitoare a iesit din galerii si a inceput sa roada la dinozaurii rumeniti de colosala explozie.
Apoi impulsionati de asa abundenta de mancare, au inceput sa creasca pana au ajuns cat oamenii si cat elefantii.
Prima problema a aparut atunci cand in albia unui rau din Ametrica de Sud s-au descoperit zeci de mii de pietre ce aveau incizate pe ele siluete de dinozauri si de oameni. Adica oamenii ar fi fost contemporani cu dinozaurii. Si mai erau si pietre „medicale” ce prezentau operatii pe creier.
Ok, daca erau falsuri, facute acum xx ani, ce POPULATIE a comis asa o gluma, adica sa aloce ani de zile sculptarii pietrelor?
Ca sa nu mai spunem ca acea POPULATIE a invatat pe langa meseria de pietrar si pe cea de desenator si de paleontolog, intrucat le avea cu „grafica” si tipurile de dinozauri.
Asa ca povestea a ramas, cum se spune dupa blocuri, gravida si cu bube, intrucat pietrele de rau nu pot fi datate cu Carbon 14 si altceva inca nu cunoastem.
Asta pana acum cativa ani, pana in  2008, cand s-a descoperit un mamifer total anormal si anume „Lisowicia bojani” , care era mare cat un elefant, dar pe vremea dianozaurilor.
Lisowicia este un gen de dicinodont care a trăit în zona unde astăzi este Polonia, în timpul Triasicului târziu.
Triasicului târziu, inseamna circa 210–205 milioane de ani in urma.
Având mărimea unui elefant și cântărind aproximativ 9 tone, a fost cel mai mare tetrapod nondinozaur cunoscut din Triasic și cel mai tânăr membru al grupului.

Micuta mamifera Lisowicia


Adica sa fim bine intelesi, atata am fost noi capabili sa descoperim si in special sa DATAM.
Dar daca acea „monstruozitate” a existat, de ce n-a fi existat si oamenii?
Doar pentru ca analiza specimeneleor actuale de oameni ne dovedeste ca suntem idioti peste masura si mereu pe muchea extintiei?
Poate ca si noi existam de cel putin 210 milioane de ani si ne-am tot omorat intre noi pana cand prin selectia aceasta nenaturala, au ramas doar cei mai tembeli, cei de azi.
Acuma realizati ca descoperirea unui hominid batran de sute de milioane de ani n-ar pune intr-o situatie imposibila.
Toata stiinta asta, a paleontologiei ar trebui cumva rescrisa. Si-am mai avea si impactul social al povestii.
Daca omenirea ar realiza ca exista de atata vreme si in tot acest timp n-a reusit decat sa se distruga, inseamna ca inteligenta este cu totul altceva decat ce credem noi, si ni s-ar face asa o rusine, ca ne-am sinucide in masa.
Eeee… tot ar ramane cativa oligofreni in viata, aia care n-au inteles cum intra cheia in lacat si specia si-ar mai continua existenta inca cateva sute de milioane de ani.
Uite asa, la fel ca romanii: cand moare PSD-ul, il invie din cenusa si-l pun in fruntea bucatelor.
Ca daca nu-i mute nimeni si prin fata si pe la spate, romanii nu se simt la locul lor pe plaiurile mioritice.

Trebuie sa fiti controlati, ca sa nu migrati.

Pentagonul face de cand lumea si pamantul scenarii de razboi, inclusiv unele ciudate precum ce se intampla la nivel international daca Africa de Sud ataca Groenlanda.
Printre aceaste scenarii se regaseste scenariul „Glaciatiunii”.
Ne aflam dpdv geologic la finalul erei INTRAGLACIARE, adica o scurta perioada geologica de incalzire in cadrul erei GLACIARE.
Revenirea la normalitatea erai glaciare inseamna coborarea ghetarilor pana la jumatatea Europei, Americii de Nord samd.
Deasupra paralelei 45 se va putea trai doar precum eschimosii, vanand foci, ursi polari, balene ….. dar numai cand aceste animale vor popula noile zone inghetate.
Pana atunci, miliarde de oameni for fugii de frig catre zonele sudice.
Acestea nu vor putea suporta afluxul de populatie si vor incepe razboaiele, inclusiv nucleare.
Pentru a se evita razboaiele, deplasarea populatiilor trebuie controlata in sensul ca doar cei alesi vor merge in zonele calde, iar restul trebuie sa ramana pe loc sa „ingrase gheata”.
Certificatul verde pare a fi o repetitie in vederea controlarii totale a deplasarilor „neautorizate”.
Nu stim cand o sa vina glaciatiunea, dare stim cu certitudine, prin foraje in gheata din Marea Ross – Antartica- ca una din cele anterioare s-a produs in doar 10 ani. Adica in 10 ani au avut loc toate schimbarile climatice ce au dus la coborea incet, incet a ghetarilor pana la jumatatea Europei.
Ca fapt divers, mai atrag atentia ca singura energie ce se poate transporta, indiferent cat de frig este, este energia electrica. Dar numai daca o produci fara sa transporti carbune, gaze, apa la hidrocentrale etc.
A se vedea explozia cercetarilor in domeniile fotovoltaicelor, eolienelor, fuziunii nucleare si reducerea productiei cu combustibili fosili.Bafta tuturor in viitoarea Glaciatiune.

De la lume buna adunate si tot lumii date.

Henry Kissinger, Zbigniew Brzezinski si Richard N. Haass

În cartea sa, „Ordinea mondială”, Kissinger zice: „Din Afganistan, SUA a inceput sa se retraga in 2014.”
Asa ca Obama a luat decizia in 2015, Trump a continuat-o si Biden a finalizat-o.
In Vietnam, Irak si Afganistan americanii n-au fost invinsi, ci „s-au retras” pentru „a pregati un nou joc”!
In cartea „Viziune strategică: America şi Criza Puterii Globale”, Capitolul „Stingerea visului american”, Brzezinski o zice pe fata:
„O datorie publică foarte mare şi în continuă creştere, inechităţile sociale tot mai mari, o cultură a abundenţei care proslăveşte materialismul, un sistem financiar bazat pe speculaţii lacome şi un sistem politic polarizat”.
Brzezinski mai spune că toate acestea arată că există pericolul ca SUA să „împărtăşească soarta” Imperiului Roman sau al celui al Marii Britanii (in secolul 20).
Asta este foarte clar, toate imperiile s-au prabusit, dupa un timp.
Dar macar sa stim si noi, sa nu incepa demolarea cu noi in apartamente, si sa se prabuseasca blocul peste noi.
In revista „Foreign Affairs”, Richard N. Haass ne sopteste:
„La finele lui 2020, perspectivele financiare sunt de-a dreptul catastrofale.
SUA se apropie cu repeziciune de un punct de cotitură istorică.
Ori vor acţiona pentru a îndrepta situaţia financiară, ori nu vor reuşi să facă asta şi vor suporta consecinţele naţionale şi internaţionale ale acestei situaţii.”
URSS deja s-a prabusit financiar, si apoi politic rezultand „republicile”, pentru ca s-a dorit si ea „Jandarm mondial”.
Nu-mi fac griji, urmeaza China care nu va putea nici ea rezista la ceea ce se numeste „cursa inarmarilor”.
Totul este ca cele 3 state numite mai sus, sa se stinga in liniste, fara a incepe sa aruce cu „bolovani” supersonici, una in alta.
In SUA bantuie doua pareri.
Prima, „să ne retragem şi să ne consolidăm cu producţia internă”.
A doua, „Noi suntem încă cei mai puternici din punct de vedere militar, din acest motiv să punem foc peste tot in lume, pentru că noi vom fi cei care vom avea cele mai mici prejudicii”
Adevarul este ca SUA n-a avut razboi pe teritoriul ei de peste 200 de ani si ca politica americana a „razboiului permanent” este un fir rosu in istoria ei.
Iar implicarea, prin toate mijloacele, in politicile „republicilor bananiere” din America Centrala si de Sud si nu numai este si ea de notorietate publica.
Cum este si implicarea URSS sau mai nou a Rusiei, prin intermediari sau directa, tot atat de cunoscuta.
Partase sau nu, UE se uita acuma debusolata la centura de foc ce incepe in Belarus si se termina in Maroc.
Adica la o transee aproape contuinua de instabilitate politica si economica, dictatura si/sau razboi.
In Romania, cu drag si spor, beneficiem de ambele instabilitati, si cea economica si cea politica.

Acuma intrebarea care ne ramane este una singura, cat mai dureaza pana cand sacalii se vor lua de beregata intre ei, pe cadavrul Americii?

Vine Apocalipsa …..

Catalin Amieroaie zice undeva pe Facebook:

„Oare nu avem de a face cu un plan bine orchestrat de islamizare a Europei?”

Exista un plan. Dar … e ceva mai complicat decat va ganditi voi. Se pleaca de la urmatoarele premize:

1. Europenii s-au boierit. Nu mai accepta salarii mici si munca „la lopata”. Industria europeana care s-a relocalizat in …. Malaezia, a inceput sa se intoarca acasa si are nevoie de muncitori cu salarii mici.

2. Europenii nu mai fac copii. E.U. are nevoie de o populatie „atata” ca sa poate insemna ceva in economie si politica.

3. Paradoxal, dar totusi vine GLACIATIUNEA!!! Cautati pe NASA ce inseamna „interglacial”, adica etapa in care ne aflam si cat mai dureaza.

E.U. are nevoie de genele rezistente la caldura din Nordul Africii, pentru ca acolo vor emigra europenii cand ghetarii vor ajunge la paralela 40-45.

Asta este un plan vechi de cel putin 40 de ani, de cand au inceput sa descopere ca:

– Parcul Yellowstone este un super vulcan ce sta sa explodeze.- Polii magnetici migreaza catre cei geografici si rasturnarea/inversarea lor este iminenta.

– Soarele are periooade de minima activitate, mai mica decat ce stiam pana acuma.

– Descoperirea a zeci de perioade interglaciale in trecutul Pamantului, alternand cu perioade normale (glaciare) de cca 100.000 de ani.

Toate astea pot surveni intr-un an sau in 100, nimeni nu stie, dar unii se pregatesc intens ca urmasii lor s-o duca la fel de bine ca acuma.

Moartea in copilarie…

Copilaria este cea mai fericita perioada din vaita oricarui om. Nu conteaza daca o petreci in saracie sau bogatie, amintirile pe care le pastram despre ea sunt intodeauna de aur.
In esenta toata lumea, chiar si strainii vor sa-ti faca copilaria frumoasa, sau macar incearca. Si in general reusesc.
Dar, in special datorita unei imunitati naturale a psihicului, copilaria transforma chiar si evenimentele tragice in aventuri magice sau evenimente remarcabile, generatoare de povesti de-a dreptul mitologice in care capeti o aura de erou.
Independenta adultului se manifesta inca din pruncie si prostiile comise atunci devin aventuri epice ce sunt povestite cu multa fala generatiilor viitoare.
Asa se face ca nimeni nu stie cand mi-am rupt degetul mic de la mana dreapta. Nici macar eu. Eram prea mic ca sa constientizez evenimentul si abia cu multi ani dupa, cineva a observat ca nu-l puteam indrepta la fel ca pe cel de la mana stanga. In ciuda tuturor eforturilor ramanea usor flexat.
Asa ca cineva, candva, a concluzionat: Ti l-ai rupt in pruncie, si n-a fost pus in atele sau in ghips.
Prima data Moartea a venit pe la 3-4 ani.
Burusc, de dimineata, toti cei din casa erau seriosi, grijulii, si ma tot plimbau dintr-o camera in alta, din cele 2 pe care le aveam, sau prin curte.
Apoi, cumva, am auzit, am aflat, murise fratele mamei, Hristu, fiul lui Maia, ca inca nu articulam „fiul Maiei”.
Incet, in ani, au venit si detaliile. Fusese omorat la Ploiesti, pe cand era in inspectie la sucursala Bancii Nationale de acolo, unde descoperise o mare delapidare. Au dat drumul la gaze, la soba din hotel, in plina vara. Dimineata, el si colegul lui au fost gasiti axfixiati.
Nu stiu cum s-a finalizat ancheta, si nu cred ca cineva din familie a stiut, pentru ca n-am surprins nicio discutie in acest sens. Dar Moisescu, guvernatorul Bancii Nationale in acei ani, si un „greucean” al Partidului, i-a dat „lui Maia” pensie FIAP, cu toate ca o avea pe mama sustinator. Ca la ilegalisti.
25 de ani mai tarziu, l-am cunoscut pe fiul lui Moisescu … la tenis. Asa am aflat si ceva detalii din viata lui si l-am si cunoscut personal, cand am fost invitat la nunta fiului.
Nunta la curte, la margine de Bucuresti, la parintii fetei. N-a functionat, dar asta nu mai conteaza.
Batranul Moisescu era funciarmente un natural si un sincer. In timp ce muierea lui il tragea de maneca, el perora in continuare la fel ca la al „xulea” Congres: „NU asta este comunismul pentru care am fost eu condamnat la moarte, nu pentru asta am luptat eu”. Si chiar fusese ondamnat la moarte la procesul de la Constanta, si el, si nevasta lui. Pe el nu l-au prins, pe ea da. Dar era gravida si gravidele nu erau executate nici macar atunci. Apoi a venit 23 August si au scapat amandoi.
In acea seara, Moisescu cel batran a intrat in Panteonul meu personal, pentru curatenia si sinceritatea convingerilor sale. Alaturi de Comandantul Legionar al Judetului Teleorman, Nicolae Cracea!
Al treilea este Gheorghe Bibicescu, cel cu adeverinta ca a stat 5 ani in „depozit”. Comandant de port, armator, negustor, si autor al primelor carti despre comert maritim din Romania Socialista. Acum are strada in Turnu Severin si cred ca zambeste hatru.


Prin urmare, zeci de ani m-am laudat ca de mic copil am fost insensibil la durere.
Stati linistiti, este un mit. Acum sunt sensibil la durere la fel ca orice barbat, adica fac mult mai urat decat cea mai slaba femeie, atunci cand realmente ma doare ceva.
Chiar si cand mi-am rupt mana, tot dreapta, m-a durut. Dar socul, cu certitudine existent, s-a transformat in actiune.
Sarisem de pe un gard, in speranta sa apuc creanga unui nuc, ca apoi sa ma balansez si sa sar jos.
Din nefericire, exact unde mana dreapta trebuia sa apuce creanga, niste furnici se ospatau copios.
Stivirea lor, concomitenta cu a pranzului pe care il luau, a facut ca aceasta sa alunece, iar stanga n-a facut fata efortului si m-am indreptat vijelios cu teasata catre tarana si mana dreapta inainte, datorita eliberarii ei inainte de indeplinirea misiunii ce-i fusese atribuite. Aceea de a prinde craca.
In consecinta, m-am infipt in pamant cu mana dreapta inainte si intreg hoitul venind dupa ea.
A rezultat, inevitabil, o dubla fractura, din fericire inchisa, adica oasele n-au iesit prin carne.
Ridicat de pe jos, m-am gandit ca treaba trebuie rezolvata, dar cu respectarea bunelor maniere pe care ai mei se straduiau sa mi le implementeze.
Prin urmare am fugit pana acasa, am deschis usa la bucatarie si i-am spus „lui Maia” – bunica – „Mi-am rupt mana, ma duc la spital!”
Maia, eroina copilariei mele, cea care se lauda ca m-a ridicat cu placinte si imi croia mie hainutele, ba chiar si tatei ii facea camasile in acele vremuri, a avut probabil in moment de, cum se zice acuma, server up-date, asa ca a intarziat destul pana sa-mi ia urma.
In acest timp eu fugem voios catre Spitalul de Copii unde ca prin minune s-au deschis toate usile si am ajuns la un doctor care a inceput sa boscorodeasca despre parintii din zile noastre, adica acele zile din anii 1958, in care copii ajung la urgente fara parinti.
Asa ca am fost pus fata in fata cu minunile tehnologiei moderne si doctorul m-a tot tras de mana si de oase, pana le-a potrivit la locul lor, cu mana sub un „ecran” pe care vedem cu stupoare interiorul si oasele miscate de doctor. De durere, sincer, nu-mi aduc aminte nimic!
Apoi se pare ca mi-a fost pus ghipsul, nici de asta nu-mi aduc amite, dar o vad pe Maia navalind pe o usa in cautarea nepotului disparut.
Mai stiu ca ajuns acasa am fost proptit in pat cu patura, plapuma, pana sub nas. Apoi pauza.
M-am trezit, m-a trezit mama. Era in genunchi, langa pat si ma mangaia pe cap.
Mai tarziu am fabulat despre ce-a fost in sufletul ei, cand anuntata de Maia, a sosit acasa si intrand in camera mea, m-a vazut nemiscat in pat si cu plapuma trasa pana sub barbie.
Dar a urmat o luna de falosenie in cartier. Eram singurul cu ghipsul pe mana!
Dupa ce-a murit Hristu, am aflat si de moartea unui necunoscut plecat dupa mancare in timpul marii foamente ce lovise Romania.
Da, da, in 1947 in timp ce comunistii preluau puterea si faceau marea nationalizare ce-a lasat fara casa si fara masa, nu pe marii industriasi, ci pe mica burghezie care avea si ea care o casa mai pricopsita, dupa zeci de ani de munca, a lovit foametea.
Asa ca iubitul, viitorul sot al matusii Aretia, „Coca”, sora tatalui meu, a plecat in „lume” dupa un sac de grau sau porumb. S-a si intors, pana langa Gara de Nord. Acolo s-a intamplat „accidentul”, un pasaj, un fir, a taiat capetele mai multor oameni. Printre ei, si pe al lui. Matusa nu s-a mai casatorit niciodata. Ea m-a bagat in paine cu ilustratiile de carte. Dar asta si chefurile de la Monte Carlo, in Cismigiu, este alta poveste.
Tarziu, cred ca eram deja la facultate, a adoptat un copil de la Casa de Copii. Ai mei s-au impotrivit. Cand m-a intrebat si pe mine, „odorul ei”, eu am zis ca da, ca e frumos ce face. Cand Coca a ajuns la batranete, copilul, Vlad, sau poate muierea lui, a bagat-o la azil. Pentru ca se pisa pe ea.
A mai scos una sau doua carti, in azil fiind, apoi nu mai stiu, ca in carje, nici pana pe Viting, la azil, nu mai pot ajunge.
Si incet, incet, am tot asistat la moartea unora sau altora, mai apropiati sau aflati mai de la distanta, dar intodeauna cu o relativa detasare.
Era sa mor si eu, de mai multe ori. Cand aveam 14 ani, m-am operat de apendicita si-am fost la un pas de septicemie, in 1977 la marele cutremur, in 1989 la lovitura de stat ….
Moartea doctorului Luca Georgescu, nasul meu, m-a facut sa plang. Moartea sotiei lui, matusa Sica si a sorei ei Neva, intr-un accident de masina, m-a obligat sa actionez, fiind singurul si ultimul barbat dintr-o familie foarte numeroasa in anii 1970-80.
Adica 6-7 Dacii x 5 persoane, nu ne ajungeau ca sa mergem in vacanta pe Valea Doftanei, in anii 1980.
Moartea sotiei, Monica, m-a dus in alcolism. O luna. Apoi, din fericire, mi-am revenit.
Aveam totusi de crescut doi copii.
Acum …. acum, ofticat, amarat, si incapabil de deplasare, astept sa mor.
Toti cei pe care i-am iubit s-au dus, sau au plecat. Au ramas doar cei care ma urasc, fara vrerea mea.
Iar cei ce ma urasc, n-au inteles ca tot ce-am facut, a fost din iubire pentru ei.
Moartea in copilarie … chiar este frumoasa!

O viata si-un caine

Candva, in negura timputilor, omul si lupul s-au simtiti egali si-au realizat absurditatea luptei dintre ei.
Asa ca s-au aliat si au devenit frati. Dar, in cadrul fratiei intre popoare, intodeauna un frate este mai egal decat celalalt, asa ca omul a devenit fratele cel mare.
Precum URSS si fratiorii lui din Lagarul Socialist.
Si pentru ca lupul daduse exemplul, si se specializase in caine de vanatoare, de dormitor sau de balta, asa si URSS a vrut ca ea sa faca industrializarea, iar fratii socialisti, agricultura, in special agricultura, si daca se putea doar agricultura.
Dar sa lasam politica URSS si sa ne intoarcem la omul nostru si la cainele lui.
Pretenia intre popoare, ma scuzati, intre animale, intre cele doua animale, lupul si omul, a inceput inca din copilaria lor, si la propriu si la figurat.
Puii de om au primit drept jucarii pui de lup si s-au jucat impreuna pana au crescut mari si-au devenit nedespartiti. Problema a fost ca oamenii traiau de 3 ori mai mult ca lupii, asa ca au inceput sa creasca lupi chiar daca ei, oamenii erau la varsta adulta. Dar nu mai erau pentru joaca, ci pentru vanatoare si atac, pentru ucis alte animale sau alti oameni.
Deranjul a aparut cand unele doamne n-au mai trebuit sa zgarme prin paduri dupa ierburi si ciuperci, si au stat acasa datorita deltoidului mai dezvoltat al sotului.
Au vrut si ele caini, dar nu de lupta, ci de scarpinat pe burta.
Asa se face ca javrele cainesti au acceptat sa fie intretinute de femei si sa zaca cracite prin alcoave in asteptarea gadilatului pe burta si a ciozvartei de cerb sau de mistret.
Cum omului i-a mers in general bine, necesarul de caini de vanatoare a scazut constant, in timp ce numarul de javre de asternut a crescut proportional cu numarul de oame.
Asa se face ca si eu am avut inca din copilarie mai multi caini de asternut si doar doi caini adevarati.
Primele javre de care imi aduc aminte au fost doua aratari cu picioare scurte, latoase, sarmoase si multicolore. Apartineau superbei rase maidanez de Gara de Nord, ramura odaile doamnei chestor.
Care chestor, Copotoiu pe numele lui, statea chiar vis-a-vis de casa mea, de casa alor mei.
Modest domn chestor, parcela de 100 mp si casa parter de cca. 70 mp.
Chiar si asa comunistii nu-l uitasera si la fiecare alegeri, afisele cu burghejii imbuibati fugariti de tarani doar piele si oase, erau lipite pe fatada lui.
Noi, noi aveam parte de afisele cu o mare secera si un mare ciocan rosu, sub care scria PMR!
Totul bine si frumos, pana intr-o zi cand eu si Maia stateam ca doua ţaţe autentice de Gara de Nord, in fereastra, privind cum vantul intorcea colbul strazii.
„Agentul electoral” tocmai terminase de lipit burjuii de peretele chestorului, cand o initiativa neasteptata se bulucii in strada, din creierasul meu.
– Nenea, vreau si eu un afis.
Cu un zambet cat strada, tovarasul, gradul etc. traversa si imi intinse secera si ciocanul!
– Nu le vreau pe astea ca sunt urate, vreau caricaturi ca alea de la Nenea Copotoiu!
Tovarasul s-a incruntat intrebator, Maia s-a inverzit, eu am fost ciupit pe la spate, de spate, ca nu se vedea din strada si din cauza parapetului foarte inalt, si am disparut precum iluzionistii de la Circul de Stat.
Ehehee, Circul de Stat de pe Magheru, de vis-a-vis de Arhitectura, nu cel din Parcul Circului.
Acolo erau adevaratii iluzionisti,
L-au demolat si-au construit alt Circ, dar i-au zis Teatrul National. Probabil de aceea taman acolo s-au organizat si evenimentele din 1989.
Asa ca m-am ras pe bot de afisul cu caricaturi si ca sa nu mai fac pozne, Maia m-a dus in parc sa ma joc acolo.
Un scuar de fapt cu doua scrancioabe si nisip pe jos. Au construit un bloc stalinist prin 1957, pentru tovarasii din conducere, ca si asa era plin de parculete prin zona.
M-a dus sa ma joc cu leaganele. Cu noi si pachetele de blana sarmoasa, fericite ca le-a scos cineva din curte.
Caini de Agora adica de piata, de aglomeratie de socializare. Pe vremea aia cainii nu purtau zgarda, lesa, botnita, sau ma rog, nu cei de pe strada mea.
Unul era Trixi si celalalt Pixsi. Nu ma intrebati care ce era, ca sexul era printre problemele care chiar nu ma preocupau in acele vremuri.
Dar, Trixi era vestit. Il stia toata strada, si-l stia si Militia Romana, de la noi pana la Casa Scanteii.
In acele vremuri, tata, domn avocat cum ii ziceau niste amici mai apropiati, dar care nu bantuise niciodata pe la barou, se procopsise cu o motocicleta nemteasca Puch. Una din cele abandonate de armata germana, in glorioasa ei retragere din 1943, de pe teritoriul Romaniei.
Era o chestie joasa, latareata si cu seile mari cat sa incapa pana si curul dobrogencelor!
Asa ca in fiecare dimineata, tata isi scotea mandru bijuteria din curte, incaleca pe ea si pleca la „Editura”.
Intre zvcnetul piciorului pe pedala de demarare si miscarea pumnului pe maneta de acceleratie, Trixi se instala pe saua din spate. Comod si confortabil.
Fericirea dura pana la Arcul de Triumf, unde militianul de serviciu sau de rond, ma rog cum ii zicea, il oprea, ii cerea actele si il intreba daca lucreaza la Circul de Stat!
Surpriza a fost prima data, in randurile urmatoare au fost doar nervi si injuraturi spre amuzamentul militienilor.
Militienii Republicii Populare Romania inca nu erau melteni, inca nu erau morti dupa ciubucuri, si inca exista o usoara euforie post conflictul mondial tocmai incheiat.
Asa ca nu s-a lasat niciodata cu amenda, dar in Casa Scanteii nu se putea intra cu cainii. Nici mai tarziu.
Tata se intorcea, lasa cainele si pleca din nou. Eventual intarzia. Probabil din aceasta cauza mai avea un serviciu, la „Institut”, serviciu de dupa amiaza, pana seara tarziu.
Al doilea caine pe caree l-am avut a fost un ciobanesc. Tot corcitura si asta. Dar mare si rau.
Nu intra nimeni in curte de raul lui, chiar daca odata iesit afara pe strada, era prieten cu toti copii!
Iar eu, domn inca de atunci, i-am zis Paunitei sa vina pe poarta si nu printre cele 3 uluci care functionau pe post de gard intre curtile noastre. Atat i-a trebuit, s-a ridicat namila pe cele picioare din spate, i le puse pe umeri pe cele din fata, si isi calantani maxilarele la 1 cm de nasul ei.
Asa ca m-am dus eu la Ionesti in curte si ne-am jucat acolo.
Angela, sor-sa a aparut peste cativa ani si nu ne-am jucat impreuna decat mult mai tarziu.
Paunita a plecat, Angela sta tot in curtea aia si are 2 fete. Una, arhitecta, sta cu ea, cealalta e dusa in lume ca si matuse-sa.
Si eu am plecat din casa aia, prin 1957, mai intai prin inimaginabila Romanie si apoi din nou in ea si la urma dupa colt, pe „general”.
Cu anii au navalit pisicile peste mine. Ca apoi sa am si caine si pisici, iar acum sa nu mai am nimic.
Pe ultima, pe Lola unii o stiu de pe Facebook, o namila de 60 de kile cand a adus-o.
A adunat-o cucoana de pe un maidan unde jucau baschet maidanezii cu ea. A luat-o si-a dus-o la bunicii ei.
Acolo a realizat si-a apucat-o tremuratul, gandind ca maidanezii aia multi puteau s-o manance si pe ea.
Cand s-au prapadit bunicii, a adus-o pe Lola la noi.
Iarna, pe zapada si ninsoare. Din Jiului pana la Gara de Nord, pe jos.
Nu stiu care era mai inghetata, cand au ajuns.
– De ce n-ai luat un tramvai, un autobuz … ? Explicatiile nu mai conteaza.
Lola a trait cca. 11 ani si este inca in gandurile mele.

Katana* numelui …

Al cui esti? Din ce neam faci parte?
S-a maritat bine fata matale, din Popescu 19 a ajuns Ionescu 2.

Dinspre gara se auzeau hurducaind trenurile pe sine si tiuind de parca cineva mare si rau le strngea de coaie.
Nu erau alte zgomote, pe strada noastra nu treceau carute, masini, si nici tramvaie sau camioane.
Pana si crasmele cu terasa, trei la numar erau departe, peste Titulescu, ingropate acuma sub blocurile zvelte ale avantului comunist ce-a demolat fata strazilor. Doar fata, fata a devenit canavasul dezvoltarii multilaterale si plenare, in spate a ramas burghezia mizera si decrepita, pe care s-au batut baietii destepti dupa evenimentele zise revolutie, cele din 1989.
Strada avea nume de boier, de sfatuitor domnesc, de stapan de oameni si vite, trecut la cele vesnice de asa de multa vreme incat nici pe placuta n-a mai stiut nimeni sa-i scrie anii vietii. Sau n-au mai vrut, ca sa nu munceasca sa caute alt nume, altul demn de a fi pus pe placa albastra si emailata de pe coltul strazii, ca sa stie vecinasii unde stau.
Sau mai stii? Poate nu erau atatia comunisti vrednici si de fala pentru a deveni nume de stazi in Romania.
– Unde stai Ioane?
– Pe Miron Costin, Vasile.
Pe Caragea Voda, pe Bibescu, pe …. toti boierii, domnitorii si ilegalistii transformati in divane si sofale pe care sa se aseze, in moliciune, dosurile urmasilor.
Lunga si dreapta strada, ajungea pana in Grivita, dar scurta rau, ca imediat dupa pornire era taiata de Cuza, adica de bulevard, iar dincolo nu aveam voie, sa nu ma ratacesc.
Noi stateam chiar la inceput, in capul strazii, eram primii cum ziceam eu, chiar daca numarul de pe poarta arata 50. Minte de copil, ce itise ochii prima data in strada, la inzapezire. La cea mare din 1954.
Cand Vasile, unchiul, varul primar al mamei, iesise in strada pe gemuletele de sus, pe burta, direct pe zapada depusa peste noapte. Am masurat eu, dupa 90, iesise la peste 4,5 metri de trotuar, atata zapade se asternuse peste noapte.
Casa era veche, ridicata din aratura la 1900, cand s-au masurat pogoanle de porumb si s-a facut lotizare.
Apoi s-au ridicat casele. Asta, a noastra, pe colt, avea magazin. D-aia o si cumparasera mosii pe care nu i-am mai prins in viata, ca era pe colt si avea magazin.
Cu usa de la magazin pe colt. Sa stea negustorul in usa si sa dea buna ziua la vecinii de pe doua strazi, doar, doar, i-or calca unul prin magazin.
Coltul era cu un general, alta figura marcanta a vremurilor de demult, alea cu exploatarea clasei muncitoare.
Generalul era mai lat in spate si avea copaci. Stejari care mai umbresc si azi, dar au inceput sa le cada pletele, pe asfalt, pe masini … spre disperarea tuturora, si a celor ce-i vor taiati, si a celor cu masini, si in special al celor ce-i iubesc.
Eu eram cel mai bogat copil din cartier, intrucat pe general aveam a doua si a treia casa.
A doua pentru ca o fi fost intrarea prin Miron Costin, casa se intindea si lafaia cat era de lunga, pe general.
Unde era si a treia, doar la o casa cu etaj departare, casa celorlalti bunici.
Si mai era ceva de neinteles, de ce nu stateam cu ei, daca le purtam numele?
De ce la ei in casa stateau foarte multi oameni, ce nu erau rude cu noi, si in camerele carora nu aveam voie sa ma joc, iar ei, ei bunicii, stateau inghesuiti intr-o camera si-un hol?
Magazinul nu mai era al nostru, acolo se taiau geamuri, oglinzi, alea, alea si iarna era adunare cu oameni si copii, si se imparteau cadouri.
Uneori, cam rar dupa mintea mea de copil, ma chemau si pe mine si primeam cateva portocale.
Ai mei nu cumparau asa ceva si nici cand m-a dus Maia in piata la Matache, cand s-a ratacie ea, nu eu, n-am vazut asa fructe pe tarabe.
Dar noi eram bogati. Asa mi se spusese. Si ce aveam noi nu ne putea lua nimeni.
Am judecat mult la chestia asta si la sfarsit am zis ca de la lampa de gatit cu gaz ni se tragea.
Adica de la cele doua lampi de gatit cu gaz, peste care Maia era marea preoteasa a bucatelor zilnice.
Ca la ea veneau vecinele sa se roage:
– Cocoana Fanitza, gatesti la amandoua? Ca as avea si eu de fiert o zeama si al meu n-a gasit gaz.
Atata stiam si eu ca este minciuna. Al ei, bause banii. Cum s-or bea banii de hartie inca nu intelegeam.
Iar gazaria o stiam, era in capul strazii cu generalul, cu pompa mare si frumoasa pe trotuar si cu doi cilindri de sticla mai grosi decat capul meu, in care urca si cobora gazul auriu, cumparat de cumetre.
In capatul celalalt era borsul. O casa mare si gri cum nu mai vazusem, lunga rau, mai lunga ca a nostra, cu usi la ambele capete si un coridor intunecos rau, dintr-un capat in celalalt.
Usi si pe-o parte si pe alta, multe, multe, de nu stiai pe care ai nevoie s-o deschizi in bezna luminata doar de usile deschise de la cele doua capete ale coridorului.
Acolo imi aratase Maia ce semne tainice erau pe o usa. Bateai, dadeai niste bani de hartie si primeai o sticla de bors. O piteai in sacosa, sa nu te vada cineva si fuguta acasa, sa faca Maia ciorbita calda si gustoasa.
Viata era frumoasa, iar noi eram bogati si aveam o curte mare cu de toate in ea.
Chiar la intrare era un plop vechi de dinainte de casele de pe strada. Asa inalt era ca te luai dupa el din capul strazii si nu te mai rataceai.
Apoi, la mijloc era un cais mare si stufos, dar nu asa de rodnic ca cel al celorlalti bunici. Vara se adunau Maia si Aretia si faceau dulceata de caise verzi. Si de visine, si de cirese …..
Apoi erau cele 2 bucatarii de vara, ca iarna noi gateam in camera lui Maia. Una era a noastra, cealalta a lui Teta Sanda, cumnata bunicii, mama unchiului Vasile si a unei fete, Ileana. P’asta, pe fata asta, am vazut-o cand am crescut mare. Era maritata si avea o fata, Mihaela.
Maia o boscorodea ca se maritase pentru bani, cu un evreu, si ca venea la ma-sa doar sa se laude prin ce tari straine mai calatorise. Atata nu intelegeam eu, cum este treaba cu calatoritul, ca la noi pe strada nu calatorea nimeni.
Eheee … ajunsesem la scoala cand m-au calatorit ai mei la Constanta, la mare, si-am stat la unul Soare, in gazda. Docher in port si cu casa cu camere, la Tataia.
Urmau cele 2 WC, adica doua cabine de WC pe un holisor ce dadea in curte.
Erau luxoase, adica aveau o placa de fonta cat podeaua, cu ridicaturi striate pe care sa-ti pui talpile si sfoara de care trageai si se umplea placa de fonta de apa dintr-un rezervor aflat deasupra capului.
D’aia erau ridicaturile alea, ca sa nu te uzi pe pantofi cand venea apa de sus si curata placa de ce scosesesi din tine.
Apoi era spalatoria transformata in magazie, in care nu aveam voie pentru ca era a unchiului Vasile.
Si urmau camerele. Doua pentru noi patru, cu usa intre ele si una pentru Teta Sanda (Alexandrina), mama lui Vasile.
Vasile statea la poarta. Era acolo o camera mititica dar luminoasa, cu fereastra cu gratii in strada si usa direct in curte.
Intai latrau cainii, ca intodeauna am avut caini in curte, apoi venea el, Vasile sa anunte ca madam Ionescu o cauta pe Maia.
Pe Micata Fanitza. Nu stiu de unde i s-a tras cu „Maia”. Poate de la mine, poate ca eu n-am reusit sa spun mamaia si a ramas cu Maia!
Cantareti de cor la Opera Romana, astia, Ionestii. Fata lor, Paunita Ionescu a fost o Jenis Joplin a Romaniei, niciodata recunoscuta si repede emigrata.
Vara venea lume multa la noi, la noi in curte. Aveam cais si bolta de vita de vie. Vitza era capsiunica, o dulcerata si-o placere cat toata copilaria petrecuta acolo.
Acolo sub bolta erau scaune si mese, ce mai scapasera de la bodega de margine de Bucuresti, numita pompos Restaurantul Mielul Bland. La „Fratii Micata” ar fi fost banal. La Constantin si Mihail, asisderea.”La mielul bland” – la niala blanda, era ceva ce se poate povesti si acuma.
Sa-ti sti numele si rangul, sa tii neamul, zicea Maia.
Ai tai au fost negustori, bunicul tau cu scoala de contabilitate la Salonic, in Grecia.
Apoi cu hotel si restaurant la Sofia.
Pe vremurile acelea a fi absolvent de scoala de contabilitate la Salonic, era mai ceva decat a fi orice academician de azi.
Maia n-avea carte, n-am aflat niciodata cate clase de scoala facuse, dar vorbea tot Balcanul.
Stia vorbi sarbeste, bulgareste, greceste, armaneste si invatase a vorbi fara greseala romaneste cand avea peste 30 si de ani. Isi adusese copii, cei doi, pe Hristu si pe Aneta, in Bucuresti, direct in „clasele mari”.
Aneta avea 9 ani, Hristu era mai saltat.
Pe Maia si pe fica ei, Aneta, mama mea, le descopereai ca n-aveau limba romana ca limba materna, intr-un singur fel.
Trebuia sa fi atent la litera „t”. In unele cuvinte o inlocuiau cu „tz”.
Si vecinul, asta de ti-e bunic, mai zicea Maia, e om mare. A plecat de la tara, singurul trimis la scoala din sapte si a ajuns inginer de vapoare si colonel de crucisatoare.
Era pensionar deja, ii ajunsese debarcarea la Odesa in Primul Razboi Mondial, asa ca scanteile celui de al doilea l-au facut sa se pensioneze. Era doar inginer de motoare navale si comandor in marina regala.
Adica fusese. Acuma facea in curte si pe genunchi, machete de turbine pentru centrale electrice ipotetice pe rauri cu debit mic. Avea si 3 brevete pe care isi dadea toata pensia. Despre el, turbine, brevete si Securitatea romana, alta data, caci si in comunism totul era de vanzare, mai ales la negru!
Sa-ti sti, si sa-ti tii numele, sa-ti sti nemul si sa-l respecti. Asa graia Maia.
Era usor suparata pe viata. Din „Ciomu” coborase in „Micata”, chiar daca luase barbat cu multa carte si ceva avere.
Si niciunul din cei trei frati nu traise mult, toate cumnatele ramasesera vaduve si cu curtea plina de plozi.
Al patrulea frate ramasese la Sofia si douazeci de ani dupa WW II n-au mai avut vesti de la urmasi.
Maia era ultra-conservatoare, asa am zice noi azi. Ma intreba de toate fetele cu care umblam.
Sa nu strici neamul, gioni musatlu, zicea ea!
Dar o singura data s-a incruntat la mine, cand i-am zis excedat de intrebari si vrand sa scap cat mai repede, ca am cunoscut o armanca la Slobozia.
– De unde-i sunt parintii?
– De aici de pe Cuza, de dupa benzinarie.
– Sa nu te ti cu shcljeaua! a tunat ea scurt. Bunii ei au fost servitori la noi, si au fost servitori prosti si rai.
– Hait ….. ce lume mica, nu putui sa ma abtin, si bunicu s-o tinut si el cu bunica ei?
Nu stiu injuraturi pe armaneste, dar precis astea au urmat inainte sa fluture facaletul prin aer, iar eu sa dispar pe usa, afara. Cand nu gatea, calca sau cosea, Maia facea placinte. Tone de placinte. Facaletul ii atarna la brau precum, cheile de braul chelaresei.
Cu placinte l-am facut asa mare se lauda ea, la cocoanele din cartier, aratand spre mine.
Ce nume sa mai ti in zilele noastre, cand Ionescu si Popescu sunt deja jumatate din Romanie?
Micata, mai stiu unul, Mihai Micata, copilul lui Vasile Micata, fiul lui Mihail Micata, frate cu Constantin Micata, unul din bunicii mei. Si are un singur baiat.
Cand eram copil eram mandru nevoie mare ca erau doar trei Dicu in cartea de telefon si tata era unul din ei.
Apoi am crescut si-am descoperit al’de Dicu incepand de la Comuna Leu pana in Marginimea Sibiului, si pana la Suceava si la birourile RDS-RCS!
Asa ca am carpit-o print-o casatorie. Am adaugat si Sava ca sa fiu intemeietor de dinastie !
Poate ca macar unul din cei 2 va duce numele mai departe. Ca a treia e fata.

* Katana, sabie japoneza.



Vizitarea mortilor vii

Ma suna unul, vecin de calcan, amic de sprituri, cersetor de sfaturi tehnice, ma suna asa brusc si instantaneu, cum s-ar zice. Ca ce mai fac, ca ce mai zic, ca se vazu cu alt vecin, unul ce sta intr-un bloc din spatele curtii mele, cand sta si nu pleaca la tara. Si ca se vorbira ei sa ma vada, ca nu m-au mai vazut de mult.
Asa ca ma intreba vecinul, ce fac eu Duminca dupa amiaza, asa, pe la orele 16, trecute fix.
Acuma ce sa-i zic, ca dau in branci de munca si in Sfanta zi de Duminica sau ca la ora aia dorm rapus de oboseala unei saptamani in care n-am facut nimic?
Veniti baieti, cu mare placere, stam si noi la tasifasuri, la un vinisor spritisor … veniti.
Ma mai suna vecinul, amicul, si Vineri, ca numai maine nu-i poimaine, si confirmam ambii randevuzarea de Duminica.
Asa se facu ca in acea Sfanta Duminica, cum ma uitam eu dupa grauri pe fereastra si in plina iarna, pusei mana pe telefon sa-mi intreb vecinul de calcan, ce face de nu mai vine.
N-am dat cu sutul in perete, ci doar cu degetul in smart, ca sa imi pastrez renumele de boiar de vita veche, in selectul cartier de langa Gara.
Telefonul suna a regrete eterne si a condoleante profunde.
„- Ce faceti neica?
– Pai n-a venit, ma uit la el, la geamuri, si e intuneric peste tot.
– Dar la telefon n-ai vorbit cu el, de cand vorbisi cu mine?
– Pai nu.
– Pai vorbeste acuma!
– Da … e o idee buna. O sa-l sun.”
Suna-l bade, ca-l sunai eu mai inainte. Si nu raspunde.
Adica e clar ca nu mai veniti si pot sa ma duc sa ma uit la ceva pinguini imperiali, cum se dau la vale pe gheata, ca oricum nici pe bani nu mai vezi nimic, la nicio televiziune!
Dar nu disper, si nu disperati nici voi, o sa ma vedeti precis, mai incolo, dupa.
Din fericire eu nu mai am vizite de facut. I-am ingropat deja pe toti.
Pe unii cu trusou, pe altii fara, adica cotizai eu, cum necum, trecura vadul in lumina de dincolo.
Sau ma rog, ca lumina eu nu vazui, dar poate era in infrarosu si n-aveam eu dotarea corespunzatoare.
M-am obisnuit cu vizitele, de mic m-am obisnuit, ca ma ducea Maia pe la tot felul de cunostinte ale ei, unele pe langa noi, pe cate o straduta ce dadea in Grivita, altele taman in cartierul Cotoceniului, ca acolo vazui prima data Palatul Regal si aflai ca avuram si un Rege. Adica vazui un gard, ca la poarta neagra si cu tabla pe partea dinauntru, erau 2 militieni si nu se vedea nimic in curte.
Muierile, ca Maia nu vizita barbati, cel putin nu cu mine de mana, aveau toate ceva lingori bolnavicioase rau de tot, dar nu intodeauna de graba fatale.
Asa ca pe unele le-am vizitat o data, pe altele de 4-5 ori, pana plecara toate in treaba lor.
Mie imi placeau vizitele astea, in primul rand pentru ca erau instructive si educationale, cum se spune acuma, apoi pentru ca intodeauna capatam cate ceva, cate ceva de aducere aminte.
De exemplu era o femeie de varsta lui Maia, una Bujdaru parca, care statea la bloc.
Eu nu mai vazusem un bloc, ca noi stateam la casa, la curte si nici nu ma lasau ai mei sa umblu creanga pe strazi. Un bloc mic, mai este si acuma, cu doar 3 nivele si doar 6 metri latime la strada.
Acuma, dupa ce vazui blocurile arabilor, dupa ce vazui Burj Khalifa, (in poze) bloculetul ala mi se pare un gainat de camila.
Statea batrana Bujdaru la etajul intai, aveau si balcon si vedeam tramvaiele din Grivita.
Mi s-a parut boierie curata, nu stiam eu pe atunci ce-i aia, dar asa simteam.
Sa stai la bloc, sa te uiti de sus, din balcon la strada, la taranii care isi carau papornitele catre trenurile sosite in gara, era mare lucru. Era mare lucru la mintea mea.
Aici primeam serbet. Roz. O fi fost de trandafir, Dumnezeu mai stie, dar era mare desfatare sa ma joc cu lingurita in paharul plin cu apa rece si cu gogoloiul de serbet lipit de lingurita.
Bujdaroaica s-a dus atunci, atunci cand pentru mine nu existau decat zilele, si nu aveam habar de saptamani, luni sau ani.
In Cotroceni era mai interesant. Mergeam la o vila, mergeam pe jos, peste Dambovita, apoi pe langa gardul Palatului Regal care nu mai avea Rege, ci doar 2 militieni albastri la poarta.
Cel mai tare ma plictiseam cand mergeam pe langa gardul Palatului, ma plictiseam tocmai pentru ca stiam ca acuma dam coltul si ajungem!
O vila mica, cu arce si cercuri pe fatada, pe intrare. Am aflat ca era Art Nouveau, cam 20 de ani mai tarziu.
Si mica, si la comun. Ca asa era in comunism, cei din vile locuiau la comun, adica astia de mergeam eu si Maia la ei in vizita, stateau in doua camere cu glasvand intre ele, glasvand de sus pana jos si dintr-un perete in altul. Si in restul casei stateau altii, la boie, la bucatarie etc.
Dar era frumos, ca avea doamna un baiat si o fata, si o curte mica, mica, mica in fata vilei. Acolo ne jucam.
Pe baiat parca il chema Cornel.
Mult mai tarziu am aflat c-ar fi nimerit o nevasta rea. Nici primul, nici ultimul care-a patit asa ceva.
Asa era atunci, in copilaria mea. Oamenii se petreceau …. din viata.
Venea lumea din vreme, cu luni inainte, cu anii daca se stia ce boala este si ca-i lunga.
Stateau la cafele si serbeturi si-si repovesteau copilariile si tinereturile.
Totul se petrecea alene, domol, in pasul oilor pasatorite generatii de-a randul, chiar daca acum se boierisera si ajunsesera negustori in „Micul Paris”. Ca si negustoria, trecuse asa cum venise.
Le luasera comunistii tot, si case si magazine, ba chiar si pe cei ramasi la coada oii ii golisera, si de oi si de pamanturi.
Totul trecuse, si razbelul din 18, si fuga in Romania, si dusmania pe greci, doar vizita ramanese.
Din timp, si repetata daca se putea, ca amintirile sa se pastreze si in cei batrani si in cei mai tineri.
La Teta Zoicea, pe Negustori, pe colt, as fi vrut sa adastez, dar nu s-a putut.
Aceea, aceea in negru, a venit grabita si cu draci pe ea.
Atunci am fost cu totii, doar Hristu, fratele mamei a lipsit. Mai tarziu a lipsit de tot, cand a prins niste tovarasi cu mana in sac, in sacul BNR, la Ploiesti.
Fetele lui Teta Zoicea erau si ele, toate 3 in camera de pe colt, cea mare, cu balcon, in care am fost bagat repede si scos tot asa, dupa 3 minute. Sica, Neva si Florica, fetele, erau ele mai negre la fata, dar parca niciodata asa ca atunci.
Nici Paze, ilegalistul bulgar, barbatul Nevei nu era acolo. Ei nu aveau voie la ritualuri de inmormantare.
Mai ales cele de dinainte de trecerea Styxului.
Si Nicolae Cracea, marele legionar, seful pe Teleorman, barbatul Floricai, nici el nu era, dar nu era pentru ca nu se dadea voie din puscarie, pentru asa ceva, pe vremea aia.
Pe Teta Zoicea au petrecut-o muierile din neam, si inainte si dupa.
Era bine la Teta Zoicea acasa. Si aici eram servit cu serbet, cu apa rece, ca sifoane nu mai existau si mai ales eram bagat in seama.
Ma mai saltasem, nitel, nu mult, dar destul ca sa inteleg ca batranele vorbeau alta limba decat cea de pe strada, cea vorbita de parinti. Vorbeau armaneste si culmea, incepusem sa si inteleg cate ceva.
Mandru, asteptam sa pot arunca si eu cate o vorba din cele putine pe care le pricepeam, spre amuzamentul batranelor si mai ales spre bucuria mea, intrucat eram mai intodeauna laudat.
Maia a supravietuit multa vreme generatiei ei. Ramasese singura. Nu mai avea la cine sa mearga in vizite si mai ales nu mai avea cu cine sa depene vietile. A ei, a altora, ale lor, ale celor plecati in lume din satul Moloviste, peregrinati prin Serbia si Bulgaria, si asezati in cele din urma in Romania.
Comunismul a spart neamurile. De verisorii buni din Serbia si Bulgaria nu mai stiu nimic de zeci de ani.
Era de rau sa ai rude in strainatate, chiar si in tarile comuniste si prietene.
In doar 100 de ani, au trecut peste noi primul Razboi Mondial, Gripa Spaniola, Razboiul Greco-Turc, emigrarea prin 3 tari, Dictatura Legionara, al doilea Razboi Mondial, Comunismul, Capitalismul si iar Pandemia, dar povestile au ramas!
Sa va povestiti vietile.

Fotovoltaicele sunt o aiureala!

Daca esti varza, ca mai toata lumea, si nu sti ce inseamna consumuri electrice, si sti numai ce scrie in factura, degeaba iti pui panouri pe casa.
Plecati de la ideea ca in Bucuresti de exemplu, consumul maxim aprobat pt. o casa este de 6 kW.
Cum consumi mai mult de 6 kW, o dracie numita BMP, montata langa contorul furnizorului, iti taie curentul.
Intrucat la mine s-a defectat dupa mai putin de un an, si de 10 ani „electrica” n-a venit sa-l schimbe, habar nu am sa va spun daca dupa, isi revine automat sau trebuie sa-i suni pe ei sa-l deblocheze.

Deci, aveti un consum lunar de …. sa zicem 200kW.
Si nu aveti ca mari consumatori decat masina de spalat, care baga un consum instant de doar 1,5-2,0 kW si fierul de calcat care baga si el cam 1kW.
In acest moment trebuie sa sedeti linistit pe poponet, si sa va consultati cu muierea. Vrea Aer Conditionat? Dar dvs? Vrea masina de spalat vase, statie de calcat, cuptor cu microunde, robot de bucatarie, masina de spalat rufe cu uscator?
In mod normal, o sa evoluati atat ca venituri, cat si ca pretentii. Copii o sa creasca, sau o sa apara. Si ei consuma curent electric, poate mai mult ca dumneavoastra!
O instalatie fotovoltaica NU PRODUCE curent noaptea, si nici cca. 4 luni pe an, iarna. Deci economia de curent luat de la furnizor este doar partiala, de circa 30-40% din ce consumati, poate mai putin. Si asta in functie de orientare, unghi, si zapada! Daca cumparati ceva suventionat de Guvern.
De zapada, pt. ca la Bucuresti nu ninge ca la Brasov si daca ati montat panourile pe acoperis, trebuie sa va ganditi si la cum le curatati de zapada, iarna, ca sa produca totusi nitel, chiar daca e inorat.

Si mai retineti ceva. ACUMA, toate minunile astea de aparate, sunt facute sa consume, chiar dupa ce le „inchideti”. Se cheama „Stand-by”, adica stai matale pe langa mine ca eu tot consum 2-3 W/ora, chiar daca zici ca m-ai inchis. Ai 3 televizoare in casa, la care te uiti 2-3 ore pe zi? Apoi ia de inmulteste 2-3 W cu cele 3 televizoare si apoi cu 22 de ore. O sa vezi ca ai consumat degeaba 198 de W/zi ! Inmulteste cu 30 de zile. Opaaaaa, ai consumat 5,9 kW DEGEABA! Poate nu sunt 3 W/aparat, poate e doar unul, dar tot rezulta 1-2 kW consumati degeaba pe luna. Dupa ce adunati totul, de la stabilizator de tensiune la pompele de la centrala termica si televizoare oprite, precis o sa va speriat de cat consumati „degeaba”.
Cel care va face instalatia trebuie sa fie un tip foarte serios. Trebuie sa va ia toata casa la mana, aparat cu aparat, sa va intrebe cate ore stati la televizor, sa vada cat consuma in stand by, etc. Eu n-am vazut asa ceva.
Ma e o chestie. Sa zicem ca ati dat banul gros si v-ati tras si o baterie, de ….. 6 kW! Acuma sa nu cumva sa va inchipuiti ca aveti nevoie acuma, instant, de 5kW, aia va si varsa 5kW instant. Sa avem pardon, o sa va dea in reteaua casei maxim 2kW!!!! Cam 3 ore pana se descarca cam la 10%, dupa … la lumanare sau la retea. 🙂 Asta daca ati luat o baterie LiIon, daca aveti chestii, trestii, de tipul baterii pe gel, si le-ati descarcat mai mult de 70%, dupa 6 luni mai cumparati inca un set de bateri. Sau cam asa ceva.

„Kitul” de cca 3kWh suventionat de guvern, este superb pentru Nenea Ion, la el la stana, unde are 3 becuri si un radio. 🙂
Daca vreti ca pe total an sa aveti o independenta de cca 70%, aveti nevoie de cca 6kW panouri, invertor tot cam atata, si o baterie de 12 kW, ca sa treceti noaptea pe ce produce soarele ziua. 6-8 luni pe an. Daca sunteti cuplat la retea si nu sunteti prosumator. Daca nu, iarna o sa cam faceti „foame” si provizie de lumanari.

Pentru ca legea, asa cum s-a facut, este o marlanie. Cum sa cumpar curent la pret intreg si sa vand ce produc eu, la jumatate de pret? Eu nu vreau sa fac „afaceri”. Eu sunt artist, doctor, referent la premarie, eu vreau „in compensatie”. Nu se poate, ca ei trebuie sa castige chiar si de pe urma „mijloacelor mele de productie” Asa ca pardon, eu, prosumator pe aceasta lege, never ever, cum zice inglezu.

Asa ca am rabdare. Peste 10 ani, la cate instalatii vor fi, vor veni EI, SA MA ROAGE sa le dau ce produc eu suplimentar, vara.

Extraterestrii printre noi ….

Cred ca exista, extraterestrii.
Avand in vedere ca numarul de planete descoperite in ceea ce se numeste „Goldilocks Zone”, zona locuibila pentru omeni, creste exponential an de an, este clar ca exista mult mai mult planete, unele pe care nu le putem noi, oamenii, locui, dar pe care se poate dezvolta viata, eventual inteligenta.
Cum ajung ei la noi, este alta poveste, dar as aminti ca la 1800 faceam 5 zile calare de la Bucuresti la Iasi sau viceversa. Acuma umbli cu avionul o ora si ala nici macar nu trece de mach 1.

– Ce ma deranjeaza pe mine este altceva: prabusirile.
Plina presa de „evenimente” referitoarela UFO care incepand de la Roswell incoace, tot cad precum avioanele noastre in 1925. Accept si faptul ca din WW II incoace serviciile armatelor, serviciile de informatii etc. functioneaza pt. guverne si nu pt. populatii si au reusit sa ascunda toate aceste evenimente. Si ale dracului UFO cad doar in zone din alea, in care nu umbla nimeni in afara de un pastor ratacit si oile sau caprele lui. Nu cade niciunul pe autostrada Bucuresti-Constanta sa-l vada toti aia de merg in concediu la mare.
Dar macar de pe la 1500 pana la 1938 unde au cazut de nu le-a vazut nimeni ? Si nici nu le-a gasit nimeni pana in 1938.
Ca asa o „dracovenie” cazuta la 1910 in Europa, aparea in toate ziarele acelui timp.
Deci pana la Roswell n-a cazut niciun UFO, iar dupa 1945 le-a ascuns cine trebuie.
– Cele … intre 9 si 99 de rase extraterestre ne studiaza de mii de ani si conduc Pamantul.
Nu ma deranjeaza numarul, s-ar putea sa existe mult mai multe rase extraterestre ajunse la turism cosmic.
Mi se pare mormal sa ne studieze.
– „De milioane de ani” extraterestrii fac experimente genetice pe noi.
Absolut normal, si noi facem experimente pe sobolani si nu avem o civilizatie care dureaza de milioane de ani.
– Si mi se pare normal sa incerce sa ne conduca.
Dar nu printre noi, pentru ca nu se justifica efortul.
Cu cat o civilizatie este mai avansata cu atat se preocupa mai mult de sinergie. Asta inseamna maxim de rezultat cu minim de efort.
Si ma intorc la faptul ca „stiintificii” nostrii declara ca al nostru creier este un computer organic si ca anumite frecvente sonore sau radio il influenteaza.
De sa muncesc sa transform genetic un extraterestru si sa-l fac sa arate ca un om, cand pot apasa niste butoane, emite niste unde si reprograma creierul unui individ de la …. Casa Alba ? Ca sa faca ce vreau eu, extraterestrul.

– Extraterestrii sunt pe moarte si vor sa se „mixeze” cu noi.
Asta poate fi o chestie plauzibila, daca luam in consideratie ca civilizatiile se pot auto-distruge sau pot fi distruse.
Ramasitele unei civilizatii „galactice” distruse/auto-distruse au ajuns in sistemul nostru solar si ne-au descoperit.
Sunt foarte putini si dispusi la orice ca sa-si transmita mostenirea genetica si culturala, chiar si unor „metisi”.
Asta ar explica si „prabusirile” de UFO/OZN-uri.
Nu mai detin baza industriala necesara pentru a le intretine si nici capacitatea de a ne cuceri si a ne pune la munca pentru ei.
Dar avand in vedere cate rase ne viziteaza, cum de inca nu i-au aflat ceilalti ca sa-i ajute sau sa-i distruga definitiv?
Iar ne lovim de „ciudatenii”.

– Extraterestrii sunt pamanteni care au evoluat pana la „stapanirea” cosmosului, in perioadele interglaciare anterioare.
Si ce au facut de acum 5-10.000 de ani I.H. de nu s-au impus la conducerea umanitatii ?

– Exista dovezi arheologice care nu se pot explica decat prin interventia extraterestrilor.
Si cu asta sunt de acord, dar parerea mea este ca au venit, au incercat si cand au vazut cu cine au de-a face, au fugit mancand pamanul !


Blog Stats

  • 102.850 hits

Categori

RSS Sec si de la capat

counters for web pages

Top Clicks

  • Niciunul

Introduceti adresa de Email aici.


%d blogeri au apreciat: