Maria 3

III

Intai se auzira ciocanele.
Duduiau ritmic pe fiarele vechi sau noi, incercand peren sa transforme un univers mort in ceva viu.
Si universul fierului invia, scurt, cat sa bucure ochiul cu lumina sa, ca apoi sa moara la fel de repede, inoit dar deja mort, doar ca’n alta forma.
Era Forja sinelor.
Leganandu-se parca mai rau ca deobicei, naveta aluneca pe langa Forja si patrunse in triaj despicand valul de injuraturi goase ale celor ce carmeau vagonele goale de pe o sina pe alta.
Acestea pareau a asculta lehamite comenzile, pana se regaseau si atunci se izbeau cu naduf, ca niste bebeci ai apocalipsei.
Dupa inca trei catarari pe macazuri, care mai de care mai abrupte si mai zgomotoase, naveta dadu un ragnet chinuit si opri in statie.
Controlorul se dadu jos si saluta un ceferist de pe peron. Parca se intrebau unul pe altul cum de inca n-au murit, de caldura sau de lehamite.
Apoi deschise usa de la vagonul 2 si se trase intr-o parte privind abulic in zare.
Maria aparu, privi si ea in aceasi zare, zambi discret si isi undui trupul la vale pe trepte.
Infipse tocurile in pavelele peronului si se indrepta spre iesire.
Intra in Oras, in singura Metropola a vietii ei, locul unde inefabilul devenea posibilitate si posibilitatea de neatins.