Norma ca mod de viata

Capitel ionic

Am fost intrebat intr-o zi ce importanta are norma in cultura.

Spre consternarea persoanei, am spus scurt ca in cultura „norma” inseamna conservatorism si implicit sclerozare.
Bine inteles am fost rugat sa argumentez.

Exemplul care nu numai ca imi este cel mai apropriat (fiind vorba de
imagine) dar care este si cel mai usor de inteles,  fiind si cel mai pertinent totodata,
este Cubismul si refelexul lui in arhitectura, Bauhausul.
Prin anul 1907 Picasso rupe traditia academica pictand Domnisoarele din Avignon, lucrare timida pentru ceea ce avea sa urmeze. 

„Academismul”, vezi Pluta Meduzei, incetase sa ne mai prezinte evenimenul prelucrat de „ochiul artistului” si tindea catre un „realism” acut, de alfel manifest ca curent separat cateva decenii mai tarziu, realism in care pictura devenea identica cu fotografia.
Din fericire „cubismul”, apelativ care nu are nici o legatura cu pictatul de cuburi, nu ramane un „stil” ca „pointilismul” lui Seurat sau Signac, ci genereaza un nou mod de gandire. Cubismul pune sub semnul intrebarii conventia realismului si instaureaza evolutia. Si revolutia.
Daca „academismul” se baza pe ILUZIA perspectivei, cubismul aduce „apropierea” si prin aceasta impune un nou mod de gandire.
Si foarte repede cubismul se rupe chiar de norma lui, deja bine definta.
Braque introduce LITERA in tablou, introduce SABLONUL, apoi colajele, apare
reprezentarea texturii prin relief . Se picteaza cu spaclul, cu pieptenele, se da relief „vopselei”
Tablou devine un alt fel de basorelief, iar materia cu care se „picteaza” devine la fel de importanta ca forma descrisa de pictura.
Si iar salt.
Idea transmisa de pictor tinde a fi reprezentata prin simboluri reconoscibile si nu prin
pictarea lui „Carol cel Mare pe armasarul cabrat”.
Cana, masa, scaunul, devin simboluri, semne universal reconoscibile aproape ca in
signalistica necesara marilor aeroporturi.
(signalistica care ca „arta” isi are radacinile in cubism)
Si urmeaza: Delaunay rupe traditia cubismului si devine exponentul
cubismului orfirc reusind sa fie complet original in cubism.

Avem cubism in cubism.
Si in final, cubismul isi transmite „achizitiile” nu numai ca „tehnica” ci in
special ca gandire lui Max Ernst si colajelor lui, apare la Joan Miro, apare
la Lichtenstein, apare in pop art si in toata arta abstracta.
Puneti alaturi „Domnisoarele din Avignon” (nasterea cubismului, 1907) si o
lucrare „op-art” a lui Vasarely. (1970)
Cat diferenta si cata asemanare.

Ce face cubismul in arhitectura intre 1920 si 1933 cand scoala a fost
desfiintata de nazisti. ?
La limita, pentru novice, scoate trom-oeuil-ul si decoratia din arhitectura.
In fapt, exalteaza „functiunea”, volumul si culoarea.

Arhitectura nu mai este dependenta de sculpturile si picturile „atasate” si devine ea insasi sculptura si pictura !
Avand ca exponenti arhitecti ca Mies van der Rohe, Gropius, Adolf Mayer, Moholy-Nagy, sustinuti in cadrul scolii de pictori precum Kandinky, Bauhausul nu aduce „arhitectura” la indemana consumatorului, a cetateanului de rand, cu toate ca de fapt isi propune din start „mass production” si „consumer goods” ci reuseste sa faca saltul, revolutia, producand arhitectura de valoare in locul celebrelor „cartiere muncitoresti” ale industrializarii engleze.
Schimband sistemul de referinta anterior, considerand „casa” un „motor” care trebuie in primul rand sa functioneze perfect, Bauhausul gaseste paradoxal ar spune unii, inevitabil zic eu, resusele pentru ca sa redefineasca discursul si parcursul arhitectural.
Daca ai parcurs o biserica ortodoxa, de la pridvor la altar, privind numai in sus, si ai inteles semnificatia cresterii si descresterii spatiului deasupra ta, poti intelege si de ce si in special cum, bauhausul produce revolutie prin  aparitia „traseului” arhitectural, sau prin fereastra care se afla intodeuna in fata usii pe care o deschizi cand intri intr-o camera.
Fiind mai mult decat o scoala de arhitectura, fiind pe undeva ceva de tipul „Scoala de arte si meserii”, Bauhausul nu numai ca deschide drumuri noi in arhitectura ci duce si la aparitia unor noi discipline.

Cubismul, prin Bauhaus, duce la aparitia „designul” industial, al bunurilor de larg  consum, al ambalajelor.
Si se schimba radical conceptia, iar avem o revolutie.
Frumosul trebuie util si utilul trebuie sa fie frumos.
Ultimul inginer proiectant de roti dintate, doreste ca acestea sa fie nu numai functionale ci si „aratoase”.
Arta, rezervata elitelor devine parte din viata oricarui cetatean.

In esenta cubismul si bauhausul introduc „revolutia permanenta”, iar anii ce vor urma vor exemplifica perfect acest concept. Nici un stil, nici o norma, nu a mai rezistat decade intregi si teoretic totul a fost experimentat si reexperimentat.

Anunțuri

1 Response to “Norma ca mod de viata”


  1. 1 Jo Octombrie 11, 2008 la 1:59 am

    Foarte util articolul. Ma straduiam sa-mi dau seama care este corespondentul cubismului in arhitectura si nu ajunsesem la niciun rezulatat concludent! Thanks!


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s




Blog Stats

  • 93,141 hits

Categori

Comentarii recente

Dumitru Rusu pe Din …ula in …ula,…
Anonim pe Genialul OHA !
Dumitru Rusu pe Ce este terorismul european…
Anonim pe Implozia sistemului
Dumitru Rusu pe Erdogan şi Polibius

RSS Sec si de la capat

counters for web pages

Top Clicks

  • Niciunul

Introduceti adresa de Email aici.