Arhivă pentru Ianuarie 2013

Intiganirea poporului roman !

Articolul e din 2 mai 2010, dar mi se pare foarte actual.
Acum nu stiu cat este de rasist cum zic unii, pentru ca n-am timp de analize pe texte, dar este de o exceptionala acualitate dupa parerea prin faptul ca arata de fapt pervertirea mentalitatii poporului roman.
Nu faptul ca tiganii se inmultesc este grav, ci adoptarea obiceiurilor si mentalitatilor tiganesti de catre romani !!!

‘Ceandalaua’ ca destin istoric

Se pare ca aceasta profetie a scriitorului I.D. Sîrbu, detaliata în romanul sau „Lupul si Catedrala”, a început sa prinda contur de când cu promovarea cuvântului „rrom” în detrimentul milenarului „tigan”. În toata copilaria mea nu am auzit vorbindu-se decât despre tigani, iar aceasta periculoasa si fortata substituire, cu lunga trimitere, dintre român si rrom, a explodat artificial dupa 1990.

Foarte interesant caci în tot arealul european nu avem nicaieri cuvântul „rrom” care sa-i desemneze pe tigani: în spaniola avem Gitano; în italiana, Zingaro; în franceza, Gitane; în sârbo-croata, Ciganin; în slovena, Cigan; în maghiara, Cigány, în poloneza si rusa, Cygan; în limba turca, çengene.

Cuvântul românesc Tigan deriva din slavul (a)Ciganinu (Al. Cioranescu, 2002). Asadar, popoarele Europei au cunoscut simultan povestea unei populatii unice, cultural si comportamental.

A existat în istoria noastra o categorie sociala mai de plâns decât aceea a robilor tigani. A fost starea de „rumânie” din spatiul muntenesc echivalenta cu iobagia. Aristocratia liberala de la 1848 a ales sa evacueze starea de „rumânie”, care, desi a fost desfiintata înca din 1748 prin reforma lui Constantin Mavrocordat, mai trebuia alungata si din sufletele oamenilor, or, codul civil nu era de ajuns. De aceea au ales sa numeasca tânarul stat creat la 1859 România, dupa o scurta perioada de coabitare moldo-valaha. Cu totii devenisera români, egali prin lege. Astfel, cuvântul „tigan” ar trebui asumat si nu înlocuit cu un periculos subterfugiu lingvistic.

Dincolo de aceasta se afla ceandalaua ca destin istoric. Termenul nu este cuprins în dictionare. Este mai degraba circumscris unei istorii care vine de departe, dintr-un alt areal cultural, pe cale a se împamânteni pe meleagurile noastre.

Potrivit unor opinii, tiganii nostri ar fi sosit pe filiera otomana. În timpul campaniilor militare turcesti din secolul al XIV-lea si pâna la asediul Vienei, satrele erau adevarate accesorii de îngrozire a dusmanului. Stateau ascunse în spatele trupelor de avangarda si urlau, zbierau, bateau în talere de metal, pentru a da senzatia unei multimi militare fioroase. Turcii i-au folosit astfel în timpul campaniilor lor. Cu regimul fanariot, când actiunile turcesti au încetat, devenind o problema supravietuirea militara, aceste populatii hinduse au fost aruncate peste Dunare, colonizate aici masiv, cu acordul dezinteresat al grecilor din Fanar care guvernau raialele economice ale Munteniei si Moldovei (dr. Serban Milcoveanu, 2005).

Petre Pandrea a cautat si el un raspuns infiltrarilor hinduse în spatiul românesc: „În «Upanisade» am gasit texte relative la infractori. Cum îi pedepseau? Prin izgonire din imperiul indian. Printr-o judecata sumara, pater familias îl declara ceandala pe delincvent” (Petre Pandrea, 2001). Cuvântul indian are echivalentul pe româneste în „cinghinea”. Acest termen apare ca regionalism învechit si înseamna „obraznicatura”, iar „cinghia” erau numite dansatoarele publice al caror dans din buric era numit adesea „cinghie” (Constantinescu-Dobridor, Gh. Bulgar, 2002).

Cel lovit de ceandala trebuia sa paraseasca imediat casa. Nu avea voie sa ramâna în satul si orasul sau si nici în vreun sat sau oras indian. Pleca în emigratie. I se luau vesmintele si i se dadeau zdrente. Nu avea voie sa poarte podoabe de aur sau argint, ci numai podoabe din fier sau tinichea. Probabil din aceasta interdictie milenara exista apetitul tiganilor nostri pentru colanele si inelele de aur masiv si palatele cu multe camere nelocuite. „Ceandalaua poate fi criminal brahial varsator de sânge, dar si infractor în frac. Din primele doua straturi se recruteaza infractorii violentei brahiale, din straturile ultime rasare criminalitatea în frac, iubitoare de venalitate, turpitudine si lipsa de onoare” (Petre Pandrea, 2001).

Desigur se pune adesea problema de ce tiganii altor regiuni europene sunt atât de diferiti de aceia din Valahia? Aceasta se întâmpla pentru ca tiganii reprezinta un barometru social foarte fin privind nivelul de civilizatie al popoarelor în mijlocul carora salasluiesc timp de generatii. Ei au preluat, fortat sau prin mimetism, calitatile si defectele popoarelor în mijlocul carora s-au asezat. Calitati si defecte care au accentuat, mentinut sau eliminat efectul ceandalei. Privind spre reversul medaliei, ceandalaua s-a mentinut sau nu în functie de gradul de toleranta al popoarelor care au acceptat-o. Paradoxal, chiar tiganii spanioli sunt uimiti de violenta celor din România.

Spre deosebire de devalmasia româneasca care atomizeaza orice ideal, orice individualitate – fenomen descris de Stefan Zeletin în eseul „Din Tara magarilor” -, tiganii au un instinct de solidaritate tribala uluitor. Regiunea Kosovo ne dovedeste faptul ca teritoriile zise nationale nu sunt ale celor care le revendica, ci ale celor care le stapânesc demografic. În anul 1994, în zona Olteniei, adica triunghiul Craiova – Drobeta Turnu-Severin – Tg.Jiu, „împaratul tiganilor a vrut sa proclame aici stat independent” (vezi „Adevarul”, 24 XI 2000, p. 11). Cum Europa se confrunta cu un proiect secular nereusit pe masura asteptarilor sale, privind socializarea comunitatilor tiganesti de pe cuprinsul ei, asocierea dintre „român” si „rrom” ar trebui sa ne puna pe gânduri. Iar pe de alta parte, „a trai într-un vast penitenciar, fara a fi avertizati, cum o facem noi, reprezinta o grava imprudenta. Criminalistii nu accepta amestecurile” (Petre Pandrea, 2001).

Revoltele italienilor si spaniolilor fata de violenta tiganilor din România certifica teoria ciocnirii civilizatiilor detaliata de Samuel Huntington. Popoarele Europei occidentale nu sunt tolerante cu nesimtirea, murdaria si agresivitatea plasmuite sub indiferenta lui „merge si asa”. Uniunea Europeana ar putea gasi „solutii” împreuna cu India, tara de origine a acestor expulzati milenari, nimic altceva decât o extensie culturala si de civilizatie, care ar trebui sa aiba sansa revenirii la matca.

Despre cum putem fi indusi în eroare

Pe negândite se naste un nou popor. Istoria se desfasoara dupa reguli culturale, cu afecte profunde care scapa multimii. Ea se afla în continua miscare chiar pe spatii mici si se metamorfozeaza permanent. În ceea ce-i priveste pe români, astfel de metamorfozari s-au mai petrecut în istorie în asa-numita „perioada a invaziilor”, de fapt succesiuni de roiri nomade. Respectivele metamorfozari, studiate atent îndeosebi de lingvisti, au însemnat mai mult decât o „invazie”; ele au însemnat coabitari seculare între autohtoni si cei veniti în circumstante istorice complexe.

Ceea ce numim „slavizare”, perioada „cumano-tatara”, „suzeranitatea otomana”, au fost moduri de viata, de obiceiuri, de coduri comportamentale, de ierarhii sociale etc. Toate au durat sute de ani fiecare, politic vorbind, dar au continuat sa evolueze catre particularitati pe care geografia umana a locului le mai pastreaza. Acest lucru certifica faptul ca, de fiecare data, autohtonii au suferit amprentari profunde si iremediable.

Nu stim de ce pravilele interziceau în vechime, chiar cu pedeapsa capitala, casatoriile dintre români si robii tigani, chiar eliberati antefactum. Românii nu aveau voie sa se casatoreasca cu tiganci chiar eliberate din robie. A fost o realitate istorica si sociala, care, desi apartine Evului Mediu (vezi Pravila lui Matei Basarab din 1642), a avut o extindere bizara pâna la mijlocul secolului al XIX-lea!

Astazi, fenomenul de aculturare este însa foarte interesant si este în plina desfasurare. Antropologic, etnia tiganeasca urbanizata este destul de bine articulata istoric: gust pentru vestimentatie, igiena, pe alocuri chiar fineturi intelectuale de nivel mediu pe care arareori le întâlnesti printre fiii de muncitori care au colonizat Bucurestii în anii puterii populare. Acest progres este mai întâlnit la femei sau adolescente. La aceasta se adauga o mare abilitate mercantila, în crestere progresiva începând cu anii puterii populare, când multi tigani au intrat în structurile statului, pe functii publice înalte sau medii, chiar daca nu stiau carte. Aveau „origine sanatoasa”. Cam de pe atunci centrul vechi al Bucurestiului a fost golit de realii proprietari si colonizat cu aceia pe care-i vedem azi.

Dar ceea ce se ignora sau, clinic vorbind, nu se întelege sunt fenomenele socio-culturale si antropologice care se desfasoara pe un alt palier istoric decât acela cronologic, si anume faptul ca „natura îsi are secretele si ironiile sale sociale. Tiganii ar fi, în aparenta, o semintie de maidan, murdarie si mizerie: dar sunt un organism ce traieste extraordinar de organic, conform unui instinct de solidaritate tribala uluitor. Adam Lendvay – tocmai pentru ca e hipercult si un hiperlucid observator al lumii si istoriei – sustine ca tiganii sunt un fenomen social unic, exceptional si – ai sa râzi – de mare viitor” (I.D. Sîrbu, „Lupul si Catedrala”, Editura Casa Scoalelor 1995, editie îngrijita de Maria Graciov).

În aceasta carte este descris crepusculul metamorfozarilor de azi, bing-bangul unei aculturatii din care, noi, românii, am fost certamente indusi în eroare: „Ne-am multumit sa-i izolam, sa-i dispretuim si sa-i ignoram… de departe. Trisând putin cifrele reale ale numarului lor la recensaminte si facându-ne ca ploua ori de câte ori marginasii oraselor ridicau problema tiganilor vecini si «prieteni». Nu stiu daca am dreptate, dar mie mi se pare ca întreg orasul nostru – fost foarte boieresc – (este vorba de Craiova n.m.), ca si capitala, de altfel, este cladit pe o destul de intensa balta de tiganime, prolifica, beata, absenta din istorie, dar prezenta în realitate. Nu stiu daca se poate vorbi de o «explozie demografica» la ei, în orice caz, în timp ce noi, «albii», ne chinuim sa ne înmultim macar în progresie aritmetica, ei, fara nici un efort sau încurajare, se înmultesc în progresie geometrica. Priveam înfiorat aceasta multime de lumpen-sclavi ai unei libertati total antisociale si anistorice si îmi dadeam seama ca asist la o fantastica, misterioasa si irationala demonstratie de vitalitate, supravietuire, instinct tribal. (…)

Ungurii si iugoslavii au catedre de specialitate, echipe sociologice care studiaza stiintific caile de integrare a tiganilor lor. La noi, deocamdata, nici usturoi nu au mâncat boierii nostri mosieri cu robi tigani, si nici gura noastra nu miroase a neatentie si ignoranta. (…) Tiganii trebuie priviti si întelesi nu din afara, de sus, de departe, ci dinlauntrul lor. Ratiunea lor suficienta e ascunsa, e prelogica, total opusa criteriilor de progres, civilizatie si cultura. (…)

Singura etnie care, în esenta ei, nu s-a schimbat nici macar cu o iota” în ciuda intemperiilor istorice ale ultimului secol „ar fi tiganii. Miracolul lor ne apare cu atât mai evident, cu cât cercetarile lor de sociologie, psihologie, patologie a popoarelor, filosofiile abisale ale culturilor, ca si studiile de psihanaliza colectiva, toate, nu fac decât sa scoata în relief trasatura majora a tiganilor: ei nu doresc sa fie mai mult decât sunt, altceva decât sunt, altfel decât sunt. Nu au nici un fel de constiinta sociala sau politica – chiar daca întregul lor comportament se bazeaza pe un fel de mândrie de a fi si a ramâne, pe o teribila încapatânare de a ignora istoria, revolutiile, societatea. Nu au nevoie de contractul social, nu vor sa stie de acest contract. (…) Poate ca aceasta ciudata inundatie dinspre maidane si mahalale nu este decât o forma de semnalizare, un mod prin care inteligenta defensiva a organismului nostru social, înca sanatos si inteligent, ne atrage atentia asupra unor realitati pe care le ignoram si le subapreciem” (pp.276-277).

Si subapreciate au ramas decenii de-a rândul În ultimii 10-15 ani avem în sfârsit specialisti care au drept preocupare lumea tiganeasca. Avem si catedre de limba „rroma”, cuvânt care dovedeste ca românii au pierdut batalia pâna si la detaliul lingvistic, caci exista tendinta ca „român” sa fie înlocuit cu „rromân”! „Rrom”, la nivel symbolic, poate semnifica si faptul ca, spre deosebire de „rumânul” din vechime, sclav-serb pe mosia boierului nu-i totuna cu „r”-ul adaugat, litera care înnobileaza si separa. Adolescentii vechiului regat vorbesc deja cu accent pe vocala, lucru care dovedeste semnificatia practica a victoriei literei „r” suplimentare si în limba uzuala. Preocuparile culturale ale tinerelor generatii sunt atasate, chiar si afectiv, de gustul asiatic al muzicii, iar de ceva timp chiar si versuri coerente si reusite stilistic sunt armonizate pe melodii facute pe calapod hindus. Nu stiu exact cum stau lucrurile prin Ardeal, dar vechiul regat este în metamorfozare culturala si demografica.

Social, s-a revenit la simbol, la ierarhia tribala, unde obiectul de prestigiu trebuie sa fie stralucitor pentru a impune prestanta si a legitima puterea ca în imperiul lui Timur Lenk. Obiectele de prestigiu sunt fie din metal nobil (vezi ghiulurile, colanele, lanturile pe care le poarta agresiv chiar si românii cu bani), fie se singularizeaza prin unicitate (cea mai tare masina, cea mai mega-vila etc.).

În conditiile în care aculturatia a trecut de bariera sensibila a unui posibil esec, consideram ca nu ar mai fi necesara existenta SISROM-ului, caci obiectivele sale oricum vor fi atinse în cel mult doua decenii. Poporul român a fost (h)indus în eroare de istorie!

Autor: Adrian Majuru

Anunțuri

Blog Stats

  • 93,489 hits

Categori

Comentarii recente

Dumitru Rusu pe Statul paralel
Dumitru Rusu pe Din …ula in …ula,…
Anonim pe Genialul OHA !
Dumitru Rusu pe Ce este terorismul european…
Anonim pe Implozia sistemului

RSS Sec si de la capat

counters for web pages

Top Clicks

  • Niciunul

Introduceti adresa de Email aici.