Arhivă pentru octombrie 2011

Baba si Monarhia

Cand eram mai puriu despre chestiile aberante se spunea ca sunt precum baba si mitraliera.
Adica tot atat de imcompatibile ca pisica si cainele.

De cateva saptamani, tot felul de pulifrici, adica condeieri la ordin, umplu internetul cu ce bine ar fi daca Printul mostenitor al Coroanei Britanice, recte Printul Charles, ar fi rege la noi.
Acum ce sa zic, monarhia este o institutie eleganta, cateodata decenta si confera respectivei tari o mare aura de traditie si civilizatie. Dar nu oriunde si nu oricum. Adica trebuie si oarecare cultura generala si in special monarhica, la nivelul „boborului” pentru chestia asta.
Din pacate mie imi este clar ca in Romania, cum zice rusul, niema kultura generala si niema kultura monarhica.

Daca incerc sa privesc lucrurile din punctul de vedere la Printului Charles, poate ca mi-ar placea sa ma preumblu pe la castelul lui Dracula si sa vanez niste mistreti impeuna cu dl. Tiriac. 🙂 Nu de alta, dar la cat de longevive sunt femeile din Casa Regala Britanica, mi-ar fi clar ca mai intai mor eu si mult dupa … Regina Angliei. 🙂 Asa ca as impusca doi iepuri deodata.
Imi las unul din copii succesor la Coroana Britanica, ma dau si eu in barci cativa ani si apoi o fac si pe celalalta odrasla, Henry, os domnesc de Romanica. Basca ca o fericesc si pe Camila cu o coroana regala, fara sa mai scrie tabloidele britanice cum imi inselam consoarta, adica pe Diana, cu nevasta altuia.

Frumos ar fi sa nu tabaram in intimitatile omului si sa nu discutam de ce i-a placut mai mult gaina batrana decat printesa purie, dar daca avem voie sa alegem, adica daca ne primeste si pe noi cineva in jocul asta politic modial, mai bine il alegem direct pe fisu, adica pe Printul Henry.
E baiet bun, de gasca, expert in chestii militare, baga mare si pe elicoptere, ii plac gagicile cu picioare lungi, chestie de care Romania nu duce lipsa, asa ca il altoim cu una dama locala tip Monica Gabor si in cativa ani o sa avem o casa monarhica romano-engleza vioaie, imbunatatita genetic si o sa putem aspira la Commonwels-ul Anglo-Roman care sa se intinda, nu de la Nistru pana la Tisa, ci de la Nistru pana la Tamisa !

In conditiile astea devenim si noi putere nucleara si mondiala, ca doar n-o sa-l lase britanica regina Elisabeta pe neposu, izmana in vant in fata rusilor. De avioane si portavioane pe gratis ce sa mai zic, ca doar trebuie sa vina si Printisorul Henry cu ceva dota la dama din Carpati.

Am o singura problema.
Cine schimba Constitutia ?
Basescu care a nasit nepotul unui bastard al Casei Regale Romane, copii si nepotii securistilor si activistilor PCR, care au ajuns in Parlament sau Elisabeta a vorbit deja cu Putin si o sa mai avem o „rivolutie” ca la ’89, pentru instaurarea Monarhiei ?

Dupa atatea intrebari si probleme existentiale, ca nu mai reusesc sa le dau de capat, cred ca am ajuns la o concluzie.
E CRIZA neamule si nu e bine sa ne tot gandim ca se scumpeste benzina, curentul si gazele.
De mancare ce sa mai zic, ca se scumpeste parizerul in fiecare zi !
Daca tot nu ati inteles ce vreau sa zic, cititi „Dezinformarea de seara:
http://www.dsclex.ro/presa/viz_art_n.php?id=5

Democratia si Poligamia

Cand s-a declansat Primavara Araba, m-am bucurat.
Stiu cate ceva despre aceasta lume musulmana si am cunoscut cateva persoane care chiar mi-au placut.
Oameni din familii bune, pusi pe invatat, politicosi dar fermi, culti, cu deschidere catre intelegerea altor oameni si a culturii lor si mai ales de gasca, cum spun tinerii.
Eliminarea dictaturilor de tip Mubarak, Khadafi, etc. este un lucru bun, adica se mai redistribuie ciolanul si catre aia mai mici si mai amarati.
Nu tot, dar macar „partial color”, cum erau emisiunile TV pe vremea lui Ceausescu. 🙂

Pe de alta parte, nu imi cade prea bine democratia impusa cu tunul.
Imi creaza un soi de greata viscerala fata de toate partile implicate.
Fata de unii pentru ca vin cu tunurile, fata de ceilalti pentru ca „nu gandesc ci doar stau”.
Am vazut ce a rezultat din democratizarea americana a Coreii in 1950-1953, a Vietnamului din 1955 pana in 1975, a Afganistanului din 2001 pana in 2011 si a Irakului din 2003 pana in prezent.
Pana in prezent pentru ca, … chiar daca dl. Obama zice ca in 2012 nu o sa mai fie soldati americani in Irak,
stiu ca intre 5 si 10 mii de „contractori privati” de securitate, americani, vor continua sa patruleze zonele strategice si sa ii apere actualii politicieni irakieni, care au fost bine scoliti in … America.

A trecut timpul si stirile despre Primavara Araba au inceput sa aiba un iz puturos de dinamita legata de gat si extremism islamist. Pentru mine macar, daca nu pentru toata lumea.
Daca la inceput ii banuiam pe americani sau pe cei din NATO de interventionism, de „rivolutionarism”, acum am mari dubii in privinta faptului ca si-au facut jocurile.
Poate au incercat, poate au initiat ceva, poate au bagat banul, dar au fost complet depasiti de evolutia evenimentelor si de realitatile din teren.
Miscarile locale nationaliste, cele religioase si in special cele extremiste, au preluat controlul din mers si acum pe la Washington, Paris sau Roma, sunt multi cei care dau din barba degeaba.
Interventia militara a NATO in Libia, nu a fost DECAT incercarea de a mai salva ceva, ceva din interesele economice pe care marile capitale ale lumii le aveau acolo !
In trei tari arabe si mediteranene, Egipt, Libia si Tunisia, toate trei trecute prin boala copilariei numita „Primavara Araba”, islamismul religios, islamismul extremist, se impun ca factor politic si conducator.
In Egipt, dupa arestarea lui Mubarak, organizatia extremista Fratii Musulmani a anuntat ca se constituie ca partid politic.
Chiar daca presa occidentala nu a facut valuri pe aceasta tema, aportul Fratilor Musulmani la desfasurarea evenimentelor de la Cairo a fost determinanta.
In Tunisia s-au tinut deja primele alegeri „libere”.
Probabil la fel de libere ca primele alegeri de la noi de dupa 1989. 🙂
Cine a castigat alegerile ? Un partid islamic … „moderat”.
Oricat de moderat ar fi acesta, nu este laic, deci extremistii islamisti vor avea un cuvant greu de spus, pe care „moderatii” o sa-l asculte !
In Libia, cand nici macar nu se racise sodomizatul Khadafi, „FSN”-ul local a declarat ca POLIGAMIA este calea catre progres si democratie !

Apoi sa avem pardon.
Americanii si NATO nu au adus nici un fel de democratie in tarile astea !
Le-au trimis 100 de ani inapoi si le-au aruncat in minile extremistilor religiosi si ai Jihadului Mondial.
Aveti rabdare, ca eu nu o sa ma mir cand o sa se legifereze si circumcizia faraonica la femei.
Daca nu stiti ce e inseamna, cititi aici:
https://arid.wordpress.com/2007/05/10/fetite-si-femei-in-islam/

Are tactu pensie ?

Are tactu 5.000 E pensie, la 63 de ani?
Daca are, esti mare, esti tare si te poti da metrosexual in cluburile de fite din Bucuresti.
Altfel, ii pupi mana lui Basescu ca nu i-o taie la anul, adica nu-i taie pensia de 300 de lei, ca nu intelegi altceva si nici nu i-o impoziteaza ca sa aiba la ce sa se gandeasca babacul in fiecare luna:
cumpara medicamente, cumpara de mancare sau isi plateste intretinerea la bloc ?
Dar sa zicem bogdaproste ca Boc nu e ungurul Orban.
Ca altfel nu numai maghiarii, ci si romanii ramaneau fara sute de mii de pensii anticipate, anulate retroactiv.
Ceea ce, fie vorba intre noi, nu ar fi rau deloc intrucat sunt ferm convins ca cel putin jumatate din pensionarile anticipate si/sau pe caz de boala …. sunt frauduloase. Si mult mai multe decat cele 150.000 ale ungurilor !
Asa ca mai e timp.

Sa nu va inchipuiti voi, ca in Romania se inventeaza ceva. Nu se inventeaza nimic. Nici macar pensiile nesimtite.
In plina lupta anticriza inaltii functionari de „acolo”, pot lua pana la 12.000 E pensie si pana la 500.000 E bonusuri de consolare, pentru parasirea unei anumite capitale europene, dupa numai 15 ani de „munca” !
Basca ca nu cotizeaza un Euro la pensioara asta de mosier dambovitean.
Abia acum inteleg eu bancul ala ceausit, cu papagalul care vroia sa emigreze si nu i se permitea decat impaiat.
Iar papagalul striga :Oricum, oricum, oricum ….
Asa si sotul unei doamne acuzata de luare de mita, de la nu stiu ce inalta curte de pe la noi, care doreste sa ramana „oricum” si prin alte curti, dar de „acolo”.

Asta e motivul pentru care se bate crema beizadelelor de la noi ca disperata, pe un post „acolo” si de asta onorabila institutie ne da palme dupa ceafa pentru ca nu cheltuim bugetul cum trebuie.
Ca sa ofere si ea pensii nesimtite trecatorilor prin sediile de „acolo”, dupa ce si-a indeplinit planul cincinal sub inalta obladuire a ciocanarului european, care are un salariu mai mare ca seful jandarmeriei mondiale de peste ocean.
Sau a Jamahiriei ? Ca iar m-au lasat astia cu ochii in soare si nu mai stiu care cu cine voteaza.
Probabil doar ei pe ei, dar asta n-o s-o afli matale decat daca te bagi la infratirea intre picioare cu alesii neamurilor.

Adica, nea ciocanaru, ca iar divagai, a bagat-o pe una in groapa si vro trei mai au nitel si intra si ele in colaps.
E drept ca nici astea patru paparude n-au stat degeaba si s-au dat in stamba prin toate buticurile planetei.
Prima, deja moarta coapta, nu se lasa si vrea musai inca 400 de tanculete de la outletul de peste ocean.
Si uite asa am ajuns la bancul cu babele, care dupa ce vizitara o vecina si ii terminara cafeaua, s-au plans ca n-au fost tratate cu nimic.
Numai ca aici, adica „acolo”, nu mai e vorba de scleroza naturala, ci de una indusa cu buna stiinta.

Sa nu va entuziasmati ca se sparge gasca si-o sa ne dea rusii gaze pe gratis. Ce se intampla „acolo” este doar clasica preluare agresiva a unei firme, dar la o scara mai mare. Adica se preiau tari.
Altfel este inexplicabil, schimbul de priviri languroase si de zambete cu subinteles intre zaibarul rosu si snapsul botezat, pe seama taurului comunal. Chiar daca ultimul este dotat. Economic, ca sa nu ne amestecam ca porcii, in ce se intampla in grajdul comunal de pe malurile Adriaticii.

Cum spunea unul, polac de felul lui si pripasit pe meleagurile Moldovei, ajuns mare scriitor si domnitor auto-exilat la rusnaci, mai toate neamurile au scularea si culcarea lor.
In special cand se incinge hora si aburii grandorii (pardon, ca era sa spun ai betiei) imperialo-democratice, cred ca transforma mintenas Mediterana in lac interior. Dar pana atunci, mai va.
Asa ca stimati reprezentanti ai unei viitoare minoritati europene, este momenntul sa le bagati in cap puradeilor dumneavoastra, ca vor fi urmatoarea generatie de sacrificiu. Care scapa, de foamete sau de razboi. Nu de alta dar primavara araba continua.
In Tunisia islamistii au castigat alegerile. Urmeaza Libia, Egipt, Yemen, Irak, … Arabia Saudita….
Sa nu ziceti ca nu v-ati gandit la chestia asta.
Doar v-a spus cineva de zeci de ori: „Iarna nu-i ca vara!”

Dă clic pentru a accesa Etude-Hauts-Fonctionnaires-Europeens.pdf

Maxima solara

De ani de zile, desteptii planetei ne induc idea ca in perioadele de maxima solara omenirea o ia razna.
Si nu oricum, ci cu exemple concrete precum perioada anilior ’89.
Cica ne dauneaza prea multa „radiatie” solara si ne apucam sa facem lucruri negandite ( dar de mult planificate de altii, zic gurile rele ).

Acum ce sa cred ?
Adica pe cine sa cred, cand lumea s-a impatit in doua jumatati care mai de care convinse ca incalzirea globala este de fapt racirea globala sau invers si ca maxima de activitate solara a devenit minima de activitate sau vice versa ?
Dar, indiferent de motive, de incalziri, de raciri, de maxime sau minime, de crize economice sau teologice, vad cum pe zi ce trece semenii mei o iau razna.
Si nu ma refer aici la „pupaza din tei”, cantareata si actrita de soap opera made in Carpati, care imprumuta sute de mii de euro de la camatari ca isi „vrajeasca” la propriu, fostul sot lalaitor de „latino”, ci de oameni normali care ar trebui sa fie cu scaunul la cap sau care au mari responsabilitati.

Incepand cu sfarsitul (semestrial al) lumii din cauza de asteroizi, comete, alinieri de planete, pacatele oamenilor, atacul extraterestrilor si pana la cauzele declansarii Primaverii Arabe, aud in ultima vreme cele mai mari gugumanii cu putinta.
Din surse „certe” America si UE au declansat Primavara Araba, de exemplu.
Acum, n-or fi pleznit arabii aia de prea multa democratie, dar oricum exportau tot petrolul si gazele pe care le aveau in lumea „civilizata si industrializata”.
De ce aveau nevoie America si UE de o sistare a livrarilor, de macar cateva luni, in timpul unei crizei economice … mi-e greu sa inteleg.
Intelegeam poate, daca cineva sustinea idea cum ca UE si-a bagat coada, ca sa ii scoata pe americani de acolo si sa se aleaga si ea, UE, cu o halca zdravana de titei si gaze, dar nimeni nu sustine asa ceva.

Am mai auzit o paparuda disperata, urland intr-un ziar, ca se prabuseste economia chineza.
Ma rog, China are probleme, adica nu mai are o crestere ecomomica de 2 cifre, ci numai una amarata de 7-8%.
Si atunci m-am intrebat:
– Daca chinezii sunt in rahat cu 7% crestere economica, noi romani, cu maretul nostru 0,2 crestere planificata, in ce suntem ?
In urina ?
Probabil, pentru ca pare a fi mult mai nasol sa stai in „udatura” pana la nas, decat in rahat.

Pe de alta parte, America baga adanc o mana in buzunar ca tot mai multi cetateni sa STEA, pe casa si masa de la Guvern, cu o alta suventioneaza banci aflate in faliment cu mii de miliarde, iar cu a treia mana sapa dupa bani pentru un razboi in Afganistan care dureaza de vro’ 11 ani, unul in Irak care se lungeste de 9 ani si in tot acest timp saliveaza dupa un nou razboi, in Iran.
Si pentru ca lipsea bomboana de pe coliva, adica nu era suficienta miscarea „Ocupi Ualstrit”, onor guvernatii americani s-au gandit ca ar fi bine sa confiste armele de la populatie.
Ca sa iasa tot Texasul in strada.

Nici pe batranul continent nu stau lucrurile pe roze.
Parlamentarii locali sau UE cheltuiesc intr-o veselie, de parca n-ar fi criza, iar Grecia cumpara 400 de tancuri americane in timp ce populatia este la a 4-a (?) greva generala, intrucat nu accepta sa plateasca taxe si impozite, la taxiuri, la case, etc.
Belgia sta sa se rupa in doua, trei tarisoare s-au gandit sa bicoteze Tratatul de liber schimb UE-Canada, ca au probleme cu vizele iar politicienii francezi si italieni cauta ceva pe sub fuste, in loc sa-si caute de lucru in parlament.
Doar Romania indeplineste cincinalul in patru ani jumate si la anul vom avea inca 400 de km de autostrazi, ca turistii occidentali sa viziteze mai usor „Noul Ierusalim” !
Ce nu reuseste Guvernul roman insa, este sa le gaseasca o ocupatie celor de la „Ocupi Bucharest”, asa ca avem toate sansele ca mai degraba sa inchida circulatia in Piata Unirii, decat sa vedem ceva fabrici si uzine noi, construite in Mioritzia.
Dar macar o sa se vanda mai multa benzina, cea mai ieftina din Europa la doar 7 lei litrul mintenas, ca la cat jumatate de Bucuresti ocolesti ca sa dai roata Pietii Unirii, iti mai trebuie un plin pe luna.

Ce e bine, e foarte bine, este ca Romania sta exceptional la capitolul importuri si asimilari de produse.
Nimeni nu a reusit sa importe si sa asimileze in asa scurt timp, produsul numit „Omerta”, adica Legea Tacerii !
Dupa luni de zile de la arestarea a zeci sau sute de vamesi, nimeni nu a scos un cuvintel despre cine este „Alba ca Zapada” a spagilor adunate pe granitele Romaniei. Si nici n-o s-auda cineva !
Dar, sunt pline ecranele tv, zile la rand, de vanturile trase de parasutele internationale, cu care s-au leganat agale politicienii sau oamenii de afaceri autohtoni.

Dar sa nu ne panicam.
Viitorul este luminos !
Obama Socializeaza voios America, Putin Capitalizeaza Rusia, chiar cu riscul unui proces de spalare de bani in Luxemburg, noi transformam Planul Vavel al rusilor (1964) in Planul Ontario al …. UE probabil, in timp ce socialista Uniune Europeana a inceput sa aiba crize de epilepsie comunista.

Acum 30 de ani romanii fugeau in America, Australia, acum unde sa mai fugi ca pana si extraterestii s-au speriat de culoarea emigratiei romanesti.

Cum esti prostit zilnic !

Zece strategii de manipulare a poporului !
de Noam Chomsky, un evreu anarhist.

1. A distrage în permanenta atentia publicului, departe de adevaratele probleme sociale, captivata de subiecte fara importanta adevarata. A tine mereu publicul ocupat, ocupat, ocupat, fara nici „un timp pentru gândire” scrie Chomsky.

2. A cauza probleme si apoi, a oferi solutii.
Aceasta metoda se mai numeste si ’’ problema – reactie – solutie”. La început, se creeaza problema, sau „situatia”, prevazuta pentru a suscita o anume reactie a publicului, pentru ca tocmai acesta sa ceara masurile mai dinainte stabilite pentru a fi acceptate. De exemplu: dezvoltarea intentionata a violentei urbane sau organizarea de atentate sângeroase, pretinse antisemite, pentru ca publicul sa ceara legi represive, în detrimentrul libertatii.

3. Strategia „în degradeu”.
Pentru ca publicul sa accepte o masura inacceptabila, este de ajuns sa fie aplicata în mod progresiv, în ’’degradeu”, pe o durata de zece ani. În acest fel, au fost impuse conditii sociale si economice absolut noi din 1980 pâna în 1990. Somaj masiv, imigratie – invazie, precaritate, flexibilitate, delocalizari, salarii care nu mai asigura un venit decent, iata schimbarile care ar fi provocat o revolutie daca ar fi fost aplicate în mod brutal.

4. Strategia actiunii cu date diferite.
O alta maniera de a obliga publicul sa accepte o hotarâre nepopulara este de a o prezenta ca “dureroasa, dar necesara’’, obtinând acordul publicului în prezent, pentru aplicarea în viitor. Este mult mai usoara acceptarea unui sacrificiu viitor decât al unuia apropiat. În primul rând, pentru ca efortul nu trebuie facut imediat, apoi, pentru ca publicul are mereu tendinta de a nadajdui ’’totul va merge mai bine mâine” si ca sacrificiul cerut va putea fi evitat. În fine, aceasta maniera lasa publicului timp pentru a se obisnui cu ideea schimbarii, pe care o va accepta cu resemnare la momentul venit. Exemplu recent: trecerea la Euro si pierderea suveranitatii monetare si economice, acceptate de tarile europene între 1992 – 1995 si aplicate în 2002.

5. A se adresa publicului ca unor copii mici.
Cea mai mare parte a publicitatilor destinate marelui public folosesc discursuri, argumente, personaje si un ton absolut copilaresti, aproape debile, ca si cum spectatorul ar fi un copil mic sau un handicapat mental. De ce oare ’’de 12 ani” ?Daca ne adresam unei persoane ca si cum ar avea 12 ani, atunci aceasta, prin sugestibilitate si cu o oarecare probabilitate, va avea un raspuns sau o reactie tot atât de lipsita de simt critic ca al unui copil de 12 ani” analizeaza Chomsky.

6. A face apel mai mult la partea emotionala decât la gândire.
Este o tehnica clasica pentru a opri analiza rationala si, deci, simtul critic al oamenilor. Ïn plus, folosirea emotionalului deschide accesul la subconstient, pentru implantarea unor anumite idei, dorinte, spaime, pulsiuni sau comportamente.

7. Mentinerea poporului în nestiinta si prostie.
A face în asa fel ca poporul sa nu înteleaga tehnologiile si metodele folosite pentru controlarea si robirea lui. Calitatea educatiei data claselor inferioare trebuie sa fie cât mai slaba, încât prapastia de nestiinta, care separa clasele de jos de cele de sus sa fie si sa ramâna de neînteles de cele dintâi.

8. A încuraja publicul sa se complaca în mediocritate.
A încuraja publicul sa creada ca e ”bine” de a fi prost, vulgar si incult. A-l îndopa cu seriale americane si emisiuni de tele-realitate, niste dobitocenii monstruoase.

9. A înlocui revolta cu învinovatirea.
A face omul sa creada ca numai el singur este vinovat de propria’i nenorocire, din cauza unei inteligente insuficiente, sau a capacitatilor si eforturilor necorespunzatoare. Astfel, în loc sa se ridice împotriva sistemului, individul se sub-estimeaza si se învinovateste, ceea ce creaza o stare depresiva, având ca efect abtinerea de la actiune. Si, fara actiune, nu exista revolutie !

10. A cunoaste oamenii mai bine decât se cunosc ei însisi.
Ïn ultimii 50 de ani, progresele fulgeratoare ale stiintei au sapat o prapastie crescânda între cunostintele publicului si acelea detinute si folosite de elitele conducatoare. Multumita biologiei, neurobiologiei si psihologiei aplicate, ”sistemul” a ajuns la cunoasterea avansata a fapturii omenesti, fizic si psihic. Sistemul cunoaste individul mediu mai bine decât el însusi. Aceasta înseamna ca, în majoritea cazurilor, sistemul detine un control mai mare si o putere mai importanta asupra oamenilor decât ei însisi.

A murit Popescu, pardon, Paul Everac

Dupa ce abia ne facu de rahat, ca persoane, ca popor, ca tara, domnul Paul Everac a fugit de responsabilitate dand coltul.
Acum ce sa zic despre acest ipochimen care si-a renegat pana si numele, Petre Constantinescu ?
Despre morti numai de bine ?
Scuze, dar nu pot.
Acest domn a facut mai mult rau ROMANIEI, decat o divizie de rusnaci desculti, ajunsi pe plaiurile mioritice si pusi pe „davai ceas, davai palton !

Despre ultima dumisale magarie : „Popescu nu e bun, decat… ”
ar fi trebuit sa puteti citi aici:
http://www.cronicaromana.ro/dinozaurul-tare-in-dintipopescu-nu-e-bun-decat-.html
dar … pagina a fost stearsa ca s-a revoltat intreaga tara.
Asa ca o sa postez eu imbecilitatile debitate de stimabilul decedat si reactiile la ele.

Popescu nu e bun, decat…
de Paul Everac

Cand m-am ridicat in doua picioare, n-am prea vazut nici un Popescu la conducerea social-economica a acelui curatel oras de pe Mures*). Marele facator de bunuri si conducator de economie era baronul Neumann; la Andrényi era fieraria, la Appónyi pantofii, la Szabó sticlaria, la Domány covoarele. Fabrica de vagoane Astra o conducea gentlemanul-evreu Sapira. Popestii (cu Popa, Popovici, Popovat, Popeanga) erau functionari, profesori, clopotari, cantori, colonei e tutti quanti. Grosul banilor si managementul abia se infiltrau, cu taraita, la unii Popesti. Croitorul Ariton abia facea fata lui Huppert si Goda; Zsédely, Leipniker si Karacsony tineau restaurantele, zdro bindu-l pe Mohor; librarul Munteanu razbea greu de Kerpel; Meinel tinea cafeaua, Eisele macelaria, Königstorfer cofetaria, Sándor Ivan lozurile norocoase.

Am venit apoi la Bucuresti, capitala Popestilor, si am mancat paine Herdan si Gagel din faina lui Assan, mezeluri de la Rochus si Podsudek. Industria o domina Malaxa si Auschnitt, creditele Marmarosch-Blank. Mari monumente arhitectonice purtau semnatura lui Galleron, Gottereau sau Louis Blanc, pana sa ajunga la Maimarola. Medicina romana luase elan de la Carol Davilla, invatamantul de la Spiru Haret, finantele fusesera promovate de Serurie si Caradà, sub inteleapta domnie a Regelui Carol I de Hohenzollern. In comedie stralucea dinastia Carageale, in istorie Xenopol si genialul fiu al Zulniei Iorga. (Nu suna foarte popeste nici numele lui Hasdeu sau Eminescu). Fabrica de lumina Wolf din Filaret era de obarsie nemteasca, ca si Cismigiul, ca si primele muzici, iar pe capacele de canalizare stralucea numele de Montaureanu, adica Goldberger. Primul mare prelat ortodox modern se numea Saguna si era “tantar” (adica macedon), ca si marele poet Goga. In spate erau cateva secole in care nici domnii nu erau romani, nici egumenii, nici marii preoti si dregatori, iar limbile distinse in comertul cu Dumnezeu sau la curte erau slavona si elina.

Se pare ca Popescu al nostru nu e bun sa initieze nici sa gestioneze afaceri esentiale, n-a fost bun niciodata. N-a dat case mari, de export, n-a pus la punct vreo companie reputata in Europa, n-a facut vreo afacere rasunatoare, vreo constructie sa ramai habauc. A fost mic politician, om de zurba si de miscare, tarcovnic de idei, gestionar marunt si nu foarte sigur, cantaret la luna dar cu voce potolita, actor in toate chipurile, in felul sau multumit de sine, oricate bice si palme a incasat. S-a ridicat, ca Ionescu, in forma dandy-ului Take, sau a filosofului Nae (despre care prietenul sau C.Beldie scrie ca a fost un escroc) sau, innobilat cu o evreica, ca dramaturg absurdist la Paris. A fost si nitel mosier, dar si crasmar si arendas. Mai mult a fost rob. A inventat, dar n-a intreprins. L-a dus de nas cine a vrut: sub numele de Tatarescu frantujii, sub numele de Maniu englezii, sub numele de Patrascanu rusii.

In 1989 i se lasa acestui natarau Popescu o tara bine investita, cu industrie, cu irigatii, cu orase intemeiate, cu rezerve mineraliere si energetice, si cu aproape patru miliarde de dolari creante in cont. Plus cu o clasa muncitoare relativ calificata. Dar Popescu n-are talent sa conduca, sa dezvolte, sa administreze si sa cucereasca. El e lalau, pizmas, chichiritos, smecher, tampit, face pe politicul caci nu stie altceva, vrea pricopseala si imagine, se lasa mituit, cumparat, ca ultima jigodie, sau ia masuri dubioase. Acest Popescu (numit si Iliescu, Constantinescu, Basescu s.a.) da cu tara de pamant, o distruge intr-un timp foarte scurt cu buna intentie sau din prostie, isi baga mainile ca functionar superior sau demnitar si organele necurate in ea, o suge, o mozoleste, o face praf. Fiindca nu stie altfel, nefericitul!

Si acum mai vine un plavan de chestor american si-i pune apostila: “Schimbati managerii, aduceti unii intregi, din alta parte! Nevoiasilor! Pagubosilor!”. Si ma tem ca are dreptate.

Popescu nu e bun decat sa plateasca. Sa se aiureasca, iar odata saltat, sa-si chinuie concetatenii, sa le faca gura amara. Popestii, nesinceri, necinstiti, cabotini politici, nu sunt buni decat sa inghesuie pe ceilalti Popesti, sa-i stoarca, sa-i ruineze, sa-i fure, ca niste vatafi de slugi pe niste japite de amarasteni… Nu-i talent! Nu-i cinste! Nu-i Dumnezeu!… Sau daca este, nu-l cheama Popescu !…

*) Aradul unde a copilarit – nascut fiind la Bucuresti, în 23 august… 1924

Si doar doua raspunsuri, facute cu bun simt si la obiect:

https://arid.wordpress.com/2011/10/18/despre-popescu-si-rautatea-ratatilor-1/
https://arid.wordpress.com/2011/10/18/despre-popescu-si-rautatea-ratatilor-2/

Despre „Popescu” si rautatea ratatilor (1)

Să pornim de la următoarele observatii: „…Popescu n-are talent să conducă, să dezvolte, să administreze si să cucerească. El e lălâu, pizmas, chichiriţos, smecher, tâmpit, face pe politicul căci nu stie altceva, vrea pricopseală si imagine, se lasă mituit, cumpărat, ca ultima jigodie, sau ia măsuri dubioase. Acest Popescu (numit si Iliescu, Constantinescu, Băsescu s.a.) dă cu ţara de pământ, o distruge într-un timp foarte scurt cu buna intenţie sau din prostie, îsi bagă mâinile ca funcţionar superior sau demnitar si organele necurate în ea, o suge, o mozoleste, o face praf. Fiindcă nu stie altfel, nefericitul!”

Aceste observatii apartin domnului Paul Everac si au fost publicate în editorialul din Cronica Română, 30 mai 2011.

Domnia sa încheie acest editorial cu concluzia: „Popescu nu e bun decât să plătească. Să se aiurească, iar odată săltat, să-si chinuie concetăţenii, să le facă gura amară. Popestii, nesinceri, necinstiţi, cabotini politici, nu sunt buni decât să înghesuie pe ceilalţi Popesti, să-i stoarcă, să-i ruineze, să-i fure, ca niste vătafi de slugi pe niste japiţe de amărăsteni… Nu-i talent! Nu-i cinste! Nu-i Dumnezeu!… Sau dacă este, nu-l cheamă Popescu!…”

Domnul Everac ajunge la aceste observatii si concluzii amare dar, cel putin în aparentă, foarte realiste după ce constată că, în România, la conducerea cu succes a treburilor economice, sociale sau culturale ale tării s-au aflat persoane de alte natii decât „Popestii”, fie acele persoane evrei, armeni, unguri, nemti si altii asemenea.

Deci, domnul Everac nu face o critică amară incapacitătii românilor de a se gospodări singuri în tara lor, ci explică pe larg justificarea acestei incapacităti: Popestii nu stiu altfel decât ori să se lase condusi de altii, ori să iasă cu vehiculul natiei de pe drum, adică să o dea în bară.

Mai că i-am da dreptate domnului Paul Everac, dacă ne uităm în jurul nostru si vedem numai ceea ce a scris domnia sa: în spatiul public nu au loc decât câtiva smecheri si aiuriti, care se tin cu dintii de functii la stat, pentru că nu au nici o pricepere să facă altceva, iar statul este foarte iertător cu tâmpitii aflati la cârma treburilor sale. Sau alti smecheri si necistiti care fură din avutia publică cu nesimtire, direct sau prin interpusi în functii la stat si apoi mai au si tupeul de a se arăta la lume cât de înavutiti sunt ei din banul nostru. Sau, cel mai tragic, o masă mare de Popesti care se lasă înghesuiti, storsi, ruinati, furati de ceilalti Popesti din fruntea mesei si îi mai si aplaudă, îi preamăresc si îi re-votează cu entuziasmul cătelului maidanez care dă din coadă cu bucurie că este băgat în seamă, pe când el este dus la eutanasiere.

Dar nu putem să îi dăm dreptate domnului Everac! Cel putin, nu are dreptate când spune că românul Popescu nu stie alfel.

Pentru că domnul Everac ignoră un fapt evident: românii, oricât de Popesti ar fi ei, sunt capabili de inovatie, de performantă, de viziune, de mult bun simt si compasiune pentru semenii lor, de devotament pentru o cauză nobilă si de dăruire pentru apărarea valorilor în care cred, cu o singură conditie: să nu se afle în tara lor. Pentru că Popestii performanti nu se simt confortabil la ei acasă, în România.

Dacă ne uităm în jurul nostru sau în istoria recentă, străinii care s-au simtit sau se simt confortabil la noi în tară, cum sunt cei nominalizati de domnul Paul Everac în editorialul său, au avut sau au succes tocmai pentru că sunt aici, indiferent cum îi cheamă. Iar aici, în Patria lui Popescu, este usor să ai performantă, dacă esti străin. Numai că, odată scosi din România, acesti străini devin niste Popesti de care râde toată lumea si nu îi bagă nimeni în seamă, decât atunci când îsi cumpără popularitatea cu banii jefuiti de la românii cei lenesi si prosti.

Asta pe când alti români, fie că îi cheamă Rugină sau Coandă, Brâncusi sau Enescu, sau deocamdată anonimii care trăiesc în Belgia, Canada, Italia, Spania sau Statele Unite sunt performantii la vârf în tot ceea ce fac, sunt luati de model si urmati de altii, crează scoli de gândire si sunt pretuiti pentru ei însisi. La ei, acolo, în străinătate, dar nu si în România.

De aici rezultă următoarea concluzie: Popescu, pentru a-i merge bine, nu are nevoie de România. În schimb, fără Popescu, România nu ar mai fi atractivă sau interesantă pentru tot felul de Malaxa sau Auschnitt, sau Jeffrey Franks ori Lakshmi Mittal, ca să nu mai vorbim de Vitaly Maschitskiy ori de Valery Krasnov. Pentru că nu ar mai avea localnicii Băsescu, Boc sau Udrea de la cine să fure si să le da lor, străinilor, avutia natională pe nimica, nu vor mai avea pe cine să însele, să păgubească si să fraierească, pentru a-si umple ei cămările lor cu bunătăti.

Dacă această concluzie este adevărată si nu avem nici un motiv să nu o considerăm asa, atunci România, ca Patrie a lui Popescu, nu ar trebui să aibă nici un viitor.

Pentru că, atâta timp cât poporul va fi o „masă de manevră”, o turmă în căutarea unui păstor „luminat”, care să o mâne cu competentă spre abator, sau atâta timp cât banul public este perceput ca fiind al nimănui si nu al fiecăruia dintre noi, Popestii descrisi cu exceptional talent de domnul Paul Everac vor fi cei care definesc societatea românească, desi pe nedrept.

Cu toate acestea, România, sau părti din ea, mai au încă sansa să aibă un viitor ca Patrie a Cetătanului Român, indiferent de numele de familie si de originea genetică a acestuia. Singura conditie pentru fructificarea acestei sanse este repunerea individului, a omului-unitate, în postura de element fundamental al societătii.

Si vom putea spune că, într-adevăr, România mai are o sansă la viitor numai când vom dobândi convingerea si încrederea că Patria este a fiecăruia dintre noi si vom face ca acest fiecare dintre noi să se afle el sau ea în fruntea mesei nationale. Pentru că, atunci când puterea societătii va fi controlată la nivelul fiecărui individ, nu vor mai putea să dea din coate si să îsi facă loc cei aflati acum la putere, precum si cei care asteaptă la coadă să ia ei puterea în tara asta, conform „ciclului electoral”.

Iar aceste convingere si încredere se pot dobândi numai prin exercitiu civic, adică prin comportamente care să ilustreze, zi de zi si ceas de ceas valoarea individuală în societate. Acest exercitiu trebuie recunoscut în tot ceea ce facem, pornind de la salutul pe stradă si continuând cu constientizarea permanentă a faptului că suntem înconjurati de alte persoane, fiecare cu acelasi drept la respect si consideratie si terminând cu proclamarea deschisă si sinceră a propriilor idei si năzuinte privind mersul treburilor obstei.

Atunci vom vedea cetăteni care îsi cer scuze dacă trebuie să treacă unul prin fata celuilalt, vom vedea soferi care să îi invite pe partenerii lor de trafic să treacă înainte, dacă se află în dificultate, chiar dacă nu au prioritate, vom vedea oameni pe stradă care vor ridica un gunoi de pe jos si îl vor pune în cosul alăturat, vom auzi salutul de bună ziua la intrarea celui care salută într-un magazin sau alt loc public, vom vedea că cei cu care ne întălnim pe stradă, sau în parc, sau cine stie unde, sunt plăcut surprinsi că, iată, un alt semen de-al lor se află în proximitate.

Ca să nu mai vorbim de lucrurile care contează în colectivitatea umană. Vom vedea cetăteni care îsi exprimă deschis opiniile si nu asteaptă votul secret, dat în cotloanele sectiei de votare, pentru a-si dovedi „spiritul civic”. Si vor spune aceste opinii direct în fata celor care sunt pusi să le îndeplinească, nu să îi lase pe acestia să ghicească ori să proclame ei care sunt „interesele nationale”.

Pentru că, lăsati de capul lor, ceea ce vor proclama ei, indiferent de cum îi cheamă, va fi, în continuare si din nefericire, doar Patria lui Popescu, aceea fără de viitor.

Hari Bucur-Marcu

Despre „Popescu” si rautatea ratatilor (2)

http://talusa1946.forumculture.net/t4895-everacv

A fi sau a nu fi… Popescu

Acum cincisprezece ani, filosoful H. R. Patapievici * semna o carte contestată, în care, folosind un limbaj extrem de crud, făcea nişte afirmaţii jenante la adresa poporului din care face parte. Sunt convins că aceleaşi idei, exprimate însă cu alte cuvinte, nu ar fi deranjat tot atât de mult.
„Toată istoria, mereu, peste noi a urinat cine a vrut. Când i-au lăsat romanii pe daci în forma hibridă strămoşească, ne-au luat în urină slavii: se cheamă că ne-am plămădit din această clisă, daco-romano-slavă, mă rog. Apoi ne-au luat la urinat la gard turcii: era să ne înecăm, aşa temeinic au făcut-o. Demnitatea noastră consta în a ridica mereu gura zvântată iar ei reîncepeau: ne zvântam gura la Călugăreni, ne-o umpleau iar la Războieni, şi aşa mai departe, la nesfârşit. Apoi ne-au luat la urină ruşii, care timp de un secol şi-au încrucişat jetul cu turcii, pe care, în cele din urmă, având o băşică a udului mai mare (de, beţiile…) i-au dovedit.” („Politice“, ediţia 1996, pag. 63)

* Alt tarcovnic. (nota mea)

„Puturoşenia abisală a stătutului suflet românesc… spirocheta românească îşi urmează cursul pînă la erupţia terţiară, subreptice, tropăind vesel într-un trup inconşient, până ce mintea va fi în sfârşit scobită: inima devine piftie iar creierul un amestec apos.“ („Politice“, Humanitas, ediţia 1996, pag. 49)

Folosind un limbaj mai elegant, dramaturgul Paul Everac (foto) recidivează în primăvara acestui an, cu un amuzant articol despre Popescul nostru naţional, adică despre cum suntem noi, românii, în viziunea Domniei sale, românul : ,,Se pare că Popescu al nostru nu e bun să iniţieze nici să gestioneze afa­ceri esenţiale, n-a fost bun niciodată. N-a dat case mari, de export, n-a pus la punct vreo companie reputată în Europa, n-a făcut vreo afacere răsunătoare, vreo construcţie să rămâi hăbăuc. A fost mic politician, om de zurbă şi de mişcare, ţârcovnic de idei, gestionar mărunt şi nu foarte sigur, cântăreţ la lună dar cu voce potolită, actor în toate chipurile, în felul său mulţumit de sine, oricâte bice şi palme a încasat. … A fost şi niţel moşier, dar şi crâşmar şi arendaş. Mai mult a fost rob. A inventat, dar n-a întreprins. L-a dus de nas cine a vrut… Popescu n-are talent să conducă, să dezvolte, să administreze şi să cucerească. El e lălâu, pizmaş, chichiriţos, şmecher, tâmpit, face pe politicul căci nu ştie altceva, vrea pricopseală şi imagine, se lasă mituit, cumpărat, ca ultima jigodie, sau ia măsuri dubioase…’’ (,,Popescu nu e bun, decât…’’, editorialul Cronica română, 30 mai 2011)

Critica dramaturgului-ziarist este superficială din start, prin generalizare : toţi românii sunt sau nu sunt aşa şi pe dincolo… Este ca şi cum aş afirma că toţi dramaturgii români sunt geniali, deci inclusiv Domnia sa, sau sunt lipsiţi de talent literar, precum îl consideră criticul Alex Stefănescu : ,,Inteligent, responsabil, lipsit însă de talent literar, Paul Everac a încercat toată viaţa să zboare cu un avion imaginar. Nu a reuşit, dar măcar a încercat.’’ (,,Paul Everac, omul care a scos din minţi o ţară întreagă’’, de Mihnea-Petru Pârvu şi Magda Spiridon, stiriROL.ro, 13 noiembrie 2010).

Fără a fi total nejustificate, afirmaţiile dramaturgului Paul Everac, pe adevăratul său nume Petre Constantinescu, deci tot un ,,escu’’ naţional, ,,Everac’’ fiind inspirata anagramă a pseudonimului ,,Careva’’, sunt superficiale prin ocultarea voită a perioadei comuniste, de care acesta a profitat din plin şi pe care o vede în cele mai roze nuanţe, negăsindu-i nimic de criticat.
Cu toate că pretinde a nu fi fost membru de partid, ceea ce nu înseamnă că ar fi fost şi anticomunist, Everac şi-a făcut cariera la adăpostul căldicel al mai marilor zilei : Gheorghiu-Dej, Petre Groza, Avram Bunaciu, Ceauşescu, Popescu-Dumnezeu, Iliescu, care l-au protejat întreaga viaţă.
Deşi fiu de deţinut politic, dramaturgul comuniştilor a trecut din oportunism de partea călăilor părintelui său, câştigându-le încrederea şi protecţia. Aceştia l-au răsfăţat şi l-au răsplătit destul de frumuşel pentru fidela sa slugărnicie, acordându-i privilegii precum şef de protocol la Marea Adunare Naţională sub Dej, promovat-ales în biroul de conducere al Uniunii Scriitorilor sub Ceauşescu, ori director al TVR şi al Institutului de Cultură din Veneţia sub Iliescu.

Admirator necondiţionat al dictatorului Ceauşescu, călăul care şi-a înfometat şi terorizat poporul, asemeni profesorului Ion Coja, fost membru de vază al PCR, a cărui admiraţie se extinde şi asupra Căpitanului, care trebuie să se răsucească în mormânt datorită asocierii cu un comunist, Everac nu se sfieşte să afirme :
,,În 1989 i se lasă acestui nătărău Popescu o ţară bine investită, cu industrie, cu irigaţii, cu oraşe întemeiate, cu rezerve mineraliere şi energetice, şi cu aproape patru miliarde de dolari creanţe în cont. Plus cu o clasă muncitoare relativ calificată.’’
Glorificarea comunismului este ridicolă, întrucât toată lumea ştie că industria noastră era falimentară, fiind învechită şi necompetitivă, iar rezultatele planurilor cincinale erau cu bună ştiinţă falsificate pentru a fi pe placul Marelui Cârmaci.

Tara nu era o grădină rodnică, întrucât, cu toate irigaţiile, agricultura era neproductivă şi în penurie de braţe de muncă, iar rezultatele recoltelor se contabizilau după aceleaşi criterii.
România nu mai era o ţară respectată în lume, cu toate cele patru miliarde de dolari creanţe în cont, întrucât devenise campioana nerespectării Drepturilor omului, cu un conducător megaloman care-şi înfometa şi teroriza poporul cu ajutorul une sinistre Poliţii politice. Dictatorii sunt temuţi, dar nu şi respectaţi, întrucât nimeni nu-şi respectă călăul pe care îl urăşte.

Unde era atunci ochiul ager al dramaturgului, unde era privirea pătrunzătoare şi imparţială a celui care, prin misiunea sa culturală şi educativă cu care se simţea investit, aspira către o statură de apostol al Neamului, de ,,pedagog al Naţiunii’’, cum îl numeşte Alex Constantinescu ?
În 1972, vulturul dramaturgiei române, cel mai jucat dramaturg român, autor a peste 150 piese, scrutează în profunzime comportamentul uman, ridiculizând în piesa ,,Un fluture pe lampă’’ defectele unor români care au ales libertatea, fugind sau rămânând în Occident, mai precis la Paris. Ori, unii şmecheri şi învârtiţi, aidoma celor din piesă, nu reprezintă tot Exilul românesc anticomunist. Ei există, bineînţeles, sau pot exista, însă exilaţii respectabili nu îi acceptă şi îi marginalizează.

Critica sa este justă, dar crează şi întreţine confuzia românilor din Tară faţă de fraţii lor exilaţi, care ar fi cu toţii, conform piesei comanditate de Ceauşescu, nişte învârtiţi lipsiţi de orice moralitate. Să nu uităm că 1972 este anul când, la Paris, episcopul Teofil Ionescu trădează, solicitând revenirea Bisericii exilului în jurisdicţia Sovrom-Patriarhiei de la Bucureşti.

Personajele piesei, deşi trăiesc la Paris, se comportă exact cum s’ar fi comportat şi acasă, în România, deoarece acesta este caracterul lor. Aceşti oameni nu au plecat din Tară cinstiţi şi au devenit hoţi la Paris, ci au fost necinstiţi dintotdeauna.
Pentru autorul piesei, ei sunt, în totalitate, mincinoşi, falşi, superficiali, laşi, bicisnici, ridicoli, renegaţi, slugarnici, grandomani, mitomani, rataţi, lipsiţi de idealuri, de talent, de demnitate, materialişti, vanitoşi, venali, desfrânaţi, necinstiţi, beţivi, atei, intriganţi, excroci, vânduţi, delatori şi colaboraţionişti.

Toţi exilaţii peregrinează printr’un relief necunoscut, unde nu mai au reperele lor de-acasă şi astfel se pot rătăci, ba prin ,,valea plângerii’’, ba pe ,,muntele suferinţei’’, ba prin ,,mlaştina deznădejdii’’, de unde dacă ies, ajung în ,,pădurea cu fiare’’. Acestea, cu dinţi de fier şi măsele de oţel, sunt gata să-i sfâşie, acum că nu mai au puterea de a se apăra. Si atunci fug, cu laşitate, fug de teama semenilor lor, şi-n fuga lor disperată pot greşi drumul cel fără repere şi, ajungând la ,,marea uitării’’ cea cu apa atât de lină, se cufundă grabnic în unda sa spre a-şi obloji rănile.

Cei care întârzie prea mult se îneacă pe nesimţite, dar ceilalţi pot ieşi la liman, în toamna sau în iarna vieţii, după cum fi-va voia Domnului, ajungând astfel în sfârşit în ,,câmpiile seninătăţii’’. În acest răstimp, fraţii lor rămaşi acasă, în ţara pe vremea aceea încătuşată, înfăptuiau aceeaşi călătorie initiaţică pe drumul sinuos al vieşii şi, în consecinţă, piesa Dlui Everac devine perfect inutilă.

Cunosc Exilul românesc de peste trei decenii. Viesparul său, infiltrat de agenţi, este descris cu minuţie de Dl Everac, mult prea bine pentru cineva care nu a trăit decât la Bucureşti. În fine, acestea au fost indicaţiile care i s’au dat, dar greşeala sa este că a omis să creeze măcar un singur personaj pozitiv, ceea ce este impardonabil pentru un autor care s’a pretins liber şi neangajat şi care, peste patru decenii, recidivează în articolul din ,,Cronica română’’, negăsindu-i Popescului decât defecte.

Vajnic patriot într’o Europă în care de-abia am intrat şi care combate ideile ultra-naţionaliste, dăunătoare intereselor sale politice unitare, Paul Everac îşi varsă năduful incapacităţii şi neseriozităţii românilor, numindu-i cu abilitate pe cei care, în optica Domniei sale, nu erau adevăraţi români : Herdan, Assan, Malaxà, Auschnitt, Carol Davillà, Spiru Haret, Eugen Caradà, regele Carol I, Caragiale, Xenopol, Nicolae Iorga, Haşdeu, Eminescu, Andrei Saguna sau Goga.

Bineînţeles că unii erau români mai recenţi, dar amestecul enumerat este foarte savant şi parşiv, insinuând îndoiala în mintea cititorului, care-şi va spune : Bine, bine, dar chiar şi Eminescu ? Dar Cuza de ce nu figurează pe listă, dar Ciprian Porumbescu, dar Zelea-Codreanu, dar regele Mihai ? Dar totuşi, Eminescu…
Chiar încă din timpul vieţii, poetul naţional a fost desemnat de denigratorii săi drept bulgar, sârb, rutean, polonez, rus, armean, turc, albanez, persan sau suedez. Acesta le răspundea cu umor calomniatorilor, că nu se poate supăra pentru modul în care persoana sa se reflectă în ochii lor, întrucât de la aşa o oglindă, nici nu se putea aştepta la alt reflex !

Dacă pentru Everac numele lui Eminescu ,,nu sună prea popeşte’’, pentru Patapievici „Eminescu este cadavrul nostru din debara, de care trebuie să ne debarasăm dacă vrem să intram în Uniunea Europeană” (Revista ROST, nr. 24/2005)
Poporul nostru este din start o alianţă între două naţii, dacii şi romanii, peste care s’au altoit de-a lungul veacurilor multe altele, aşa că nu văd cine ar mai putea fi astăzi român sută la sută. Mai toţi avem un ascendent străin, împământenit la noi, ai cărui urmaşi i-au pierdut astăzi limba şi poate şi numele.
Dacă aceşti venetici, deveniţi buni români, sunt mai întreprinzători, acest lucru nu poate fi decât benefic poporului nostru.

Este drept că am dat puţine personalităţi de talie internaţională, ceea ce este normal, fiind o ţară mică, care nu a avut, precum francezii, englezii sau spaniolii un imperiu, care să ne permită încurajarea artelor şi a culturii. Toate ţările mici, cu puţine excepţii, de navigatori cuceritori, au cunoscut aceeaşi soartă.
În vreme ce apusenii ridicau catedrale semeţe, noi ne apăram de leşi, otomani, muscali, austrieci şi-i apăram indirect şi pe aceştia. De altfel, însuşi profesorul Stiopul, personajul piesei lui Everac, spune : ,,El (românul) nu poate fi crud, excesiv, dar nu poate înălţa nici acele grandioase catedrale făcute din tenacitate, dispreţ de sine şi asceză’’ În fine, cel puţin aşa a văzut dramaturgul secretul catedralelor… (Paul Everac, Teatru, Ed. Eminescu, ediţia 1984, pag. 158)

Am dat puţine personalităţi de talie mondială şi, în plus, acestea au apărut tardiv. Brâncuşi, Martha Bibescu, Brauner, Celibidache, Cioran, Coandă, Eliade, Vintilă Horia, Panait Istrati, Eugen Ionescu, Radu Lupu, Anna de Noailles, Emil Palade, Elvira Popescu sau Tzara, ca să nu-i numesc decât pe aceştia, sunt puţini şi în plus nu sunt toţi ,,Popeşti’’ sută la sută. Toţi aceştia s’au afirmat în străinătate, altfel, dacă rămâneau în Tară, ar fi înfundat puşcăriile comuniste sau, datorită cenzurii, nu s’ar fi putut impune pe plan mondial, aşa cum nici românul obedient Constantinescu-Careva-Everac nu s’a impus, cu toate favorurile unui regim criminal pe care l-a slugărit.

Concluzia ludică a amuzantului articol din ,,Cronica română’’ ar fi că ne aflăm în faţa unei dileme : ori Constantinescu-Careva-Everac este un român, un Popescu şi el, un „escu” adevărat, şi atunci este ţârcovnic de idei, cântăreţ la lună, rob şi slugă, lacheu pizmaş, tâmpit, jigodie, nesincer, necinstit şi fără talent, ori este un om onest şi inteligent, un dramaturg serios şi talentat, responsabil, cu coloană vertebrală şi idei măreţe, însă atunci nu poate fi român şi numele său patronimic nu este adevăratul său nume. În orice caz, după acest articol nedemn, Maestrul a ratat ocazia de a deveni Cineva, ràmânând un Careva !

Radu Negrescu-Suţu, Paris, iulie 2011

Mai tare ca NATO !

L-am primit pe net.
Nu stiu daca e adevarat, nu stiu cine l-a publicat, nu stiu daca are drepturi de autor, dar mi s-a parut atat de autentic si de romanesc, atat de „BULA”, incat trebuie musai sa il popularizez !

LA LOC COMANDA.
În timp ce Vladimir Putin se chinuie fără succes să blocheze amplasarea scutului american antirachetă la Deveselu, primarul Gheorghe Stancu a reuşit, de unul singur, să oprească un transport militar al NATO, care aducea armament pentru depozitul de la Valea Ursului.
Din punct de vedere geografic, comuna Bascov nu se poate lăuda decât cu faptul că este vecină cu Piteştiul. Din punct de vedere militar însă, Bascovul se află pe lista localităţilor pe care NATO le-a trecut pe harta strategică a lumii şi asta nu pentru că primarul Gheorghe Stancu se luptă cu şeful de la învăţământ, ca să obţină un microbuz şcolar, ci pentru că la Valea Ursului se află Unitatea Militară 01253.
O bază militară care, pe lângă alte întrebuinţări, este folosită şi ca depozit pentru aprovizionarea celebrei unităţi din Deveselu, acolo unde o sa fie montat scutul american antirachetă.
Aprovizionarea cu armament a UM 01253 se face pe calea ferată care leagă Gara Bascov de Valea Ursului, şi ea aflată în evidenţele NATO. Deloc impresionat de acest lucru, dar şi convins de faptul că americanii călătoresc mai mult prin aer decât pe uscat – că nu degeaba şi-or fi tras ei scutul antirachetă – primarul din Bascov s-a gândit să fluidizeze traficul prin comună.
Aşa că, în primăvara acestui an, a turnat asfalt peste toate trecerile la nivel cu calea ferată din localitate, blocând astfel accesul transporturilor militare ale NATO în UM 01253.
Toate bune şi frumoase până în luna aprilie, când un transport militar trebuia să sosească la Valea Ursului, numai că… mai intră dacă mai poţi! „Scutul de asfalt” al lui Gheorghe Stancu s-a dovedit a fi mai tare şi decât scutul american antirachetă.
Puşi în faţa „asfaltului” împlinit, americanii au cerut imediat lămuriri de la Bucureşti, vizavi de blocarea unui transport militar, taman pe teritoriul unei ţări membre NATO. Cum o astfel de situaţie se încadrează în cele de alertă maximă, imediat a fost înştiinţat Consiliul Superior de Apărare a Ţării (CSAT), care, la rândul său, a cerut Ministerului Apărării Naţionale să trimită de urgenţă o comisie care să ancheteze cazul de la Boscov. Astfel, pentru o zi, primarul Gheorghe Stancu a devenit mai cel mai căutat om de pe planetă de americani.
În frunte cu prefectul Gheoghe Davidescu, oficialii din MApN, alături de reprezentanţi ai Poliţiei TF, dar şi o delegaţie din Regionala CF Craiova, au poposit la sediul Primăriei din Bascov, pentru a sta de vorbă cu primarul Gheorghe Stancu.
Luat la întrebări despre motivul asfaltării trecerilor la nivel cu calea ferată de pe raza comunei Bascov, primarul Stancu le-a dat oficialilor din MApN o explicaţie care i-a dat pe spate: „Păi, de unde să ştiu eu că Bascovul este în NATO? Pe mine nu m-a informat nimeni până acum…”.
Convinşi că primarul nu reprezintă un pericol pentru NATO, operaţiunea „Furtună la Bascov” a fost încheiată, totuşi, cu o notă de plată destul de mare pentru Primărie: un miliard de lei, bani folosiţi pentru curăţirea în regim de urgenţă a pasajelor asfaltate.
Aşa s-a scris, doamnelor şi domnilor, o filă de istorie cu şi despre americanii pe care cu toţii i-am aşteptat vreme de 50 de ani, iar, când au sosit, primarul din Bascov a fost la un pas să-i întoarcă din drum….


Blog Stats

  • 100.402 hits

Categori

counters for web pages

Top Clicks

  • Niciunul

Introduceti adresa de Email aici.