4 martie 1977. Cum am petrecut cutremurul

Inca nitel si deveneam cu acte in regula, domnul arhitect.
Ca noi ne domneam, inca din facultate.
Seara, destindere, o votca poloneza si o canasta cu rummy.
Remi pe romaneste.
Jucam in 3, eu un amic, tot arhitect in devenire, si prietena noastra.
Acuma amandoi sunt in Franta.
El, arhitectul, de dupa a doua mineriada, cand l-a fotografiat pe un alt coleg arhitect, imbracat in uniforma de miner si conducand „trupele” prin facultate.
Altfel baiat foarte bun, „minerul” nostru. Cred ca l-am carat, in diverse randuri, de vr’o 10 ori, de pe sinele pe care se culcase, inapoi pe peron, pe o banca.
Si de subsiori, cu un coleg de naveta in Gara de Nord, taman cand venise ma-sa si viitoarea sotie sa-l intampine.
Noroc ca erau doua si au putut sa-l preia. 🙂
Ea, amica noastra, a plecat sa-si implineasca destinul, pe care nu-l gasea in Romania.
Banuiam noi niste chestii, in special ca eram folositi la greu, dar pe vremea aceea inca nu se discuta de LGBT. Asa ca invinuiam doar ninfomania.
In Franta, implinirea a venit intr-o florarie, impreuna cu patroana acesteia.
Asa ca in acea seara de martie, in garsoniera mea dubla si ultra centrala, ascultam muzica si bateam pietrele de zor ca sa ne treaca timpul.
Scula pe care ascultam muzica functioneaza si acum, perfect.
Faceau marfa adevarata capitalistii, in acei ani ’70.
Ca asa e viata, boier am fost, boier sunt inca. 🙂
Garsoniera era a unei matusi, Henriette, fara legatura cu „Stahl”, dar cu certitudine o „fosta” a altor vremuri.
Prefera s-o inchirieze pe la rude, pe bani mai putini, ca sa nu se mai incurce cu fiscul acelor vremuri.
Pe la orele 21 si 22 de minute au inceput sa ne cada pietrele de pe table.
La 2-3 secunde dupa inceperea cutremurului am realizat, dupa cat de mult se plimba blocul, ca este la fel de mare, daca nu si mai mare, decat cel din anul anterior, din 1 octombrie 1976. (6 pe RIchter)
Asa ca le-am strigat: Afara, acum ! Si am fugit mai intai eu pe usa si in casa scarii.
Ei dupa mine, dar cand am ajuns pe palier s-a stins lumina !
Eu, cunoscand blocul, si crezand ca teoria se aplica si la blocurile vechi, am facut la dreapta, pe alta usa si am intrat pe scara de serviciu.
Teoria era ca : legarea rampei scarii de stalpi si grinzi creaza o structura triangulata care este foarte greu deformabila si mult mai rezistenta.
Din pacate practica ne omoara, mai ales la blocurile din ani 1940.
Ca sa intelegeti, blocul avea 2 scari, spate in spate, ambele cu cate 3 rampe si lifturi la mijlocul lor.
Doua colturi de la scara de serviciu erau la 45 de grade si in triunghiurile astfel formate, erau contragreutatile de la lifturi.
Eu am facut la dreapta pe scara de serviciu. Ei nu m-au mai vazut ca se stinsese lumina si au continuat pe coridor catre scara principala.
Eu am coborat jumatare de etaj. Stateam la etajul 2.
Apoi zidaria care inchidea unul din triunchiuri a fost expulzata din cadrul ei de beton. Peste mine.
Tot ce mai stiu este ca m-am gandit: Acuma o sa vina planseele, tot peste mine.
Habar nu am cat a trecut, habar nu am daca chiar m-am oprit sa le astept, cert este ca n-au venit si am continuat sa cobor.
Blocul se zgataia in continuare.
Am ajuns la parter, am deschis usa catre holul principal, cu intentia sa ies catre strada.
Apoi m-am oprit si am sunat la usa unei garsoniere de la parter.
E cutremur Ioano, iesi afara !
Probabil ca era langa usa, a deschis imediat.
Atunci am realizat de ce imi placea asa de mult doamna de cca 40 de ani care locuia acolo.
Era goala pusca si ii statea foarte bine. 🙂

Faceam baie, cum sa ies asa ?
Am fugit mai departe in strada.
Am ajuns pe trotuarul de vis-a-vis si m-am intors.
Amicii nu se vedeau, Ioana nu se vedea.
Si am comis-o, cum se zice.
Multe blocuri au cazut dupa ce s-a terminat cutremurul.
Am intrat inapoi strigand dupa ei.
De undeva l-am auzit pe amic:

Nu mai e scara….

Daca nu mai era, nu mai erati nici voi, coborati ‘tui pastele ma-sii !
Ioana n-a mai iesit, probabil inca incerca sa-si traga chilotii cu mainile tremurand.
Rampa scarii era plina de moloz, nu mai erau trepte sa cobori pe ele, coborai pe un plan inclinat de moloz.
Am ajuns toti afara.

EA: – Cristii iti curge sange din cap.

EU: – Probabil, a cazut un zid peste mine.

EL: – A cazut zidul, dar nu intreg, ca altfel nu mai erai aici, probabil a explodat, s-a facut caramizi si alea au cazut pe tine !
Se auzea un vuiet ingrozitor. Nu stiam ce este, cerul, pamantul, cutremurul …

Hai in parc, ca acolo nu mai cade minic pe noi, daca mai vine unul.
Din parc se auzea mai tare.
Apoi am auzit pe unul zicand ceva despre purjarea aburilor la CET Grozavesti. Ala o fi fost vuietul acela care iti ridica parul pe spate.

Cristii, iti curge sange din cap, tare.

A ramas sticla de votca pe masa.
M-am intors in bloc pe pipaite, am gasit masa, sticla culcata pe masa, noroc ca nu se rostogolise din cauza piselor de rummy si am fugit tot pe pipaite afara.
M-au spalat si m-au masat cu votca pe cap.
A avut efect.

Ce facem acum ?

Pai mergem mai intai la el si apoi la mine ca e mai aproape, apoi mergem in Drumul Taberei la ma-ta.
Pe Victoriei am vazut luminile din spatele unei masini, luminand de sub daramaturile cladirii peste care acuma este Hotel Bucuresti. L-au rebotezat, nu mai stiu cum ii zice.
Apoi am iesit in Magheru, blocul Casata prabusit.
Ne tataia curul, ai lui, stateau in Piata Romana, deasupara la o bomba, parca ii zicea „La acvariu”.
Langa el, la magazinul de electronice, buluc de lume.
Se sparsesera vitrinele si lumea se aproviziona singura.
Ajungem, capatul blocului pe vine, cazut din genunghi.
EL: E de bine, apartamentul n-a fost atins.
Urcam. Ma-sa isterizata, ta-su calm.

Ce ai mama, zice el.
Ma-sa, fosta infirmiera si parasutista in WW II. Din acelea care cica sareau cu parsasuta direct in transee.

Ce sa fie ? M-am trezit cu un pompier, pe scara, cu tulumba in mana, zicand:
– Fugi cucoana ca te ud !

S-o uzi pe ma-ta, putoiule, ca aici nu-i nici un foc.
I-am lasat, am plecat la ai mei.
Ai mei bine, casa la curte, parter, doar bunica bandajata la fata.

Ce sa-a intamplat ?

S-a impiedicat de prag si a cazut pe fata.
OK, nu-i nenorocire.
Am plecat, pe jos pana in Drumul Taberei.
Eu cu El schimbam priviri ingrijorate.
Ea statea intr-un bloc facut integral din prefabricate.
Inclusiv diafragmele interioare. Cu armatura sudata doar la colturi. Ne era frica ca s-au prabusit precum castele de carti.
Nu cazuse nimic.
Am intrat in apartament.
Ma-sa cu un handralau, de la o unitate militara.

Vai ce frica mi-a fost, vai ce bine ca ati venit, sa va astern sa dormiti.
Ea cu handralaul intr-o camera, eu cu el si cu ea in alta camera.
A doua zi m-am intors acasa, am luat toate cele 4 aparate de fotografiat ale lui tatane-miu si am plecat sa fotografiez blocurile cazute.
Cutremurul a avut o magnitudine de 7,4 grade pe scara Richter si o durata de circa 56 de secunde, cu 1.570 de victime, din care 1.391 numai in Bucuresti.
Urmatorul, care sta sa vina, va fi mult mai distrugator si cu mult mai multe victime.
Nu numai ca nu s-au consolidat toate blocurile avariate atunci, dar s-au si construit o gramada de minunatii care n-au nici o sansa sa ramana in picioare. In special vile si vilute P+1, P+2.

0 Responses to “4 martie 1977. Cum am petrecut cutremurul”



  1. Lasă un comentariu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.




Blog Stats

  • 99.578 hits

Categori

RSS Sec si de la capat

counters for web pages

Top Clicks

  • Niciunul

Introduceti adresa de Email aici.