O Rusie de la Pacific la Atlantic …. ?

Şi Napoleon visa la o Franţă de la Atlantic la Pacific !
Ordinea oceanelor în rândurile de mai sus are un merchez.
Face trimitere la trecerea de la democraţie (aşa tembelă cum o trăim acum) la dictatură, …. şi invers.
Avem câteva date certe în privinţa titlului acestui post.
1. După zeci de ani de integrare în societatea europeano-americană, comunitatea musulmană a început să producă terorişti pe bandă rulantă.
Chiar şi musulmanii care sunt normali la cap, încă au tendinţa de enclavizare, de viată în comunităţi închise.
2. Când doamna Merkel a făcut spagatul, peste un milion de musulmani au intrat în UE fără nici cel mai mic control în privinţa intenţiilor pe care le aveau.
Sunt cu totul de acord că majoritatea fugeau de război, dar şi cu afirmaţia Califatului ca ne-a trimis câteva mii de luptători întru Allah !
Ce s-a întâmplat la Paris … o sa continue.
3. Reacţia viscerală dar absolut normală a cetăţenilor UE este de respingere a valului de musulmani ce căută un refugiu.
Nu este vorba doar de chestiuni ce ţin de religie, ci şi de un context economic.
În realitate, nu numai ca nici o ţară europeană n-a ieşit din criza, dar se pare ca aceasta o sa aibă şi noi puseuri.
Germania tocmai are o „mica” prăbuşire în trimestrul 4 al 2015.
Ciolovecul european se teme pentru jobul lui şi o ştim prea bine.
De ani de zile, românii oricât sunt de potoliţi şi de muncitori, tot de ţigani sunt trataţi şi de presa şi de „ăla” de pe stradă.
4. Putin a ajuns la putere după un val de atentate cecene în blocuri de locuinţe, val ce a dus la moartea a peste 300 de ruşi.
Ancheta nu a dus nicăieri !
5. În Franţa lucrurile sunt clare. La primele alegeri Frontul Naţional al ficei lui Le Pen, rade tot !
Anul trecut, madam Le Pen a împrumutat de la Putin, printr-o bancă controlată de el în Cehia, 9 MILIOANE de euro.
În exact aceiaşi situaţie se afla Golden Dawn din Grecia, Jobbik din Ungaria şi Liga Nordului din Italia.
În România situri fantoma publica ştiri false despre musulmani şi „reacţia patriotică” a vaşnicilor daci.
Nici una din ştiri nu s-a confirmat.
Ni se arată un inamic, ni se da un scop, ni se spune că dictatura este un pericol insignifiant faţă de cotropirea musulmană.
Ca aleşii devalizează tara, nici nu mai contează!
6. Cum spun de ani de zile, imbecilitatea socialistoizilor de la Bruxelle va aduce extrema dreaptă la putere în întreaga Europă !
Faptul ca Vadim a murit, este irelevant. Locul lui va fi ocupat imediat de un politician care s-a prins care este trendul.
7. Personal cred ca nu există nici o diferenţa între comunism şi fascism. Adică intre extrema dreapta şi extrema stângă.
8. Habar nu am daca în spatele migraţiei musulmane sta Putin.
Dar am aflat în 65 de ani de viaţă ca obiectivele politice majore se realizează în zeci de ani şi ca cetăţeanul de rând are memoria foarte scurtă !!!
Bazele UE au fost puse în anii 1950 !
9. Şi m-am mai lămurit de ceva.
„Aleşii”, începând de la Bucureşti şi până la Bruxelle s-au săturat sa fie efemeri !
Reacţiile unora dintre proprii noştri aleşi, care nu se mai pot abţine şi scot porumbelul pe gură, sunt definitorii:
„Noi suntem ţara. Noi nu trebuie sa dăm socoteală nimănui.” Etc.
10. Habar nu am ce vrea Putin. (ştiu ca este repetiţie)
Dar am înţeles ce vor aleşii europeni.
Să devină o „monarhie” ereditară!
Iar noi sa devenim sclavi !
Toţi preşedinţii americani, minus unu, inclusiv Obama, sunt urmaşii regelui englez „Ioan fără de ţară”.

Da. Articolul lui Mândruţă m-a inspirat.
Concluziile mele sunt însă altele !
Păşim în epoca cyber-sclavagismului.

Anunțuri

0 Responses to “O Rusie de la Pacific la Atlantic …. ?”



  1. Lasă un comentariu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s




Blog Stats

  • 92,020 hits

Categori

Comentarii recente

Dumitru Rusu pe Din …ula in …ula,…
Anonim pe Genialul OHA !
Dumitru Rusu pe Ce este terorismul european…
Anonim pe Implozia sistemului
Dumitru Rusu pe Erdogan şi Polibius

RSS Sec si de la capat

counters for web pages

Introduceti adresa de Email aici.