Cu crucea pe spate …..

La radio se vorbeste de valul „X”. De valul „X” de la ics, nu de la 10, ala roman, ca nu numai c-am renuntat sa le mai numar, dar nici nu le mai percep ca cifre, ci doar ca valuri, ca vibratii, ca la boxe.
Oricum nu se mai plange nimeni ca dau boxele tare, vecinii au plecat.
Au plecat singuri, in speranta izolarii, la oarece stana, sau i-au dus autoritatile.
Am inteles ca acum ii duce direct la crematoriu, ca cimitirile sunt de multa vreme pline.
Cica au construit inca 5 crematorii, industriale, si primesc si prime pentru indeplinirea normei.
Le primesc in mancare, ca banii nu mai exista.
Fericiti cei ce nu mai stau la coada la mancare.
La inceput a fost oarecum frumos. Familia largita s-a re-intrunit si s-a umplut casa de nepoti si mamele lor.
Noroc c-a fost casa mare, inca de la inceput. O fi avut stra-bunicul ceva premonitie sau asa era merchezul in acele vremuri, faceai jogging prin casa, prin toate camerele, el alegand sevitoarele, iar doamna ordonantele.
Ca domn gheneral avea 3 ordonante, dupa grad.
Eu m-am retras la parter, in sufragerie, sa nu mai urc si sa cobor pana la mansarda.
Mansarda am facut-o eu, ca podul era cat hambarul, au mai incaput 4 camere si 2 bai.
Au folosit dupa valul 8, cand m-am trezit si patriarh si matusalem. Si singur pe strada.
Singur cu nepotii si cu mamele lor.
Le-am pus sa faca cu randul, sa nu se certe, la gatit, la spalat, la hranit copii.
Cand nu au program, cultiva cartofi prin gradinile vecinilor.
Eu ma duc in fiecare zi de Miercuri la Mega, la centrul de distributie.
Acolo am prioritate. Naturala. Toti se dau grijulii laoparte, cand sosesc.
Pletele dalbe, barba carunta si … carjele impun. Si AKM-ul primit de la oficialitati.
Au decretat ca patrimoniul genetic trebuie conservat, asa ca m-au dotat c-o pocnitoare, ca oricum armele ruginesc in depozite, nemaiavand cine sa le manuiasca.
Ma duc sa iau ratia saptamanala, cat o sa mai traiesc si cat o sa mai fie si ratii.
Am si-un carucior, pe care-l trag dupa mine. Adica il trage una din doamne. Tot cu randul, sa nu zica ca nu le scot in lume.
Oricum cei ramasi sunt civilizati. Sau apatici.
Omenirea s-a stins incet, in liniste. N-au fost razboaie sau maceluri.
Cel putin noi n-am auzit si nici la radio n-au spus. Iar daca spuneau, n-ar fi folosit la nimic.
Gata, s-a facut seara si trebuie sa ma pregaresc de culcare.
Maine este o noua zi.
Ma scol, ma plimb nitel prin camerele goale si prafuite de ani de zile si o sa ma gandesc din ce-o sa fie compus pranzul:
frunze de cires, cais sau prun? Apoi voi spera ca n-o sa mor pana seara.
Este mult mai bine sa mori in somn! In somn nu esti niciodata singur.

Istoria ascunsa, dupa soba …

Cunoasteti povestea, a venit meteoritul si a omorat dinozaurii.
Asa s-a creat un loc gol in biosfera si mamiferele, mici ca niste sobolance, si locuitoare in galerii subterane, au cucerit Pamantul.
Imediat ce efectele prabusirii pietroiului cosmic s-au atenuat, „sobolanimea” profitoare a iesit din galerii si a inceput sa roada la dinozaurii rumeniti de colosala explozie.
Apoi impulsionati de asa abundenta de mancare, au inceput sa creasca pana au ajuns cat oamenii si cat elefantii.
Prima problema a aparut atunci cand in albia unui rau din Ametrica de Sud s-au descoperit zeci de mii de pietre ce aveau incizate pe ele siluete de dinozauri si de oameni. Adica oamenii ar fi fost contemporani cu dinozaurii. Si mai erau si pietre „medicale” ce prezentau operatii pe creier.
Ok, daca erau falsuri, facute acum xx ani, ce POPULATIE a comis asa o gluma, adica sa aloce ani de zile sculptarii pietrelor?
Ca sa nu mai spunem ca acea POPULATIE a invatat pe langa meseria de pietrar si pe cea de desenator si de paleontolog, intrucat le avea cu „grafica” si tipurile de dinozauri.
Asa ca povestea a ramas, cum se spune dupa blocuri, gravida si cu bube, intrucat pietrele de rau nu pot fi datate cu Carbon 14 si altceva inca nu cunoastem.
Asta pana acum cativa ani, pana in  2008, cand s-a descoperit un mamifer total anormal si anume „Lisowicia bojani” , care era mare cat un elefant, dar pe vremea dianozaurilor.
Lisowicia este un gen de dicinodont care a trăit în zona unde astăzi este Polonia, în timpul Triasicului târziu.
Triasicului târziu, inseamna circa 210–205 milioane de ani in urma.
Având mărimea unui elefant și cântărind aproximativ 9 tone, a fost cel mai mare tetrapod nondinozaur cunoscut din Triasic și cel mai tânăr membru al grupului.

Micuta mamifera Lisowicia

Adica sa fim bine intelesi, atata am fost noi capabili sa descoperim si in special sa DATAM.
Dar daca acea „monstruozitate” a existat, de ce n-a fi existat si oamenii?
Doar pentru ca analiza specimeneleor actuale de oameni ne dovedeste ca suntem idioti peste masura si mereu pe muchea extintiei?
Poate ca si noi existam de cel putin 210 milioane de ani si ne-am tot omorat intre noi pana cand prin selectia aceasta nenaturala, au ramas doar cei mai tembeli, cei de azi.
Acuma realizati ca descoperirea unui hominid batran de sute de milioane de ani n-ar pune intr-o situatie imposibila.
Toata stiinta asta, a paleontologiei ar trebui cumva rescrisa. Si-am mai avea si impactul social al povestii.
Daca omenirea ar realiza ca exista de atata vreme si in tot acest timp n-a reusit decat sa se distruga, inseamna ca inteligenta este cu totul altceva decat ce credem noi, si ni s-ar face asa o rusine, ca ne-am sinucide in masa.
Eeee… tot ar ramane cativa oligofreni in viata, aia care n-au inteles cum intra cheia in lacat si specia si-ar mai continua existenta inca cateva sute de milioane de ani.
Uite asa, la fel ca romanii: cand moare PSD-ul, il invie din cenusa si-l pun in fruntea bucatelor.
Ca daca nu-i mute nimeni si prin fata si pe la spate, romanii nu se simt la locul lor pe plaiurile mioritice.

Dupa chipul si asemanarea Lui

Asta, asa, ni se spunea inca din copilarie.
Ca asa am fi. Si inca una, cea cu Indumnezeirea ce ne asteapta daca perseveram in Credinta.
Problema este ca o luam ad literam si nu ca pe o metafora.

Ba mai si plusam, in directia identitatii, macar ideatice.
Adevarul este ca nu avem habar nici daca suntem similari, nu asisderea. Similari in ganduri si simtire.
Pentru ca tot Cartea ne invata ca El este dincolo, dincolo de bine si/sau de rau.
Iar noi, noi stim clar ca omul se zbate inca in mocirla materialist dialectica si in visurile onirice ale acumularii si posesiei materiale.
El n-are asemenea probleme pentru ca universul ii apartie, este creatia Lui, iar Cartea declara ca actiunea Sa este metafizica avand drept suport si vector Sfantul Duh.
Si ma intorc, si intreb, cum am putea sa fim noi „dupa chipul si asemanarea Sa” cand tot la saiba si surub am ramas, iar El gandeste si infaptuieste? Sau ce gandeste se si infaptuieste?
Existenta noastra, zic eu prelungita degeaba, ridica o singura problema, cea a interesului Sau pentru noi.
L-am enervat cel putin odata si ne-a trimis Potopul, dezgustat de imperfectiunea noastra, cei „asemenea” Lui.
Sau dezgustat de „asemanarea” Lui, cu noi?
Oricum trebuie sa remarc si asemanarea noastra cu carcalacii. Unul a scapat, unul singur, Noe, si a umplut Pamantul precum gandacii, blocurile socialiste.
Mai zice la Carte ca pana si pe El s-au gasit unii sa-L sape. Ingerii cazuti sau decazuti, Nefilinii cei perversi, care s-au impreunat cu urmasele Evei, au indraznit sa gandeasca la prabusirea Lui si la ridicarea … altuia.
Ce tragedie trebuie sa fi fost in Rai, ce chestie nemaipomenita si nemaivazuta. Dar oare El nu vazuse ca oameni se omoara si pentru o pereche de papuci lasati in fata usii …. femeii altuia?
S-a lasat pacalit de cei apropiati?
Mai zice la Carte despre „Ridicarea la Ceruri”, adica despre ziua in care nu vom mai muri, unul cate unul, mai mult sau mai putin singuri, tinuti sau nu de mana de ceva rubedenie sau urmas.
In acea zi a „Ridicarii” vom disparea in masa, prin ridicare si nu prin ingropare. Vom lasa Pamantul gol.
Doar cei rai, lichelele vor fi parasite pe Pamant.
Apoi eu nu-mi fac grija, de ridicat, poate se vor ridica cateva mii, restul vor ramane sa rame glodul in continuare.
Literatura fantastica englezoida ii zice Ascension, si pune accentul pe o asa zisa „elevare” intelectuala instantanee si o trecere intr-un „plan superior”, care el, planul, si nu noi, ne va face mai buni si mai empatici la ce ne inconjoara.
Ce nu inteleg eu, dar asta nu mai mira pe nimeni, caci eu nu inteleg foarte multe, este cum se face ca niciun „ascensionat” din asta nu pare a se manifgesta in vietile noastre cele de toate zilele.Caci asa ar fi normal, de la facerea lumii pana acuma sa fie atitia ascensionati incat sa se bata pe fiecare din noi, ca sa ne faca buni si vrednici de a Transcende si noi in acea lume sau univers plin de fericire si bunatate.
Ati vazut? Nu? Nici eu!
Omenirea este un experiment ratat, iar Lui i s-a facut scarba de ea si a uitat-o!
Iar daca pana si printre Ingeri este zazanie si lupta pentru ciolan, este clar ca nu trebuie sa-mi mai fac nicio speranta.
„Lasciate ogni speranza, voi ch’intrate” in aceasta brana si tineti minte ca trecerea in alta nu este posibila.
Acesta este brana pacatelor si pacatosilor.
Amin sau nimA?

Au venit corbii si stau … privind asteptarea.

Carnea-i mai slaba ca lutul, dar lutu-i mai viu ca piatra.
Am fost croiti asemenea Lui dar nu si din Eternitate, ci din alte fluide ceresti, cosmice, ca sa nu ravnim la mostenire.
Dar noi speram, uneori ne si revoltam, urland prabusirea Titanului ce ne-a creat muritori, doar intru gloria Eternitatii Sale.
„Tatal nostru Carele esti in ceruri, Sfinteasca-se Numele Tau, Vie Imparatia Ta, Faca-se voia Noastra atat in Cer cat si pe Pamant,
Da-ne-o noua astazi, mostenirea noastra, si treci Tu, dincolo de cele vesnice!”
Aude Titanul zumzetul insectelor, zumzetul ce umple subteranele de lut, aude si intelege.
Apoi zambeste si trece. Zambeste si trece la fel cum face de 14 miliarde de ani, dar fara a uita sa noteze pe tablita Lui de lut.
A scris, a sters, apoi scris din nou, si tot asa … o tablita cat o eternitate.
Niciodata plina si niciodata goala. Insemnata cu cei ce trebuie sa moara pentru ca n-au reusit sa se ridice, sau n-au reusit sa paseasca.
Insemnata cu cei care s-au ridicat prea putin sau s-au ridicat prea mult.
Si-i insemnata tablita de lut, in special cu cei care l-au tras de maneca!
„Inalt Sfintite Tata Ceresc, ce ne-ai promis Indumnezeirea, Painea Noastra cea de toate zilele
Da-ne-o noua astazi, caci Painea Sfanta, Painea Vietii, ai ascuns-o dincolo de Eternitate!”
Zambeste Titanul si-i insemneaza in Pomelnicul celor trecuti la cele vesnice, trecuti atat fara stirea lor, cat si mai ales, fara vrerea lor.
Caci menirea lutului este sa creasca si sa se implineasca, dar nu sa si dainuiasca.
Frumusetea lutului este tocmai efemeritatea lui, fragilitatea lui in fata ploii sau a soarelui arzator, si mai sta in puterea lui de a provoca inceputul unui zambet, pe buzele Titanului.
Doar inceputul, caci Titanul nu zambeste niciodata.
El stie ca nu se cuvine sa zambeasca in fata mortii, iar lutul este dintodeauna muritor din nastere.
Din acest motiv l-a si ales. Altfel ar fi trebuit sa-si priveasca greselile eoni de-a randul.
Si mai grav ar fi fost sa-si distruga greselile, caci din piatra sfaramata nu se poate modela alta creatie.
Universul ar fi fost plin de cioburi de piatra ce ar fi strigat „greseala”, „esec”, nastere si apoi moarte nevinovata.
Iar Titanului, ce-i dincolo de bine si de rau, nu i se poate reprosa nici nasterea, nici greseala si nici moartea.
De aceea-i lutul bun. In lut nu raman urmele nasterii, greselii si mortii.
Lutul le primeste, le amesteca si le renaste in alte forme, intr-o infinitate de forme, numai buna pentru foamea Eternitatii.
Din lut plamadit si intors in lut.
Am coborat in lut ca sa transcendem si sa ascendem.
Am devenit microbi, am devenit viermuitoare, viermuitoarele au devenit taratoare, au devenit animalute din ce in ce mai mari, pana cand ajungem sa fim mancati de urmasii nostri.
I-am mancat pe toti cei 110 miliarde de oameni care au trait inaintea noastra.
Zambeste hatru Titanul. Chestia cu perpetum mobile uman, i-a placut.
Apoi se opreste si miroase. Adulmeca, adulmeca viitorul, caci moartea miroase inca de la nastere.
Miroase dulceag, a pisati uscati pe scutece, pe tesaturi.
Cate un pic pe covor, pe dusumea ….
Asa ca s-au inventat gresia si faianta. Din lut, tot din lut, ca fie spalate, iar mirosul ce ne insoteste toata viata sa fie, macar partial, indepartat.
Titanule, cati ai bifat pe tablita ta de lut, in 14 miliarde de ani?
Ca noi nu ne aducem aminte decat de ultimii 10.000, de ani!
Oameni de lut, in case de lut……

Sa stim si sa zambim ……

Daca nu era Iisus, ne-am fi inchinat lui Saul-Pavel.
Adica daca nu era Shimon-Petru, cel care bantuind cercurile inalte ale Romei, le invata pe amantele imperiale cum sa pacatuiasca in curatenie, Saul-Pavel ar fi avut ce vroia: Biserica Sa.
Cam ca ala din Corea de Sud, Moon, de la care aveti televizoarele Samsung.
Dusmania celor doi a plecat de la Cina Euharistica, Petru dorind o biserica crestina doar pt. evrei, in timp ce Pavel construia un crestinism al goimilor. (ne-evreilor)
Intruct si pe atunci exista sistemul PCR, adica pile, cunostinte, relatii, Pavel a carat degeaba 3 carute cu aur la Birerica din Ierusalim, la „fratele Domnului”, a facut degeaba penitenta 7 zile in Templul Iudaic, a trecut degeaba printr-o tentativa de asasinat, taman in fata portilor Templului si degeaba i-a curs lapte din gat cand a fost decapitat la Roma, ca a disparut 500 de ani din istoria crestinatatii.
Cum a reaparut el, e alta poveste.

Daca nu era Petru ne-am fi inchinat lui Simon-vrajitorul.
Caci mare zarva facuse la Roma Simon, cu minunile lui dumnezeiesti si multi urmaritori avea, precum Zuckerberg pe Facebook.
Asa ca pana la urma s-a ajuns la celebrul „Cine stie, castiga”, iar Petru a stiut mai mult si mai multe, doborandu-l pe Simon, in fata multimii adunate, din inaltarea lui catre ceruri.
La propriu.
Daca nu era Iisus, ne-am fi inchinat lui Mithra. (de provenienta persana)
El s-a fi nascut dintr-o fecioara pe 25 decembrie. „Deus Sol Invictus”, aka Mithra vedea tot si stia tot. Cultul era raspandit de la Atlantic pana la Marea Neagra (s-au gasit altare) si era doar pentru domni. Doamnele la cratita si la fatat.
El a sacrificat taurul, nu mielul.
Deh .. si pe atunci barbatii aveau mai multi bani, sau toti banii.
Iar asa cum stim, din India pana in Creta, taurul era obiect de adulatie. Adica madularul lui.
Daca nu era Mithra, ne-am fi inchinat lui Horus. (asta era egiptean)
Horus s-a nascut din Isis care s-a auto-fecundat cu un falus de aur.
Deci tot un fel de insarcinare cu Sfantul Duh.
Probabil ceva similar cu fecundarea artificiala din zilele noastre.
Acuma trebuie mentionat ca Isis nu era fecioara pentru ca era maritata cu fratele ei, Osiris, care susese omorat si dezmembrat in 14 parti de Seth.
Isis i-a gasit insa partiele si le-a reunit, iar Osiris a REINVIAT.
Dar Isis n-a gasit si madularul lui Osiris, asa ca a folosit falusul de aur, ca sa-l conceapa pe Horus.

Am fost un copil rau.

Ma caftea muma mea zilnic inca de la 3 ani !
La 3 ani, fugeam pe maidan si reveneam dupa 5 ore.
Intre timp acasa venise Salvare s-o ridice pe bunica ce facuse o criza de delirrum tremens, crezand ca m-au furat tiganii.
(inca eram blond si cu bucle)
Priantii se invoisera de la serviciul comunist si se gandeau cu groaza ca n-o sa mai aiba unde sa se intoarca, pentru ca …
Ambii erau copii de „burjui” de Grand, adica progenituri de niste unii care reusisera dupa 50 de ani de munca sa fie apropitari in mahala !
Episodul cu coarda de alpinism a unchiului, legata de cais si de mijlocul meu, ca sa nu mai ies din curte, nu-l mai povestesc. 🙂
La 8 ani, aveam gasca de „colindatori”.
Plecam sa ne ratacim in Bucuresti.
Habar nu am pe unde umblam, iar seara rugam un nene sa ne spuna cum ajungem la Gara de Nord.
De atunci am ramas eu cu „Nene …”, din respect, ca doar asa ajungem acasa, sa mancam si noi ceva. 🙂

Apoi, mi-a placut scoala, dar nu si cititul !
Atatea jordii a rupt muma din liliacul aferent curtii, ca dupa doi ani sireacul a raposat !
Atunci am rasuflat si eu usurat !
Doi ani de caftelala peste turloaie, cu nuiele de liliac imi ajungeau ! 🙂
Si am refuzat cetirea in continuare.
Au urmat papucii si umerasele.
Peste picioare, peste umeri, peste solduri, peste maini ….
La 10 ani am cedat nervos !
Si pentru ca nu puteam sa fiu decat lucru dracului in continuare, citem 20 de pagini pe zi, dar nu-i povesteam decat 10 !
Ca sa imi pregatesc o saptamana de relache ! :)))

La 13 ani a venit una de la Bibloteca Municipala Sadoveanu, de pe Slatineanu, acasa la noi, sa-i spuna mumei sa ma duca la doctor !
„- Tovarrraaassssa Dicu, o sa aveti probleme mari !
Cercetatorii sovietici au stabilit clar ca prea multa carte tampeste !”
– Pe cine ?
– „Pe baietul matale, ca ia 7 carti pe saptamana de la bilioteca si eu l-am testat mereu !! Le citeste pe toate !!! A luat rafturile dupa alfabet la citit !!!
Sa cada muma me de pe scaun si sa faca infarct, ca eu tot doar 10 pagini din „Robinson Crusoe” ii povesteam zilnic ! 🙂

Pe la 15 ani, am pictat toate geamurile de la ferestrele casei, ca sa am lumina difuza ca la castel prin vitralii, iar cine intra isi face cruce si zicea :
„- Unde este raposatul ?”
Picturile nu erau religioase, ci SF, dar numai un dement ca mine stia atunci, ca mai exista un Tolstoi, unul care povestea cum ajunsese omul sovietic pe Marte ! 🙂

Apropourile de la 17 ani, cu facut ASE-ul sau Dreptul, au ramas apropouri.
30 de ani mai tarziu, apropourile s-au transformat in reprosuri:
” – Uite unde a ajuns Temesan, uite unde a ajuns Pescariu, uite unde a ajuns ….”
M-am razbunat 5 ani mai tarziu:
– Uite mama unde au ajuns, au ajuns la PUSCARIE !
Daca iti placeau asa de tare de ce n-ai furat impreuna cu ei ?
Acu aveam si eu o ocupati onesta, „aruncatul chiftelelor cu prastia” !

Adevarul este ca dobitoc am fost de mic si dobitoc am ramas !
Sunt atatea meserii pe lumea asta, unde din scoala te invata sa furi fabrici si uzine cu fundatii cu tot …… si nici una nu s-a lipit de mine !

Restul nici macar nu mai este poveste.
Ca toti pacientii de la Balaceanca, m-a inscris in Marele Slalom al constructiei socialismuluii victorios si am continuat sa citesc pe ascuns.
Si acum, la 63 de ani fac la fel.
Cand citesc imi caut un cotlon unde sa nu ma vada nimeni !
Ca cel mai tare imi este frica sa nu ma vada Ponta !

De ce s-a tradus Biblia, mai întâi în greceşte ?

Acum doua milenii lumea mediteraneana era mare iar “Iudeea” era mica, mai mica ca actualul stat Israel.
Grecii erau marinari dintotdeauna, evreii nu, chiar dacă regele Irod a construit poate cel mai spectaculos port al antichităţii.
Grecii cuceriseră deja lumea prin cultură, iar în vremurile lui Alexandru Machedon (sec IV Î.H.) pun amprenta şi MILITAR asupra zonei de la est de Marea Mediterană.
După moartea lui Alexandru teritoriile cucerite de acesta din Egipt până în India s-au împărţit între “locotenenţii” lui şi au devenit state “surori”, cum ii place unui domn profesor să spună despre limbi.
Unele dintre noile state au trăit foarte puţin la scara istoriei, altele precum Egiptul au avut conducători, faraoni de sorginte greceasca încă trei secole.
Dinastia Ptolemeilor, întemeiată de Ptolemeu I Soter, general al lui Alexandru Machedon, a durat din 305 Î.H. până în 30 Î.H.
Iar despre ultima să urmaşă, aţi auzit in mod sigur: o chema Cleopatra si s-a tăvălit şi cu Antoniu, şi cu Cezar !.
Pentru elitele vremii, pentru toţi evreii din diaspora sau care l-au urmat pe Iisus, limba greaca era ceea ce este engleza pentru noi în sec. XXI, o limba de circulaţie mondială.
Doar că atunci „mondialul” era atunci cat balta Imperiului Roman: „Mare Nostrum” !

Secolul I D.H. mai aduce ceva.
Sau mai bine spus aduce pe cineva: Îl aduce pe Saul din Tars născut prin anul 5 D.H. şi mort prin anul 67 D.H., prin decapitare la Roma (?).
Tarsiotul provenea dintr-o familie înstărită, dacă nu cultă măcar şcolită, aparţinătoare de tribul evreiesc al Beniaminilor, cel din care s-a ridicat şi Saul, cel dintâi rege al Israelului.
Se considera acum, ca de mic avea atât numele de Saul cat şi cel de Paul.
Primul nume, evreiesc, era absolut necesar în iudaism şi totodată marca apartenenţa la „Beniamini”!
Al doilea nume, roman, trimite clar la relaţia clientelară cu marea familie romană a „Paulilor”.
Nu se ştie cert dacă a moştenit cetăţenia romană de la tatăl sau a dobândit-o el, în timpul vieţii.
Amănuntul ar fi foarte interesant de ştiut, având în vedere cum se acorda cetăţenia romana.
Saul – Paul (devenit Pavel la slavi), este de mic „grecizat”, fiind născut şi trăit în diaspora evreiasca din lumea bizantina.
Aşa cum putem spune ca probabil a învăţat greceşte de mic copil, tot aşa putem afirma, dar de data asta cu certitudine, ca de mic copil a studiat religia evreiasca.
Continua studiile religioase ca adult la Ierusalim, cu mari rabini precum Gamaliel, până la peste 30 de ani când devine satrap al Templului, adică hăitaş şi ucigaş de evrei creştini, şi apoi are una după alta doua viziuni.
Prima pe drumul Damascului, urmare a căreia devine creştin (probabil după 36 D.H.) şi a doua care ii releva faptul ca “lupta de clasa a sectei lui iudaice „Biserica Creştina de la Ierusalim”, trebuie să devina internaţionala şi să cucerească lumea.
Parca suna cunoscut, nu ? 🙂
Prin 45 D.H., după ceva aventuri şi mai ales eşecuri în creştinarea evreilor, realizează prima sa „mare lucrare” creştinând împreuna cu Barnabas în Antiohia Siriei, păgânii de acolo.
Şi culmea tupeului la ei, fără sa-i treacă pe nelegiuiţi mai întâi prin religia Iudaica !
Încep conflictele, Saul este disident, revizionist
Aşa ca se ia de par cu Apostolul Petru pe motiv de cine cu cine trebuie să stea la aceiaşi masa, în timpul cinei euharistice.
Petru, la fel de evreu ca şi Saul, nu accepta “goimi” creştinaţi la aceiaşi masa cu el, cu evreii.
Îi vroia la o masa separata !
Cei doi s-au luat de păr şi cu alta ocazie, când Petru şi evreii creştinaţi, doreau ca circumcizia şi alte obiceiuri evreieşti să fie impuse şi goimilor creştinaţi.
Saul s-a împotrivit şi a câştigat în 49 D.H. prima victorie dogmatica, care v-a duce la scoaterea creştinismului din orbita Templului şi a Religiei Iudaice.
Cam enervant Saul asta, ii cam calca pe bombeuri pe Apostolii de la Ierusalim. 🙂

Aşa că Saul pleacă mai mult sau mai puţin în penitenţă, în lumea largă.
Dar pleacă ca să construiască Biserica lui. Printre păgâni!
Fără „L” mare, pentru ca vorbim de biserica lui Saul, a lui personală şi nu de „Biserica Lui”, ca să punem punctul pe I.
De aceea şi mare parte din Noul Testament este scrisa de el, de satrapul devenit Apostol !
Şi Marcu a făcut acelaşi lucru, dar Biserica Copta din Egipt a rămas “personala”, oricât au încercat atât catolicii cat şi ortodocşii să tragă de ea.
Acum, Teodor al II-lea al Alexandriei este al 118-lea PAPA al acestei biserici creştine, de la Marcu încoace, acesta fiind primul ei Papa.
Interesant este şi că în prima călătorie misionară, care începe în Cipru, Saul şi Marcu (alt evreu bogat şi grecizat), plus Barnabas, sunt colegi de drum şi suferinţă.
Spre deosebire de alţi Apostoli, Saul nu l-a cunoscut/întâlnit niciodată pe Isus din Nazaret, întrucât s-a născut la 5 ani după ridicarea pre cruce !
Dar l-a cunoscut pe HRISTOS, în misiune ordonată de Templu, la Damasc, când importanta comunitate evreiasca din acel oraş, cu aproape 30 de sinagogi, fusese molipsita de virusul credinţei în Hristos.
În consecinţă Saul s-a oferit să plece, însoţit de soldaţii Templului, ca să disciplineze pe evreii de acolo şi să omoare pe evreii creştini încăpăţânaţi !
Cred ca detaliile sunt importante.

Deci să reluam, Saul pleacă în lumea larga….
Lumea larga însemna în acele vremuri aria de influenta culturala bizantina (greaca) şi de administrare imperiala romana, căci acolo erau mai mulţi oameni, mai mulţi bani şi în special un mugure de “internaţionalism” cultivat de Imperiul Roman.
Şi aici vorbim de „cetăţenia romana”, care iniţial era rezervata oamenilor liberi din Roma şi din jurul acestui oraş.
De ce facem acum aceasta noua digresiune, referitoare la cetăţenie ?
Pentru ca nici măcar toţi latinii liberi din Italia (până în 89 Î.H.) sau din Imperiul Roman (până în 212 D.H.) nu erau cetăţeni romani, chiar dacă li se recunoşteau „unele” drepturi.
Numai „cetăţeanul roman” avea drepturi depline în fata statului şi „timpului”!!!
Asta însemna de la recunoaşterea căsătoriei, până la dreptul de a lăsa moştenire, a transmite cetăţenia (numai) pe cale paterna, până la a vota, a fi ales, a face comerţ şi a face parte din armata imperială timp de minim 10 ani !!!
Şi cel mai important din punct de vedere al istoriei creştinismului, faptul ca NUMAI cetăţeanul roman avea dreptul de a refuza judecata unui tribunal roman local şi a apela la „Judecata Împăratului”, la Roma.
Cetăţeniile individuale, pentru „provincialii” – locuitori ai teritoriilor cucerite de Roma, „socii” – locuitorii unor state aliate şi pentru sclavii – obiect al proprietăţii în legea romana, se acordau de câtre împărat sau senat numai pentru merite şi servicii deosebite.
Delaţiunea împotriva „duşmanilor statului” era cea mai la îndemână cale de obţinere a cetăţeniei, la paritate cu denunţurile împotriva magistraţilor ce luau mita. 🙂
Şi acum facem legătura între cetăţenie, creştinism şi Saul din Tars, fără insa a şti dacă a moştenit cetăţenia sau a primit-o chiar el pentru servicii aduse Imperiului Roman, aşa cum explicam mai sus.

La sfârşitul vieţii, Saul era cu certitudine cetăţean roman, întrucât apelează la „Judecata Împăratului”.
Episodul este deprins parca din filmele cu Bond, James Bond.
Cu toate darurile imense aduse „Bisericii din Ierusalim” încă de la prima creştinare a păgânilor făcută de Saul în Antiohia Siriei, aceasta nu îl priveşte cu ochi buni pe Apostolul ei Saul !
Şi nu îl agreează pe Saul pentru ca acesta predica în afara lumii evreieşti, printre păgâni iar în anii 50 D.H. „Biserica din Ierusalim” era doar una din multele secte evreieşti ale acelor timpuri.
Chiar dacă era deja acceptată de oficialităţile Templului şi funcţiona la Ierusalim, nu în deşertul Anatoliei. Sau poate tocmai de aceea. 🙂

Capii Bisericii îi primesc „căruţa” cu aur trimisă de goimi, ii mulţumesc pentru ea, dar apoi Saul este rău mustrat şi pus să facă penitenţă.
Adică să se rada în cap şi să petreacă în „post şi rugăciune” o săptămână în Templul.
Atenţie, nu în „Biserica de la Ierusalim”, ci în TEMPLU !
În Templul unicei şi adevăratei „Legi evreieşti”.
Statul la Templu ustura rău la buzunar în acele vremuri, aşa ca Saul este pedepsit să plătească şi pentru încă 7 evrei păcătoşi (sau care trebuiau sa-l păzească ?), ca să se înveţe minte şi să nu mai facă altceva decât ce i se ordona!
Se pare ca penitenţa sau altceva n-a mers cum trebuia pentru ca după o săptămâna, la plecare, în fata porţilor Templului pe Saul îl aştepta o „mulţime” dezlănţuită şi furioasă, care dorea sa-l linşeze.
Porţile sunt ferecate în spatele lui şi începe nebunia.
Cumva, Saul scapă bătut bine, dar neomorât cu toate ca mulţimea tipa ca e un „egiptean” răsculat ce are mii de asasini în desert.
Poate mulţimea era mai mica, de numai 5 persoane, poate cineva cheamă soldaţii romani, poate soldaţii vin singuri întrucât aveau un fort, o garnizoana în apropiere. …(Cetatea Antonia)
Oricum îl saltă la propriu pe sus pe Saul şi îl duc în Fort.
Uzanţa era ca în astfel de probleme, administraţia romana să nu se amestece şi să ii lase pe băştinaşi să se judece şi omoare între ei.
Dar sub control Roman !!!
Urmează o suita rapidă de evenimente mai ceva ca în filmele poliţiste: rezolvări miraculoase şi prăbuşiri spectaculoase, una după alta.

Vorbeşte în greceşte cu „tribunul” ce îl arestase şi scăpa de acuzaţia de egiptean bandit şef şi cu mii de complici.
Apoi se adresează mulţimii care urla „La moarte cu el !”, în fata porţilor Fortului.
Se adresează în aramaică !
Mulţimea e surprinsa, îl aude pe Saul povestind ca este un iudeu adevărat din Tarsul Ciliciei, ca e ţinător al Legii Sfinte ….
Se face linişte.
Saul arată ca a învăţat Legea la picioarele marelui Rabin Gamaliel, că a persecutat până la moarte bărbaţi şi femei, la fel ca ei acum, pentru Templu.
Acum liniştea este deja mormântală, adunătura, gloata, este în derută.
Agitatorii, bănuind ca au nimerit într-o reglare de conturi, într-un război ucigaş între rabinii Templului, dau înapoi, nu mai incita pe nimeni, se pregătesc să dispară !
Saul exulta, stăpâneşte mulţimea, îl ia valul, în locul unor evrei habotnici, unor unelte ale Templului, a criminalilor tocmiţi sa-l omoare, vede în faţă turma Domnului care aşteaptă Cuvântul !
Şi începe să predice……
Mulţimea primeşte Cuvântul, Lumina, Iubirea lui Iisus în tăcere, apoi ….precum un bou muşcat de tăuni, se scutura, dă din picioare, dă din mâini, urlă, se leapădă de Necuratul, de Momona, de Belzebuth …
Şi se leapădă de … Saul, se leapădă de Hristosul lui şi cere moartea lui Saul!

Romanii deranjaţi de „perturbarea ordinii publice” în forma continuă, chiar în instituţia lor, îl arunca pe Saul în temniţa cu ordin de a fi schingiuit.
Erau curioşi nevoie mare, să afle cine este agitatorul Iisus care are aşa un complice pervers, pe Saul.
Înaintea primei lovituri de bici, Saul declara ca este NASCUT cetăţean roman şi nu este permisă pedepsirea lui fără judecată !
Afara, evreimea furioasa cere deja judecare lui Saul pentru ofense aduse religiei iudaice, cere „capul lui Saul” !

Pe centurioni îi apucă damblaua !
Pe tribun nebunia !
Afară ! Afară cu Saul !
Să-l judece „jidanii” lui, la Templu, afarăăăăă …
Şi romanii îl aruncă în „groapa leilor” !

Aşa că Saul ajunge la judecată în faţa Sinedriului şi cum deschide gura, se alege din prima cu trei palme peste bot.
Şi atunci urlă Saul către Marele Preot Ananias:
„- Perete văruit, eşti stricător de Lege !”
Aşa insultă, nu mai există astăzi.
Atunci, să-l faci pe Marele Preot „perete văruit” …. te condamnai singur la moarte şi te executai tot singur … cu furculiţa !
Acum, dacă te duci la Papa de la Roma şi-l înjuri 3 ore în toate limbile pământului, dacă are şi el răbdare :), te alegi cu cel mult cu un „pax vobiscum” şi doi gealaţi elveţieni care îţi arata în ce direcţie este Via Veneto! 🙂
Şi urlă Saul în continuare la Ananias:
„- După Legea Evreiască întâi judecata şi abia apoi bătaia” !
Linişte ….. consternare. Ce tupeu are nenorocitul !
Îl ia un alt rabin la bulane: „Cum de te dai mă, la Marele Preot, Şeful nostru ?”
Saul se dă lovit, afirmă ca habar nu avea ca „ăla” era Marele Preot şi o dă în bălării cu citate din Legea evreiasca:
-„Să nu-l vorbeşti de rău pe conducătorul poporului tău!”
Nici un efect !
Apoi îşi aduce aminte ca Sinedriul era compus cam la fel ca actualul Congresul American: jumătate elefanţi şi jumătate măgari !
Aşa că strigă repede: Sunt FARISEU !
Şi chiar era băftosul ! Chiar era fariseu neam de neamul lui, din moşi strămoşi !
Ca d’aia s-a şi făcut creştin satrapul, în urma revelaţiilor şi viziunilor de pe drumul Damascului.

Acum trebuie alte detalii.
Cele 2 grupări religioase şi politice majore din Sinedriu erau saducheii şi fariseii.
Saducheii credeau că nu există nici viata de după moarte, nici înviere, nici înger şi nici duh.
Fariseii erau …. nişte evrei idioţi şi nişte creştini subdezvoltaţi care le credeau pe toate de mai sus. 🙂

Aşa ca Saul a băgat toate bilele la buzunar, dintr-o lovitură, mai ceva ca la biliard.
Sinedriul a uitat de el iar rabinii s-au luat la bătaie (nu doar ideologic) între ei.
Chestie care iniţial s-a dovedit mult mai interesantă decât pedepsirea unui evreu anonim care dovedise aşaaaa o prostie, dar aşaaaa o prostie monumentală …. încât se înscrisese în partidul … „Forţa Civică”. 🙂
Dar cum nici Saul nu scăpa nebumbăcit, ba chiar după rezolvarea problemelor teologice prin manipularea toiegelor, Marii Preoţi începuseră să tragă şi unii şi alţii de el, mai sa-l rupă în doua, tribunul roman a ordonat ca evreul bizantin, fariseu, creştin, cetăţean roman …etc. să fie dus la puşcăria LUI ! A Tribunului ! La puşcăria ROMANĂ ! 🙂
Se saturase !
Se saturase de Saul-Paul, de evrei, de cei încă câţiva ani până la pensie !
Şi până la un cur de muiere care să fie numai al lui, acolo, acolo la nenorocita aia de fermă pe care spera s-o cumpere, când ajungea pe la aproape 45 de ani.
Şi pe care ferma, s-o are, s-o lucreze, pana crăpă !
La 55 de ani !

Pierzând obiectul muncii, rabinii, evreii, se sfătuiesc între ei şi 40 de excitaţi se jură pe „coapsa„ cui au nimerit, c-o sa-l omoare pe Saul.
Rabinii trebuiau doar să îl mai cheme pe Saul la încă o judecata. Încă una şi se duce !
Nepotul lui Saul este însă parte la discuţia din Templu.
Ca de obicei: spionaj, contra-spionaj, trupe de comando ….
Fuge la Fort şi explică totul lui Saul, tribunului, romanilor !
Tribunul face instantaneu o criza de delirium tremens!
Răscoală, asasinate, în timpul „mandatului” lui ?
Aşa ceva „nu se exista” !!!
Saul … zboară instantaneu, dar nu pe fereastră, ci datorită a 200 de viteji legionari, a 200 de suliţaşi şi 70 de călăreţi, direct la Cezareea !
Adică oraşul de domiciliu al trimisului Zeului de la Roma, în Iudeea !
Adică să se spele pe cap „unsul” Romei cu Saul, că eu am aplicat regulamentul şi acum am treaba să mă duc liniştit, să mănânc, să beau şi să regulez ceva curve „jidoafce” !
Aşa că taman atunci când zicea ca i-a îmbârligat pe toţi, Saul se trezeşte ca pică din lac în puţ !

Cu scrisorica lui Claudius Lisias legată de gât, Saul ajunge la Cezareea direct în braţele Guvernatorului Felix !
(altul decât maidanezul de Romanistan)

„Claudius Lisias, către prea alesul guvernator Felix.
Salutare!
Omul acesta a fost prins de către iudei şi era să fie omorât de ei, dar, când am aflat că este cetăţean roman, am venit cu soldaţii şi l-am salvat. Vrând să aflu şi motivul pentru care îl acuzau, l-am dus în Sinedriul lor şi am găsit că era acuzat pentru nişte controverse referitoare la Legea lor, dar nu era nici o acuzaţie pentru care să merite moartea sau lanţurile. Mi s-a dat însă de ştire că există un complot împotriva acestui om, aşa că l-am trimis imediat la tine, poruncindu-le şi acuzatorilor lui să-ţi spună ce au împotriva lui.
(Fii sănătos!)

Ce urmează, este ce-aţi citit despre Becali la Poarta Alba ! 🙂
2 ani l-a ţinut Felix în puşcărie pe Saul,aşteptând să-i dea bani !
2 ani l-au chemat romanul Felix şi a sa soţie locală Drusila la masă, ca să afle „tainele” creştinismului.
Iar când Saul a început să povestească „tainele” creştinismului, Felix s-a îngrozit aşa de tare, că încât n-a mai vrut sa-l vadă, până când a fost schimbat din funcţie cu Porcius Festus.
Săraca suina imperială, Porcius, nici n-a apucat să-şi vadă cocina în care urma să domicilieze, că s-a trezit cu delegaţia Templului, călare peste el şi cerând capul lui Saul, judecarea lui, etc.
Porc, porc, Porcius, dar nu tâmpit, guvernatorul roman a amânat cât a putut, iar apoi a cerut un meci „full contact” între Saul şi un reprezentant al Templului !
După 10 zile, la meci, Templul n-a putut dovedi nici o acuzaţie împotriva lui Saul !
Dar porcul, porc până la capăt, şi probabil cu mâna deja gheară în buzunarele jidovilor, îl îndeamnă pe Saul să meargă la Ierusalim să fie judecat acolo !
Răspunsul este scurt ! „- N-am păcătuit nici faţă de Legea iudeilor, nici faţă de Templu, nici faţă de Cezar!“
Şi conştient ca nu mai are decât o singură scăpare Saul zice:
„– Eu stau înaintea scaunului de judecată al Cezarului, unde trebuie să fiu judecat. „
Porcul zice săru’mâna!
Scapă de Saul şi rămâne şi cu banii evreilor !
„– Ai făcut apel la Cezar, la Cezar te vei duce!”
Cireaşa de pe tort este sosire regelui iudeu Agrippa şi a sa consoartă (sora ?), la Porc, ca sa-i prezinte omagiile casei regale evreieşti.
Porcul, ii pune lui Agrippa 5 tone de rahat politico-religioso-diplomatic în braţe, afirmând ca habar nu are cu ce acuzaţie sa-l trimită pe Saul la Roma ! 🙂

Conflictul se rezolva „amiabil”!
Toata lumea este de acord ca Saul este o persoană foarte incomodă, dar că cel mai bine ar fi să-l scurteze de un cap, Împăratul de la Roma !

Urmează episodul marin al aventurilor lui Saul, naufragiului, creştinarea escortei militare şi 2 ani de aşteptare la Roma.
Templul nu trimite pe nimeni sa-l acuze.
Saul scrie epistole peste epistole şi planifică alte misiuni de creştinare a păgânilor din Spania pana în …….Epir.
În anul 63 D.H., întrucât nu se prezintă acuzatorii Templului este lăsat liber.

Nu există nici o data certă referitoare la cum şi în ce an a murit !
Tradiţia, ici colo se vorbeşte de o arestare prin anul 66, la Nicopole în Epir şi de trimiterea sa din nou la Roma.
Acum temniţa este foarte grea şi se termină cu martiriul prin decapitare, probabil în 67 D.H.
Tot în acest an moare şi Apostolul Petru, pare-se că martirizat la Roma de Nero.
Petru, episcopul de Roma, cel care propovăduia înaltei societăţi romane şi curvelor imperiale cum să păcătuiască în curăţenie, cel care este capul celor care „vor să îmi fure Biserica” după cum spunea Saul, este pus de tradiţie, de „partid”, de gaşca, ca piatră de temelie a Bisericii creştine.
Noi suntem îndemnaţi să credem că Saul n-a murit urmarea uneltirilor Biserici din Ierusalim, ale lui Petru, ci mult mai târziu, după ce a propovăduit încă câţiva ani.
Iar neînţelegerile cu Petru, s-au rezolvat la un şpriţ, ca între bărbaţi adevăraţi. 🙂
Saul, din gâtul căruia se zice că a curs lapte la martiriul decapitării, dispare apoi 500 de ani din istoria creştină, întrucât minunea curgerii laptelui, umbrea aura lui Petru si mult mai grav a lui Iisus !
Şi dispărut ar fi rămas Saul pentru totdeauna, dacă n-ar fi fost câteva mai multe târguşoare, târguri şi oraşe, care după implementarea creştinismului ca religie oficială, n-ar fi vrut şi ele un Apostol ca „patron” şi Întemeietor al creştinismului local!

Si gata cu Saul că am vorbit destul despre el ! 🙂
În acest moment (anii 60-70) se mai întâmpla câteva lucruri:

1. Secta iudaica creştină, numita Biserica de la Ierusalim, condusa de fratele lui Iisus, Iacob, îşi pierde caracterul de club iudaic închis prin plecarea Apostolilor să propovăduiască Cuvântul în lume.
Este adevărat ca iniţial Apostolii pleacă să împartă Vestea doar printre evrei, că predica doar în Sinagogi, dar predică şi „împărtăşesc” în afara Iudeii, calcând şi pe delături, în ogrăzile păgânilor avuţi şi darnici la buzunar.
În toata diaspora, „expaţii” evrei trăiau în oraşe întemeiate de greci, sau grecizate, sau romanizate…
Aceşti evrei vorbeau şi greceşte, eventual şi latineşte din motive comerciale, culturale sau de ce nu, din motive „de fiţe” cum spunem noi acum, deoarece caracterul uman este acelaşi ca şi pe vremea lui Saul.

2. Prin urmare şi aşa dar :), „Documentele Congresului al IX-lea” sunt traduse în greaca pentru ca întreaga elită a lumii greco-romane, nu numai evreii, să poată înţelege şi participa la noua religie.
Sa participe spiritual, dar şi pecuniar.
Pentru ca nimic nu se face pe lumea asta fără bani !
Aşa ca Saul a cărat în 3 rânduri aur la Ierusalim, la „Biserica din Ierusalim” condusa de fratele Domnului .
Se vorbeşte de „căruţe” de aur şi se ştie ca înainte de ultimul transport toţi enoriaşii săi s-au răsculat şi n-au mai vrut să mai dea nici un ban !
Noroc că Saul avea un învăţăcel foarte bun de gura, care i-a convins. !

3. Concomitent, urmare a răscoalelor evreieşti împotriva romanilor, în anul 70 D.H., fiul lui Vespasian, Tit, arde Templu din Ierusalim.
“Structura” administrativă religioasă iudaica este distrusă, sinedriul este desfiinţat şi nu se mai poate întâlni, dispare Marele Preot, nu se mai fac sacrifici şi cel mai important, Templul nu mai poate aduna dări.
Acum dările sunt colectate de Imperiul Roman !
Evreii emigraţi prin alte locuri şi care ii acceptau pe conaţionalii lor “creştini” la fel cum ii acceptăm noi pe catolici sau protestanţi, rămaşi fără conducere şi lideri religioşi, nu se mai încăpăţânează să păstreze “Legea Veche”.
Nu trebuie uitat şi alt fapt FOARTE important: abia în secolele I-II D.H. evreii îşi aduna scrierile lor religioase, produse timp de 1.000 de ani de circa 150 de scriitori, în Biblia ebraică, “Tanach”.
Care “Tanach”,.secole mai târziu devine “Vechiul Testament” la creştinii “internaţionalişti”, la urmaşii spirituali ai lui Saul.
Privind lucrurile la rece, cred că adevăratul constructor al creştinismului actual este Saul.
Chiar dacă a fost “mazilit” de Petru şi a murit datorită acţiunilor susţinătorilor acestuia, ai susţinătorilor Templului, chiar dacă a murit în ciuda căruţelor cu aur pe care le-a cărat Bisericii din Ierusalim.
Sau poate tocmai datorită acestor căruţe. 🙂

Nu ştiu când a fost tradus primul text sau parte din Vechiul Testament în greceşte, dar după anul 200, genialul cărturar Origene (peste 6.000 de papirusuri scrise) ne oferă Hexpala.
Hexpala este Vechiul Testament în 6 “variante”: (1) textul ebraic, (2) textul ebraic transliterat cu caractere greceşti, (3) versiunea greaca a lui Aquila, (4) versiunea greaca a lui Symmachus, (5) Septuaginta, şi (6) versiunea greaca a lui Theodotion.
Acest lucru ne arata ca numărul de texte religioase creştine în greceşte care circulau era atât de mare, încât devenise imperios necesar studiul comparat al variantelor greceşti între ele şi în paralel cu varianta originală ebraică.

Prima traducere oficiala, la comanda papala, a Bibliei în limba latina apare abia pe la anii 385-420 (sec. IV-V D.H.).
„Biblia Vulgata” aparţine lui Eusebius Sophronius Hieronymus, Sf. Ieronim, şi încă este „piatra de temelie” a studiului în domeniu.
Versiunile anterioare sunt denumite la modul colectiv „Vetus Latina”.
Perioada de sfârşit de secol IV şi secolul V D.H. înseamnă atât începerea procesului de standardizare a conţinutului Bibliei, a curăţării ei de influentele autorilor „gnostici” cât şi a declaraţiilor de „independenţa” din partea unor puternice biserici creştine din acea perioada. Aşa apar traduceri în armeană, georgiană, siriacă, coptă şi limba ge’ez vorbita în Etiopia.

Toate Evangheliile apocrife, apărute încă din secolul II D.H., sunt declarate a fi cu caracter gnostic şi sunt eliminate din conţinutul oficial al Bibliei.
Chiar dacă încă de la 363 D.H., în Conciliul de la Laodicea, se stabileşte conţinutul Bibliei, Apocalipsa lui Ioan este adăugată în 419, la Conciliul de Cartagina.
Şi ….. tocmai în secolul al 16-lea se stabileşte oficial canonul Noului Testament pentru Biserica Catolică, la Conciliul Tridentin.
Ortodocşii, la Sinodul de la Ierusalim din 1672, stabilesc acelaşi canon cu catolicii pentru Noul Testament, dar unul diferit pentru Vechiul Testament.

Cultura iudaică a devenit duşman ascuns. Nici măcar nu se mai pomeneşte acum de numele Necuratului.
Ce ne-a lăsat cultura greacă a dispărut la fel ca amintirile noastre despre strămoşii personali din anii 1800 !
Amintirea Greciei ei este un zero barat !
Cultura latină este doar o vaga urmă despre moşul căzut la 1877 în faţa Redutei Plevna.
„Moşul era” doi tovarăşi, Romulus şi Remus, fii unei secte „werewolf” care bea sânge mai abitir ca vampirii, în loc de bere şi locuia pe 7 dealuri şi-o vale!
Kultura franceza este bunicul omorât în 1918, la Mărăşeşti de un locotenent rus, care era strănepotul unui conte prusac scăpătat şi angajat în armata rusă la 1820, de foame.
Prea beţi ca să se mai suie pe cai, ţarii ruşi i-au trimis pe veneticii vorbitori de franceza să ocupe regatele romaneşti, în minunatul secol 19, şi aşa s-au franţuzit românii !
Din WW II ne-au mai rămas în memorie doar: Holocaust, Ausweis şi davai ceas, davai palton !
Aşa că în secolul XXII o s-o luam de la capăt şi o să citim Septuaginta în aramaică. 🙂

Apocalipsa in varianta stiintifica

Apocalipsa stiintifica

Cel putin din 2007, daca nu chiar din 2004 , NASA stie ca in 2012 se va intampla ceva ce nu s-a mai petrecut niciodata in istoria cunoscuta a Pamantului.
Intregul sistem solar o sa intre intr-un nor de praf cosmic, ce nu ar trebui sa existe !
Nu ar trebui sa existe, pt. ca acum 10 milioane de ani explozia mai multor supernove trebuia sa-l mature din calea noastra.
Nu a reusit, pt. ca norul este bine incarcat electromaganetic (zice NASA) si astfel s-a opus presiunii gazelor, particolelor, expulzate de exploziile supernovelor.
Pe langa faptul ca norul este incarcat electromagnatic, el este format din atomi de hidrogen si heliu la o temperatura de 6.000 de grade Celsius.
Latimea norului este de 30 de ani lumina, iar masa lui e o gluma totala.
Avand in vedere directiile de deplsare ale sistemului nostru solar si a norului …. o sa dureze pana trecem prin el.

Mai departe cine stie, se pare ca nu spune !
Presiunea vantului solar, va curata calea in fata pamantului sau nu ?
Campul electomagnetic al pamantului o sa respinga suficient acel „praf” cosmic incarcat electromagnatic si aflat la temperatura de 6.000 de grade ?
Sau ….. de la incinerare, la o benigna renuntare la electonica si intoarcerea la trenul cu aburi, ne putem astepta la orice ?

Un rus, cica mare savant, Alexey Dmitriev, zice ca acea incarcare electro-magnetica o sa ne „eleveze”.
Dar daca e invers ?

http://science.nasa.gov/science-news/science-at-nasa/2009/23dec_voyager/

Romania ? De ce sa MAI stau intr-o tara de TIGANI ?

„Deşi este doar începutul lui Octombrie este frig şi am aprins focul în şemineul din sufragerie…Stau confortabil în fotoliul de piele şi mă uit cu drag la Karinna, fetiţa mea de 4 ani care se joacă împreună cu Hans: Hans este soţul meu şi l-am cunoscut când am plecat definitiv din România, în anul 2005, după ce am terminat facultatea de medicină de la Cluj…

Ne-am cunoscut aici, la Koln, la spitalul la care reuşisem să mă angajez şi a fost dragoste la prima vedere…Ne-am căsătorit apoi după vreo 2 ani, a venit şi Karinna…

Trăim bine şi nu ne lipseşte nimic…Locuim la periferia oraşului dar locul este minunat, iar căsuţa noastră este aşezată la marginea unei păduri de vis şi chiar dacă trebuie să ne „chinuim” maşinile în fiecare zi ca să ajungem la spital, îmi spun într-una că merită…Brigitte, bona Karinnei este punctuală ca o bavareză originală iar Karinna o indrageşte tare mult…

Mă uit la frunzele care au început să cadă şi apoi la calendarul de perete…Mai sunt 81 de zile până la Crăciun…Crăciunul…Ştiu că vom împodobi un brad superb pe care îl vom aduce din pădurea din spatele casei, ca să nu-i fie frig şi să miroasă a sărbătoare în toată casa! Şi mai ştiu că ne vom vedea cu vecinii noştri, care atunci când ne-am construit casa, ne-au ospătat aproape în fiecare seară…Veneam după turele de la spital, dădeam o fugă să vedem cum avansează lucrările şi ne pomeneam cu ei în curte, luându-ne pe sus, la ei la masă…Mă bucur în sinea mea că se apropie Sărbătorile de iarnă…Poate mă va vizita şi sora mea Jeni care locuieşte în Austria sau poate chiar cealaltă soră, Maria, deşi cred că-i va fi cam greu să vină tocmai din Canada, mai ales că tocmai a născut un băieţel…Mi-e dor de ele şi mai ales de mama, pe care Maria a luat-o cu ea, când au plecat şi ele definitiv din ţară…Au vândut casa bunicii iar banii pe care i-au primit i-au împărţit la 3 şi am primit fiecare câteva sute de dolari. Mama a spus că partea ei ne-o dă nouă…Aşa-s mamele…

Mă gândesc să-i cumpăr Karinnei un pui de Setter Irlandez sau Caniche iar lui Hans paltonul acela pe care şi-l doreşte incă de anul trecut…Ba nu, am să-i cumpăr lui Hans, ceasul acela Patek Philipe la care s-a tot uitat când am fost împreună la bijutier ca să îmi repar lănţişorul cu diamănţele de care s-a agăţat, când am luat-o într-o zi în braţe, cu toată hotărârea, Karinna…Greu, dar sper să-mi vină vreo idee genială până la Crăciun…

Zâmbesc de una singură, ca proasta şi incerc să-mi alung din minte orice umbră despre trecut…

Nu o să uit însă niciodată Crăciunul anului 1993. Aveam 13 ani, Maria, sora-mea, avea 16 ani, iar Jeni, cealaltă soră, nu împlinise încă 18 ani. Eram noi trei şi mama. Tata murise de 5 ani în accident la mină.
Cu o lună înainte de Crăciun pastorul nostru a anunţat o colectă specială pentru cea mai săracă familie din Biserică. A cerut ca fiecare enoriaş să economisească timp de o lună ceva bani ca să dea acelei familii pe care fraţii din comitet o vor considera cea mai săracă.
Ne-am gândit ce am putea face noi patru. Planul mamei a fost să mâncăm timp de o lună de zile numai cartofi. Astfel puteam economisi 300.000 lei. De asemenea, dacă vom sta cu becul stins seară de seară, mai puteam economisi 100.000 lei.
Eu cu Maria am facut curăţenie la câţiva bogaţi, iar Jeni a vândut ceva felicitări făcute de ea. Seara pe întuneric, vorbeam şi ne imaginam cum familia aceea se va bucura. Eram în Biserică, noi şi încă 80 de membri, dintre care doar vreo doi se considerau mai germani decât erau… Noi ceilalţi ştiam că suntem cetăţeni români iar acum, la 4 ani de la căderea lui Ceauşescu, unii dintre noi se descurcau binişor. Noi locuiam în casa bunicii, de care eram tare mândre deşi nu avea decât două camere dintre care pe una o transformam în bucătărie când venea frigul. Mama a calculat că se va strânge încă de douăzeci de ori atât cât avem noi, mai ales că la slujbă veneau şi cei cu maşini luxoase şi plini de bani iar pastorul ne aducea aminte în fiecare duminică de colectă.
Cu o zi înainte de Crăciun, am plecat cu Maria la magazin să schimbăm banii în bancnote nou-nouţe. Aşa învăţaserăm noi că trebuie să dăm lui Dumnezeu.
Am venit acasă cu 800.000 lei. O bancnotă de 500.000 lei şi trei bancnote de 100.000 lei. Niciodată nu avusesem atâţia bani. Nu ne păsa că n-aveam haine de Crăciun. Noi eram fericite. N-am putut dormi toată noaptea de nerăbdare…

A doua zi, în ziua de Crăciun, ploua cu găleata, iar noi n-aveam umbrelă. Biserica era la 2 kilometri de casă, dar nouă nu ne păsa cât de ude vom fi. Jeni avea găuri în pantofi şi a pus nişte hârtie. Pe drum, hârtia s-a udat, iar ea era leoarcă la picioare. Am stat bucuroase în Biserică, deşi am auzit câteva fete de la cor râzând de rochiile noastre cele vechi. Dar mai auziserăm asta şi nu ne-a durut. Cu banii în mână, eram bogate. Când s-a făcut colecta, mama a pus bancnota de 500.000 lei, iar noi, fiecare, câte una de 100.000 lei.
Pe drum spre casă cântam de bucurie. La amiază, mama ne-a făcut o surpriză. Cumpărase 10 ouă pe care le fiersese şi le-am mâncat cu cartofi prăjiţi. Era ziua de Crăciun şi noi ne simţeam aşa de bine.
Dar pe la ora 15:00 a venit la noi pastorul. A chemat-o pe mama la uşă. Când a intrat mama în casă, era albă ca varul şi ţinea un plic în mână. Am întrebat-o ce este în plic şi abia după jumătate de oră mama l-a deschis. În plic era o bancnotă de 500.000 lei, trei bancnote de 100.000 lei şi 40 de bancnote de 10.000 lei. În total 1.200.000 lei.
Nimeni n-a spus nimic, doar ne uitam la podea. Cu câteva minute mai înainte ne simţeam ca nişte milionare. Acum, cu plicul în mână, ne simţeam ca nişte copii teribil de săraci.
Nouă ca şi copii ne părea bine că suntem bogaţi faţă de alţii, că aveam cartofi. Apoi, ştiam că suntem bogaţi că aveam o mamă grozavă şi mulţi copii nu aveau mame defel. Ne bucuram că eram trei surori în casă şi atâtea familii nu aveau copii. Ştiam că nu avem multe lucruri pe care alţii le aveau, dar niciodată nu ne-am gândit că eram săraci; dar în acea zi de Crăciun am aflat că eram.
N-am mai fost niciodată ca înainte. Săptămâna care a trecut apoi, n-a vorbit nimeni în casa noastră. N-am mai vrut să mergem la Biserică de ruşine, dar mama nu ne-a dat voie să lipsim de la slujbă…
Mama ne-a întrebat ce să facem cu cei 1.200.000 lei, dar noi nu ştiam ce fac săracii cu banii…
84 de oameni, 80 de concetăţeni de-ai noştri şi noi, am strâns 1.200.000 lei… din care 800.000 i-au dat cei mai săraci 4 oameni din Biserică…Şi atunci am ştiut că orice s-ar fi întâmplat, trebuia să plec din România…”

PS
1. Textul nu-mi apartine.
2. Vor fi acceptate doar comentariile la penultima fraza !!!
Adica la: „84 de oameni, 80 de concetăţeni de-ai noştri şi noi, am strâns 1.200.000 lei… din care 800.000 i-au dat cei mai săraci 4 oameni din Biserică”

De Craciun

Cautam una, si ca de obicei am gasit alta.

Dar azi m-am bucurat pentru ce am gasit, si doresc sa va impartasesc si voua.
Zice poetul Henri Michaux:

Un om care s-a dus sa se calugareasca si ii marturiseste staretului:
– Sa stiti parinte ca nu am nici credinta, nici lumina, nici esenta, nici incredere in mine, si nici nu cred ca o sa ii pot ajuta pe altii.
– Nu conteaza, raspunde staretul.
Nu ai credinta, insa dand-o altora, o vei avea si tu.
Cautand-o pentru altul, o vei dobandi.
Pe fratele acesta, pe aproapele tau trebuie sa il ajuti cu ce NU AI.
Nu din prinosul, nu din putinul tau, ci din neavutul tau.
Daruind altuia ceea ce nu ai – credinta, lumina, incredere, speranta – le vei dobandi si pentru tine.
………….

Si ne talmaceste Nicolae Steinhardt:
Dai de baut insetatului apa pe care poate nu o ai nici tu, dai de mancare infometatului hrana care si tie iti lipseste, imbraci pe cel gol cu o imbracaminte dupa care jinduiesti si tu ….
Iata paradoxul crestin in toata plinatatea, puterea si splendoarea lui.
Iata ce ne cere Hristos : ne cere absolut imposibilul !
Sa dai ceea ce nu ai !
Dar iata si fagaduinta nebuna, rascolitoare, cutremuratoare: dand ce nu ai, dobandesti, tu, ceea ce ai dat din golul fiintei tale.
Darul suprafiresc facut altuia se reflecta asupra-ti si te plineste pe tine, te inavuteste, te preface, te crestineaza.
……………
Cum ne-am putut inchipui ca Hristos ne-a cerut sa dam ce avem, mult sau putin ?
Mare scofala !
Altceva ne cere, imposibilul : sa dam ce nu avem !
Asa cum si El, Dumnezeu fiind, ne-a daruit moartea Sa de … nemuritor.